Cristi Preda (foto)
De 3 decenii face fotojurnalism sportiv. A lucrat la aproape toate ziarele de sport, Sportul Românesc, Sport XXI, ProSport, Gazeta Sporturilor, a colaborat cu cele mai prestigioase agentii de presă din lume.
A imortalizat 4 editii ale Jocurilor Olimpice, un Campionat European de fotbal si numeroase Campionate Mondiale de handbal, atletism sau rugby. Împreună cu Cătălin Tolontan, a fost primul jurnalist român care a ajuns în Afganistanul de după război.
Desemnat de Asociatia Citește mai mult...
Presei Sportive de 7 ori cel mai bun fotoreporter sportiv al anului, a câștigat și secțiunea "Fotoreporterul anului" la prima ediție a Galei Ioan Chirilă.
A făcut fotbal la juniorii Stelei, unde a fost coleg cu Ilie Dumitrescu, Marian Ivan si Cosmin Olăroiu.
I-ar putea asculta la infinit pe Knopfler si Dire Straits și e convins că Messi reprezintă frumusețea supremă a fotbalului.
Sa ne fie de bine! Dupa 33 de ani, Țara Galilor s-a inclinat din nou in fața lui Hagi, pentru prima victorie a Romaniei cu noul selecționer
La 33 de la calificarea obținuta la Cardiff, Romania a caștigat cu Țara Galilor, scor 2-1, in al doilea amical cu Gica Hagi pe banca. Cu o echipa „tricolora” ciuruita de absențe, in Ghencea a venit primul succes pentru noul selecționer in [...]
„Te intorci in Romania, la U Cluj?”, a fost intrebat Nicușor Stanciu » Reacție categorica a liderului tricolorilor
Nicușor Stanciu, 33 de ani, se pregatește de amicalul Romania - Țara Galilor (sambata, stadion Ghencea, ora 20:45) și a fost evaziv atunci cand a fost intrebat de o revenire in Superliga. Care sunt gandurile mijlocașului tricolorilor Nicușor [...]
Hermannstadt RETROGRADEAZA in Liga a 2-a, FC Voluntari se intoarce in Superliga » Arbitrul a pus umarul serios la stabilirea rezultatului
FC Voluntari s-a impus impotriva celor de la Hermannstadt, scor 3-0, Matko Babic reușind „doppietta” de la punctul cu var, dupa doua penalty-uri acordate ușor de Szabolcs Kovacs. Tolea a pus „cireașa pe tort” in prelungiri. Ilfovenii revin in [...]
„Sa NU mai calcați in Sibiu!” » Imagini nemaivazute la Voluntari: ce s-a intamplat dupa promovare și cum a fost surprins Dorinel Munteanu
Voluntari - Hermannstadt 3-0 (5-3 la general). Gazdele au dat lovitura și au revenit pe prima scena a fotbalului romanesc dupa o pauza de doua sezoane! Ilfovenii s-au impus fara drept de apel. In timp ce trupa din Ilfov sarbatorea promovarea [...]
Povestea emoționanta a lui Florin Pirvu: a promovat la fix doi ani dupa ce a trecut printr-o drama » „Ii mulțumesc soției mele, care de sus ma susține și ma vegheaza” + Inca poarta verigheta!
FC Voluntari - Hermannstadt 3-0 (5-3 la general). Florin Pirvu, antrenorul ilfovenilor, a fost extrem de emoționat la finalul partidei. Jucatorii celor de la FC Voluntari au venit sa sarbatoreasca in timp ce antrenorul lor se afla la [...]
Nadia Comaneci sarbatorește și la Onești!
Zilele sunt pline pentru Nadia in aceasta saptamana, iar emoțiile se succed val dupa val. Zambete, amintiri scoase la lumina, intrebari care revin și raspunsuri care ii definesc statura sportiva și viața, așa cum este ea la 64 de ani și la [...]
Momente fabuloase pe scena: Loredana a cazut in genunchi in fața Nadiei, dupa un duet antologic la Onești
La 50 de ani de la nota 10 obținuta la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comaneci a fost sarbatorita intreaga zi și la Onești, orașul natal unde a inceput drumul spre legenda. La capatul unei zile pline, starul sportului mondial a facut [...]
Zeljko Kopic și-a discutat viitorul in conferința: „Clubul trebuie sa mearga inainte”
Dupa infrangerea cu FCSB, scor 1-2, Zeljko Kopic (48 de ani), tehnicianul celor de la Dinamo, a discutat despre viitorul lui in Superliga. In cadrul conferinței de presa, Zeljko Kopic a fost chestionat cu privire la mai multe subiecte, iar cel [...]
Marius Baciu, „antrenor-impresar” la FCSB: „Chiar azi am primit un telefon pentru acest jucator. Nu i-am zis lui Gigi Becali”
Marius Baciu, antrenorul celor de la FCSB, a dezvaluit la conferința de presa de dupa calificarea in Conference League faptul ca a fost sunat de un scouter important din strainatate pentru Darius Olaru (28 de ani). Marius Baciu a transmis [...]
Nadia Comaneci, decorata de președintele Nicușor Dan cu Ordinul Național „Steaua Romaniei”: „Vreau sa-i mulțumesc lui!”
Eveniment istoric la Palatul Cotroceni. La 50 de ani de la momentul legendar care a schimbat pentru totdeauna gimnastica mondiala, obținerea primei note de 10 curat din istoria Jocurilor Olimpice, la Montreal 1976, Nadia Comaneci (64 de ani) a [...]
Dinamo - FCSB 1-2 » Roș-albaștrii caștiga finala barajului și se califica in Conference League!
FCSB a invins-o in prelungiri pe rivala Dinamo, 2-1, și merge in turul 2 al preliminariilor Conference League. Golul victoriei a fost marcat in minutul 107 de Ofri Arad. FCSB va intra in turul 2 al preliminariilor Conference League, in aceeași [...]
Marius Baciu a explicat schimbarea lui Tavi Popescu
FCSB a caștigat barajul pentru calificarea in turul secund preliminar din Conference League, dupa 2-1 cu marea rivala Dinamo. Antrenorul Marius Baciu a reacționat „la cald”. Tehnicianul roș-albaștrilor a laudat reacția jucatorilor dupa [...]
Unii sunt de nerecunoscut! Cum s-au „transformat” in 2026 UEFAntasticii din 2006
Iubitorii fotbalului din Romania au avut ocazia sa ii vada din nou la treaba pe UEFAntasticii din 2006, componenții echipelor celor de la FCSB și Rapid care s-au ciocnit in sferturile Cupei UEFA. Cu ocazia implinirii a 20 de ani de la [...]
Ramane cum am stabilit: duelul UEFAntastic s-a incheiat precum in urma cu doua decenii » Pe gazon, FCSB - Rapid n-a fost deloc un demonstrativ
Dupa 20 de ani, UEFAntasticii au fost din nou fața in fața. Jucatorii care atunci se duelau in „sferturile” Cupei UEFA au terminat pentru a treia oara la egalitate, scor 0-0, pe stadionul „Arcul de Triumf”. A fost o seara de sarbatoare și de [...]
Cine l-a impresionat pe Razvan Lucescu la demonstrativul UEFAntasticilor
Razvan Lucescu (57 de ani) a stat joi seara pe banca celor de la Rapid la evenimentul UEFAntasticilior, cu FCSB, incheiat la egalitate, scor 0-0, o reeditare pentru fotbalul romanesc, la doua decenii distanța de la sfertul de finala ale Cupei [...]
Fizic de bodybuilding » Steven Nsimba a oferit imaginea serii pe Giulești
Steven Nsimba (29 de ani), atacantul celor de la Universitatea Craiova, a oferit imaginea serii pe stadionul Giulești dupa remiza oltenilor cu Rapid, scor 0-0, in ultimul meci din acest sezon de Superliga. Atacantul celor de la Universitatea [...]
Filipe Coelho a numit adversarul din Superliga care l-a impresionat, dupa ultimul meci al sezonului
Rapid - Universitatea Craiova 0-0. Filipe Coelho, antrenorul oltenilor, a analizat ultimul meci al sezonului pentru campioana Romaniei. Craiova a remizat in Giulești in ultima etapa din play-off și au incheiat sezonul cu doua trofee, titlul și [...]
Vasile Mogoș, emoționat la ultimul meci pentru Universitatea Craiova: „Ma intorc in Italia. Ma las de fotbal daca nu gasesc club”
Vasile Mogoș, fundașul celor de la Universitatea Craiova, a vorbit dupa remiza inregistrata de olteni pe terenul de la Rapid, scor 0-0, in ultimul meci din play-off-ul Superligii. Vasile Mogoș a fost titular și integralist pe Giulești, la [...]
Rapid - Universitatea Craiova 0-0 » Sa vina Pancu! Egal fara sare și piper in ultimul meci al play-off-ului. Campioana și-a respectat eticheta la București
Rapid și Universitatea Craiova au dat-o la „pace”, 0-0, in ultima partida a play-off-ului. Campioana și-a respectat eticheta, giuleștenii nu pot mai mult de atat și așteapta „izbavirea” de la Daniel Pancu, dupa un alt sezon ratat! A fost [...]
Planul oltenilor pentru ziua de astazi, dupa o petrecere de pomina » Cum a aratat meniul campionilor
Noua campioana a Romaniei, Universitatea Craiova, a incropit o petrecere ad-hoc dupa finala campionatului la un restaurant din apropierea orașului. GSP.ro iți prezinta ce s-a consumat la party, astazi fiesta se muta in oraș, alaturi de [...]
Olguța Vasilescu, prima reacție dupa ce Craiova a caștigat eventul: „Ne-am dat seama de un singur lucru”
Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, un personaj important in proiectul de inceput al noii campioane din Superliga, a participat din tribune la meciul caștigat impotriva lui U Cluj, scor 5-0, și a fost entuziasmata de succesul [...]
A coborat pe gazon și a sarbatorit titlul alaturi de Baiaram
Ștefan Baiaram a sarbatorit titlul cucerit cu Universitatea Craiova impreuna cu partenera lui, Cristina Raduț. Oltenii au devenit campioni la capatul meciului cu U Cluj, scor 5-0. Ștefan Baiaram a fost integralist in meciul dominant prin care [...]
Petrecerea Craiovei s-a mutat pe malul lacului! Mihai Rotaru, scandari cot la cot cu jucatorii
Craiova - U Cluj 5-0. Tabara olteana a „explodat” de bucurie imediat dupa ultimul fluier al meciului in care echipa din Banie a cucerit titlul de campioana. Petrecerea a continuat și dupa miezul nopții. UPDATE ora 01:00. Campionii s-au mutat [...]
Leii au devorat Superliga! Universitatea Craiova este campioana Romaniei dupa 5-0 cu U Cluj! Titlul revine in Banie dupa 35 de ani
Universitatea Craiova este campioana Romaniei! Oltenii au cucerit titlul nu oricum, ci dupa o victorie convingatoare in fața singurei echipe care mai avea șanse la trofeu, U Cluj, scor 5-0. Titlul revine astfel in Banie dupa 35 de ani! Romania [...]
Singurele cuvinte rostite la firul ierbii de Mihai Rotaru, dupa titlul cucerit de Universitatea Craiova
Mihai Rotaru, patronul Universitații Craiova, a coborat de la loja pe teren la finalul meciului caștigat de echipa sa pe „Ion Oblemenco”, 5-0 cu U Cluj, rezultat care a adus titlul in Banie. La mijlocul acestei saptamani, Universitatea Craiova [...]