FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  RAPID - PETROLUL

Manea: "Rapid nu poate să se încurce cu Petrolul"

Articol de GSP - Publicat marti, 14 septembrie 2010 00:00

Reprezentantul clubului Rapid la tragerea la sorţi şaisprezecimilor Cupei României, Nicolae Manea, a declarat că formaţia antrenată de Marius Şumudică nu se poate încurca de Petrolul Ploieşti în această competiţie, mai ales că meciul se va disputa pe Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu.

"Ne reamintim astfel de un derby de tradiţie, numai că echipele sînt acum în alte poziţii. Totuşi e un joc cu Petrolul, echipă care e pe primul loc şi care trage la promovare. Dar eu cred că Rapid nu poate să se încurce cu Petrolul, mai ales că jucăm şi pe stadionul Giuleşti unde ştim foarte bine ce atmosferă este. Eu cred într-o calificare, Cupa este obiectivul nostru. Chiar dacă este o competiţie a surprizelor, sperăm să nu apară nicio surpriză la acest meci", a spus oficialul rapidist, conform Mediafax.

Nicolae Manea a adăugat însă că se aşteaptă la un meci dificil, ţinând cont de rivalitatea dintre cele două echipe. "Nu este un joc uşor, având în vedere tradiţia dintre cele două echipe. Întotdeauna au fost meciuri tari, dar este totuşi o diferenţă între Rapid şi Petrolul. Rapid ocupă actualmente locul doi şi are o tradiţie în Cupa României. Dar la fel are şi Petrolul, ne aducem aminte că am fost învinşi odată în finală de ei pe stadionul Lia Manoliu", a adăugat el.

Rapid şi Petrolul Ploieşti s-au întîlnit în "şaisprezecimile" de finală ale Cupei României şi în urmă cu doi ani, giuleştenii cîştigînd jocul disputat tot pe stadionul "Giuleşti" cu scorul de 3-2 după prelungiri, graţie golului marcat în minutul 119 de Cesinha. La finalul primelor 90 de minute, scorul fusese egal, 2-2.

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (14)
maxx1923
maxx1923  •  16 Septembrie 2010, 00:21

sosolup...daca prin absurd v-am da jumatate din nr.biletelor ati veni 6000 de ploiesteni in Giulesti????Eu cred ca nici 400 n-o sa veniti.In primul rand e ca se joaca in mijlocul saptamanii. Eu va respect suporterii(mai ales pe cei vechi)dar....6000 nu veneati nici daca se juca sambata seara in ploiesti.

rapid30
rapid30  •  15 Septembrie 2010, 15:32

* Design website * Redesign website * Bannere * Logo-uri * Blog personal * Template * Întreţinere şi actualizare site * Dezvoltare magazin online Pentru mai multe informatii Contact at: alex_frfa[@]yahoo.com !!! htt p://www.cril.b i z

rapid_art
rapid_art  •  15 Septembrie 2010, 14:07

@sosolup - In imaginile alea nu se vede decat o turma de indivizi cu muschii umflati care profereaza injurii. Daca astia sunt suporterii Petrolului, e clar.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează