Așa ceva nu ai mai văzut. Obsedat de tatuaje, și-a tatuat și mutilat întreaga față

Articol de GSP vineri, 02 martie 09:50

Un tânăr britanic a luat o decizie care i-a schimbat fizionomia în mod uluitor. Acesta şi-a tatuat întreaga față, dar nu cu desene, ci doar cu culoarea neagră!



Așadar, dintr-un tânăr foarte alb și blond, Eli Ink a devenit acum un tânăr total negru la față. Mai mult decât atât, acesta are numeroase pierciguri, inclusiv în partea de jos a gurii, dar nu un piercing mic, ci unul care i-a mutilat fața. Și în nas și-a făcut două găuri foarte mari pentru a-și pune cercei.

Cu toate acestea, tânărul de 27 de ani, a afirmat că se simte foarte bine, pentru faptul că are un aspect aparte și este mai special față de ceilalţi.

Însă, cei din jur îl privesc foarte ciudat și se întreabă ce a fost în capul lui de a apelat la o asemenea schimbare. Acesta și-a tatuat inclusiv ochii cu negru! Întregul său aspect l-a dobândit în decurs de 10 ani, iar acum a început să se tatueze cu negru în mai multe zone ale corpului.

Așa ceva nu ai mai văzut. Obsedat de tatuaje, și-a tatuat și mutilat întreaga față
Eli Ink