SPORTURI  »  NOUTATI AUTO  »  LANSARE

FOTO ȘI VIDEO » Un altfel de Peugeot » Peugeot 3008 s-a lansat în România

Articol de - Publicat sambata, 26 noiembrie 2016 11:48

Peugeot a lansat cea de-a doua generație a lui 3008, un SUV cu adevărat revoluționar în ceea ce privește designul și tehnologia.

O mașină care nu are nici o legătură cu celelalte modele din gama constructorului francez. Peugeot și-a schimbat de curând designerul, iar 3008 demonstrează acest lucru, fiind desenat cu multă finețe și ingeniozitate.

Blocuri optice sub forma unor gheare de leu

La exterior, partea frontală a lui Peugeot 3008 este dominată de grila radiatorului cu fațete cromate, încadrată de blocurile optice cu halogen. Capota are striații orizontale, iar cromul nu lipsește din peisaj la nivelul aripilor sau plafonului. Pentru că a venit vorba de plafon trebuie punctată apariția acoperișului Black Diamond, nuanța fiind un negru stralucitor. În spate, aceeași culoare neagră aplicată pe hayon și cele două blocuril optice cu leduri având forma unor gheare de leu care ne amintesc de faptul că vorbim de Peugeot.

Interior revoluționar

Peugeot a punctat foarte bine la interior. "i Cockpit-ul" este avangardist. În primul rând, planșa de bord a venit la pachet cu un material textil foarte plăcut la atingere. Volanul este micuț și oval, iar în spatele său tronează un display digital de 12,3 inch, ce poate fi configurat și personalizat în multe variante, afișând informatii esențiale în câmpul vizual al șoferului. Interesant este turometrul. în afara faptului că este amplasat în partea dreaptă a ceasurilor, sensul de rotație al cifrelor este invers, de la dreapta la stânga.

Spectaculoase sunt și cele 6 butoane amplasate pe consola centrală, asemănătoare unor clapete de pian. Acestea oferă acces direct la funcțiile principale de control: radio, climatizare, navigație, parametri autovehicul, telefon și aplicații mobile.

Tehnologia Mirror Screen fac funcționale aplicațiile de smartphone, compatibile cu Apple CarPlay, MirrorLink sau Android Auto, prin intermediul ecranului tactil de la bordul SUV-ului. De asemenea, Peugeot 3008 este echipat cu un sistem wireless de încarcare a telefoanelor inteligente.

 2009a fost anul în care s-a lansat prima generație de Peugeot 3008

Opțional, Peugeot 3008 oferă pachetul Driver Sport (reactivitatea motorului și a cutiei de viteze, servodirecția primește un plus de precizie și manevrabilitate, timpul de raspuns al pedalei de acceleratie scade simțitor)

Tehnologiile folosite pentru Peugeot 3008

  • - frânare de urgență (Active Safety Brake)
  • - avertizare în caz de coliziune (Distance Alert)
  • - avertizare pentru banda de plecare (Active Lane Departure Warning)
  • - sistemul de avertizare al conducătorului auto (Driver Attention Warning)
  • - sistemul adaptativ pentru faza lungă (Automatic Adaptive Headlamp Main Beam)
  • - sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație (Speed Limit Recognition and Recommendation); autopilotul (Adaptive Cruise Control) cu funcția Stop (la cutiile de viteza automate); sistemul de monitorizare a punctului mort (Active Blind-spot Monitoring).
  • - sistemele Vision Park (vizibilitate totala 360°) și Park Assist

Motorizări

  • Benzină: 1.2 Pure Tech 130 CP și 1.6 THP 163 CP
  • Diesel: 1.6 Blue HDI 99 CP și 120 CP și 2.0 Blue HDI 150 CP și 180 CP

Cifre

  • Preț pornire: 20.399 euro (TVA inclus) pentru 1.2 Pure Tech 130 CP
  • Preț vârf de gamă: 33.691 euro (TVA inclus) pentru GT 2.0 Blue HDI 180 CP

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
pma77
pma77  •  26 Noiembrie 2016, 13:05
Postat de kellogg pe 26 Noiembrie 2016, 12:44

pe bune ? suv francez . . . Eu am avut experiente proaste in exploatare cu auto franceze(muulta electronika care cedeaza) si sincer de cand am trecut la nemtoaika sh, alta viata tata, cracii lungi, buze moi, tine de cald pe vremuri grele, dar? piesele scuumpe! nimik nu-i gratis ca doar e frumoasa . . .

Tu ce visezi noaptea spui ziua,eu cred ca tu n-ai bani sa te duci la un wc public asa ca nu mai vb tu de masini.

kellogg
kellogg  •  26 Noiembrie 2016, 12:44

pe bune ? suv francez . . . Eu am avut experiente proaste in exploatare cu auto franceze(muulta electronika care cedeaza) si sincer de cand am trecut la nemtoaika sh, alta viata tata, cracii lungi, buze moi, tine de cald pe vremuri grele, dar? piesele scuumpe! nimik nu-i gratis ca doar e frumoasa . . .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close