FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  SCANDAL ÎN CUPA ROMÂNIEI

Mircea Sandu: "Mititelu mi-a trimis mesaj în pauza meciului şi m-a acuzat că îmi bat joc de Ştiinţa"

Articol de GSP - Publicat joi, 19 noiembrie 2009 00:00

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a comentat acuzele pe care i le-a adus preşedintele Craiovei, Adrian Mititelu, la finalul meciului din Cupa României, cu CFR Cluj, şi a dezvăluit că oficialul oltean i-a trimis un sms în pauza meciului, pentru a-i reproşa prestaţia arbitrilor.

"În ultimii doi ani de zile am alergat ca un nebun să fac rost de sponsori şi de bani pentru ca deţinătoarea Cupei să primească mai mulţi bani. Cei care ne acuză pe noi au luat-o razna şi ar trebui să se ducă să se trateze.

Mititelu mi-a dat şi un mesaj în pauza meciului să îmi spună că îmi bat joc de echipa lui. Eu nu îmi permit să îmi bat joc de fotbalul românesc, în timp ce Mititelu a reuşit să facă din Ştiinţa un adversar al Craiovei.

A avut 36 de luni de suspendare pentru astfel de declaraţii, suspendare pe care i-a ridicat-o Liga. Îl sfătuiesc să mai şi gîndească înainte de a vorbi.

Tudor a greşit clar aseară, dar principalii actori ar trebui să fie jucătorii şi antrenorii", a spus Mircea Sandu la Fanatik Show, pe DigiSport

Citește și:
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (12)
 •  19 Noiembrie 2009, 22:45

i-a trimis mesaj oare si dupa golul lui danciulescu sau dupa ce scapase niculescu sigur cu portarul???

lori1
lori1  •  19 Noiembrie 2009, 21:29

esti jalnic omule n-ai coerenta si nici logica pacat daca ai alergat dupa sponsori ca detinatoarea cupei sa i-a mai multi bani lasa sa-i castige cine-s mai buni nu sa ramana 'in familie' acesti bani.amenintarea cu suspendarea lui mititelu este un abuz in serviciu recunosti ca tudor a gresit si procedezi exact ca pilat 'recunosti adevarul dar mergi in directie gresita' .sper ca-n urmatorul mandat sa fii reales LA JILAVA .Sa mori sanatos!CRAIOVA UNICA MARE IUBIRE

 •  19 Noiembrie 2009, 21:13

va sta in gat Craiova!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează