A sunat la numărul de urgenţă pentru a spune că are un ou spart în frigider

Articol de GSP sambata, 27 ianuarie 09:42

"Sunt în regulă, sunt în regulă, am nevoie de câteva sfaturi. Am o cutie de ouă în frigider, unul dintre ele s-a spart". Așa a început un apel către serviciul de ambulanță din East Midlands, al unei femei, care cu siguranță a fost unul dintre cele mai inutile şi ciudate. Totuşi, operatorul de apeluri l-a tratat ​​cu profesionalism, spunând că "Acesta este serviciul de ambulanță, nu vă putem sfătui despre ouă".



Este destul de amuzant că cineva ar suna la 999 ca să se plângă de un ou, dar în acelaşi timp acest lucru ar putea avea consecințe serioase pentru cei care au nevoie cu adevărat de ambulanţe.

Simon Tomlinson, director general al Centrelor de Operații de Urgență, a cerut oamenilor să își amintească că există și alte opțiuni disponibile, cum ar fi apelul la NHS 111, contactarea medicului lor sau a unui farmacist. "Când sunaţi la 999 pentru că cineva este inconștient, nu respiră, are dureri în piept sau are simptome de accident vascular cerebral, faci apelul potrivit. Operatorii noștri de apel de urgență sunt instruiți pentru a oferi instrucțiuni de salvare a vieții prin telefon și vă vom ajuta cât mai repede posibil", a declarat Simon Tomlinson.