Doi pepeni Yubari, vânduți cu 25.000 de euro

Articol de GSP marti, 29 mai 07:22

Japonezii au un cult al fructelor de lux şi sunt obișnuiți să plătească prețuri foarte mari pentru acestea. Sâmbătă, în Sapporo, pe insula Hokkaido, doi pepeni Yubari au fost vânduți pentru o sumă foarte mare de 3,2 milioane de yeni, adică mai mult de 25.000 de euro. Yubari este o varietate de cantalup cultivată pe insula Hokkaido şi protejată printr-o marcă înregistrată



Recordul precedent pentru două fructe din această specie, foarte apreciat de consumatorii japonezi, a fost de 3 milioane de yeni, în urmă cu doi ani.

Cei doi pepeni Yubari vânduţi în weekend-ul trecut au reprezentat prima pereche de acest tip prezentată în 2018 la licitaţia organizată de piaţa angro din Sapporo. Ei au fost cumpăraţi de o companie locală specializată în ambalarea fructelor.

"Pepenii Yubari cresc bine în acest an, pentru că durata de expunere la soare a fost îndelungată de la începutul lunii mai", a explicat Tatsuro Shibuta, unul dintre administratorii pieţei.

 Doi pepeni Yubari, vânduți cu 25.000 de euro