Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


NOUTATI AUTO    •   MAZDA 3

VIDEO + FOTO Facelift pentru Mazda 3 » Tehnologie, motorizări, prețuri! Totul în analiza GSP

Articol de — Valentin Damian Marti, 29 Noiembrie 2016

Mazda 3 este cel mai bine vândut model al mărcii japonez, până acum înregistrându-se 5.150.000 de unități vândute. Mașina din segmentul compact propune pentru 2017 un facelift al generației.



Mazda 3 2017 este primul model care integrează G-Vectoring Control (GVC). Sistemul variază cuplul motor pentru a optimiza sarcina pe fiecare roată şi a asigura o manevrabilitate mai precisă și un confort îmbunătățit.

EXTERIOR. Noutățile sunt date de grila revizuită, care are acum un aspect tridimensional mai pronunțat, oglinzi redesenate, faruri și proiectoare de ceață cu tehnologie LED. De asemenea, un nou design pentru jantele de aliaj de 18 inch care pot fi argintiu și argintiu închis. Pentru versiunea hatchbak, spoilerul a primit un nou desen.

INTERIOR. Mazda s-a concentrat pe confort, calitate și ergonomie. Volanul are butoane redesenate și, în funcție de nivelul de echipare, acesta poate fi încălzit. Sistemul de Head Up Display și instrumentarul de bord au fost îmbunătățite, în timp ce consola centrală este mai aerisită mulțumită adoptării frânei electrice. Head Up Display-ul este acum color. Ecranul principal, de 7 inci, a primit funcții noi, cum ar fi afișarea informațiilor referitoare la energia acumulată din frânare de sistemul i-ELOOP, la performanțele sistemului i-stop și la monitorizarea economiei de combustibil.

Motorizările Mazdei 3

- două diesel, de 105 CP și unul bi-turbo de 150 CP
- trei motoare uşoare pe benzină, 1.5 100 CP, 2.0 120 CP și 2.0 165 CP.
- toate motoarele sunt Euro 6 și pot fi cuplate fie la o transmisie manuală, fie la una automată SKYACTIV Drive, ambele cu 6 trepte

TEHNOLGIE. Cameră specială pentru partea din față, care îmbunătățește caracteristicile sistemelor Advanced SCBS și SBS care acționează automat pentru încetinirea sau oprirea mașinii în cazul în care șoferul nu reacționează când apar obstacole în fața autoturismului. În plus, camera ajută sistemul Traffic Sign Recognition, care permite citirea informațiilor de pe unele semne rutiere și sistemul de faruri LED adaptive ALH.

PREȚURI. Sedan și hatchback au aceleași prețuri de pornire. Sedanul are însă prețul de pornire cu Challenge, cel de-al doilea nivel de echipare

1. Preț pornire Mazda 3 sedan: 16.890 de euro (TVA inclus) pentru 1.5 100 CP, benzină, echipare Challenge

2. Preț vârf de gamă Mazda 3 sedan: 26.630 euro (TVA inclus) pentru 2.2 150 CP, diesel

3. Preț pornire Mazda 3 hatcback: 15.390 de euro (TVA inclus) pentru 1.5 100 CP, benzină, echipare Emotion

4. Preț vârf de gamă Mazda 3 hatchback: 26.630 euro (TVA inclus) pentru  2.2 150 CP, diesel

9 culoriexterioare oferă Mazda 3, japonezii completând gama, o dată cu Mazda 3, cu două noi culori: Gri Machine și Albastru Eternal

 

5 niveluride echipare: Emotion, Challenge, Attraction, Revolution și Revolution Top

Comentarii (1 ) Adaugă comentariu

robin1  •  29 Noiembrie 2016, 21:09

Mazda = Hachikō.

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase