LIGA 1

40 de antrenori a rulat Liga I în sezonul 2007-2008

 
08 Mai 2008
 

Liga I a fost marcată şi în acest sezon de schimbări masive la nivelul băncilor tehnice. Finalul sezonului 2007-2008 a revelat o ameţitoare cifră a antrenorilor care au activat în Liga I în anul competiţional 2007-2008: 40 de tehnicieni, adică mai mult decît dublul numărului celor cu care cele 18 prim-divizionare au luat startul în întrecerea internă.

Cele mai instabile banci tehnice au fost cea a UTA-ei (5 antrenori) si cea a lui Dinamo (4 antrenori). Au existat insa si formatii care au preferat sa continue cu aceiasi antrenori, în ciuda faptului ca rezultatele nu au fost întotdeauna dintre cele mai bune. Astfel, GLORIA BISTRIŢA (Ioan Ovidiu Sabau), CEAHLĂUL (Viorel Hizo), POLI TIMIŞOARA (Dusan Uhrin jr.), OŢELUL (Petre Grigoras), POLI IAŞI (Ionut Popa), UNIREA URZICENI (Dan Petrescu) şi campioana CFR CLUJ (Ioan Andone) au fost cele 7 echipe care si-au pastrat intacta componenta tehnica pe tot parcursul campionatului abia încheiat.

Mai jos, puteti citi istoricul mutarilor de antrenori de la celelalte 11 prim divizionare care au luat parte la sezonul 2007-2008:


UNIVERSITATEA CLUJ

Universitatea Cluj a început campionatul cu Adrian Falub pe banca tehnica, antrenorul care a si reusit promovarea "Sepcilor rosii" în prima liga. Bilantul fostului fundas de la FC National la Cluj: 10 meciuri, 0 victorii, 3 egaluri, 7 înfrîngeri.

I-a urmat la conducerea tehnica a ardelenilor Gheorghe Multescu, care a debutat pe 19 octombrie, la remiza din deplasare cu Universitatea Craiova (1-1). A urmat o victorie cu Steaua (2-1), dupa care o echipa a prins o serie de 7 meciuri fara victorie, care a adus demisia lui Multescu. Bilantul sau la U Cluj: 9 partide, o victorie, 5 egaluri si 3 înfrîngeri.


Dupa plecarea lui Multescu, antrenor a fost numit "omul casei", Alpar Meszaros. Acesta a debutat pe 23.02.2008 cu o victorie surprinzatoare pe terenul Rapidului (2-1). Bilantul sau pîna la final: 13 partide, 3 victorii, 3 egaluri, 8 înfrîngeri, Clujul retrogradind in Liga II-a.


GLORIA BUZAU

Echipa poreclita "Steluta" de presedintele lui CFR Cluj, Iuliu Muresan, a început editia 2007-2008 avîndu-l pe pe banca pe Viorel Ion, antrenorul care a reusit promovarea Buzaului în Liga I. Acesta a debutat dezastruos, cu doua înfrîngeri (1-2 cu Dinamo si 0-4 cu Ceahlaul), fapt pentru care a fost destituit din functie.

În locul lui Ion Viorel a fost numit secundul sau, Ilie Stan. Acesta a reusit un procentaj al victoriilor greu de egalat, de 100%, realizat însa în urma unui singur meci, cîstigat în fata Farului (1-0), în etapa a III-a. Stan a fost demis dupa ce a dat în vileag la conferinta de presa faptul, oricum arhicunoscut, ca Gigi Becali sponsoriza gruparea din Crîng.

Succesorul lui Stan a fost ales Stefan Stoica, cel care a debutat în etapa a IV-a cu o înfrîngere (0-3 cu Poli Iasi). A urmat o serie de înca 4 meciuri fara victorie, pîna în etapa a IX-a, cînd Gloria Buzau a obtinut primul succes, în fata UTA-ei. Bilantul lui Stoica: 31 de meciuri, 9 victorii, 7 egaluri si 15 înfrîngeri, salvind echipa de la retrogradare si obtinind o calificare în semifinalele Cupei României, unde Buzaul a pierdut greu cu Unirea Urziceni (0-1).


UNIVERSITATEA CRAIOVA

"Stiinta" a debutat în sezonul 2007-2008 sub comanda lui Florin Cioroianu, tehnicianul cu care încheiase stagiunea precedenta. Acesta a stat pe banca oltenilor în 6 etape, suferind cinci înfrîngeri si cîstigînd doar partida inaugurala, 4-0 cu Farul.

Înlocuitorul acestuia a fost Ovidiu Stînga, carea debutat în partida cu Rapid din Giulesti (pierduta 0-2). A urmat un alt esec în fata aradenilor de la UTA (0-1), iar Stînga a spus si el adio Craiovei.

La rînd a venit Daniel Mogosanu, care a avut un bilant pozitiv: 3 meciuri, 2 victorii, o înfrîngere. Mogosanu s-a dovedit a fi doar un interimar, pîna la sosirea mai vechii obsesii a patronului Mititelu, italianul Nicolo Napoli.

Fostul fotbalist al lui Juventus a fost instalat pe 8.10.2007 si a avut un bilant echilibrat pe banca oltenilor: 9 victorii, 7 egaluri si 8 esecuri.


FC VASLUI

Dorinel Munteanu a luat startul în sezonul 2007-2008 la cîrma formatiei lui Adrian Porumboiu. Galben-verzii au înregistrat în 26 de meciuri sub comanda lui "Munti" 10 victorii, 10 egaluri si 6 înfrîngeri. Dorinel a fost demis dupa esecul de pe teren propriu, cu Steaua (0-1), cînd a fost acuzat de patronul Adrian Porumboiu ca ar fi vîndut meciul gruparii din Ghencea.

În locul lui Munteanu, pe banca tehnica a galben-verzilor a sosit antenorul nationalei de tineret, Emil Sandoi, cu titlu de provizorat pîna în vara acestui an. Bilantul acestuia: doua meciuri, un egal si o înfrîngere.


STEAUA BUCURESTI

Stelistii începeau sezonul cu o fosta mare glorie pe banca. Cea mai mare: Gheorghe Hagi. "Regele" a calificat echipa în Champions League, însa rezultatele mai slabe din campionat si criticile patronului Gigi Becali, l-au determinat sa-si dea demisia. Bilantul lui Hagi: 6 meciuri, 3 victorii, doua egaluri si o înfrîngere.

Secundul lui Hagi, Massimo Pedrazzini a fost desemnat apoi sa conduca echipa din postura de antrenor principal. Rezultatele acestuia in cele 4 meciuri petrecute ca "principal": doua victorii, un egal si o înfrîngere, cu U Cluj (1-2), care i s-a dovedit a fi fatidica.

La cîteva zile dupa înfrîngerea de pe terenul ultimei clasate la acea vreme, a fost anuntata instalarea preferatului suporterilor stelisti, Marius Lacatus, care de-abia parasise UTA. Bilantul "Fiarei" pe banca ros-albastrilor, în 17 meciuri: 13 victorii, doua egaluri si doua înfrîngeri.


DINAMO BUCURESTI

Dupa ce a cucerit campionatul en-fanfare în sezonul precedent cu Dinamo, Mircea Rednic a început o noua stagiune pe banca alb-rosilor. Înfrîngerea din preliminariile Champions League în fata lui Lazio (1-1, 1-3) si conflictele tot mai dese cu fotbalistii, l-au determinat pe "Puriu" sa plece din Stefan cel Mare.

I-a urmat italianul Walter Zenga, privit la vremea respectiva ca un adevarat "salvatore della patria". Însa nici acesta nu a reusit sa redreseze corabia dinamovista, în 10 meciuri înregistrînd 4 victorii, 4 egaluri si doua înfrîngeri.

Cornel Talnar s-a ocupat de pregatirea echipei în ultimele etape din turul campionatului, conducerea luînd decizia ca Tîntarul sa stea pe banca si din retur. Talnar a ramas antrenor principal pîna în etapa numarul 21, avînd 4 victorii si o înfrîngere. Talnar a fost trecut în linia a doua dupa venirea ca principal a lui Gheorghe Multescu, cel care în tur mai pregatise si pe U Cluj. Nici fosta glorie dinamovista nu a rezistat foarte mult în Stefan cel Mare, demisionînd dupa 5 etape, pe 30 martie, dupa esecul în fata lui CFR (1-2). Bilantul lui Multescu: doua victorii, doua egaluri si o înfrîngere.

Dupa plecarea lui Multescu, Talnar a revenit pe banca lui Dinamo, conducînd echipa pîna la sfîrsitul campionatului. Bilantul sau: o victorie, un egal si o înfrîngere.


RAPID BUCURESTI

Cristiano Bergodi începea sezonul la cîrma rapidistilor, avînd în spate laudele patronului George Copos. Acestea nu au mai valorat nimic dupa eliminarea din Cupa UEFA suferita de Rapid în fata lui Nurnberg, cînd italianului i-a fost acceptata demisia. Bilantul lui Bergodi la Rapid: 5 victorii, 4 egaluri, nici o înfrîngere!

Imediat, l-a înlocuit Mircea Rednic, recent demisionar la acea vreme de la Dinamo. "Puriul" a rezistat în Giulesti doar 15 etape, în ciuda faptului ca era contestat puternic de galerie, dar dupa partida pierduta la Buzau si-a prezentat si el demisia. Rednic a fost antrenorul care a stat pe banca Rapidului la celebrul derby pierdut de "visinii" la "masa verde", în fata Stelei. Bilantul sau în 15 partide pe banca giulestenilor: 8 victorii, doua egaluri si 5 înfrîngeri.

Dupa plecarea lui Rednic, a urcat în postura de "principal" eternul antrenor secund, Marian Rada. Acesta a primit votul de încredere al conducerii, Rapid încheind sezonul cu el pe banca. Bilantul lui în 9 partide: 5 victorii, un egal si 3 înfrîngeri.


UTA ARAD

UTA s-a dovedit în sezonul abia încheiat o adevarata devoratoare de antrenori. Aradenii au debutat în sezonul 2007-2008 avndu-l pe banca pe Marius Lacatus. "Fiara" a condus "Batrîna Doamna" pîna în etapa a IX-a, cînd a plecat la Steaua, lasînd în urma doua victorii, 3 egaluri si 4 esecuri.

Lui Lacatus i-a urmat Roland Nagy (2 înfrîngeri în doua meciuri), care a asigurat interimatul pîna în pauza de iarna, cînd a fost instalat Marin Barbu. "Magiun" a stat pe banca aradenilor pîna pe 10 aprilie, plecînd dupa înfrîngerea de pe teren propriu, cu Farul. Bilantul sau în 16 jocuri: 3 victorii, 5 egaluri si 8 esecuri.

A revenit ca interimar eternul Roland Nagy, care a stat pe banca doar la esecul de pe teren propriu, cu CFR (0-3).

Într-un final, conducatorii "Batrînei Doamne" s-au oprit la Ionut Chirila, antrenor cu care UTA a încheiat sezonul. Bilantul acestuia în 3 jocuri: o victorie in Giulesti (3-2), nici un egal si 2 infringeri.


FARUL CONSTANTA

Gruparea constanteana a debutat în noul sezon avînd pe banca o fosta glorie, Constantin Gache, tehncianul care nu s-a putut bucura pe deplin de promovarea n Liga I, obtinuta cu Delta Tulcea.

Gache a stat pe banca tehnica de la partida tur cu Universitatea Craiova (0-4), pna la returul cu aceeasi grupare olteana (3-1), dupa care a fost numit presedinte al clubului, locul fiindu-i luat de catre directorul tehnic Ion Marin, care a încheiat campionatul pe banca tehnica a rechinilor cu 6 victorii, 6 egaluri si 5 esecuri.


DACIA MIOVENI

Sezonul a debutat cu Florin Marin, apropiatul finantatorului Gigi Netoiu, pe banca tehnica a argesenilor. Acesta a avut un oparcurs dezastruos, parasind Dacia dupa ce a înregistrat o singura victorie în 10 etape, 3 egaluri si 6 înfrîngeri.

Urmatorul tehnician pe banca formatiei din Mioveni a fost Sorin Cîrtu. În ciuda mai multor divergente cu diriguitorii clubului galben-verde, "Sorinaccio" a ramas pîna la finalul campionatului. Bilantul sau: 6 succese, 7 egaluri si 11 înfrîngeri, Dacia retrogradind in Liga a II-a.


PANDURII TÎRGU JIU

Echipa gorjeana a început campionatul cu pretentii europene si avîndu-l pe banca tehnica pe Eugen Neagoe, cel de la care se astepta sa le înfaptuiasca. Acesta a condus Pandurii pîna în etapa a 18-a, cînd echipa ajunsese în zona retrogradarii. Neagoe a demisionat în urma remizei de pe teren propriu cu U Cluj (2-2), o contracandidata directa în lupta pentru supravietuire. Pina la finalul stagiunii de toamna mai ramasese o etapa, incheiata sub interimatul lui Gabi Zahiu, înfrîngere cu 3-1 in fata Otelului.

Presedintele Marin Condescu l-a adus în loc pe portughezul Joaquim Teixeira, care a propus o adevarata revolutie lusitana la Tîrgu-Jiu, dupa cea de la Cluj. Nici aceasta modificare nu a revigorat gruparea gorjeana, Teixeira parasind România dupa doar doua partide, ambele pierdute (1-3 cu Poli Timisoara si 0-1 cu Universitatea Craiova).

În lipsa de alte solutii, Condescu a apelat din nou la Eugen Neagoe, caruia i-a trasat ca sarcina salvarea de la retrogradare. "Geana" s-a achitat cu succes de datorie, reusind chiar doua mari victorii în drumul spre realizarea obiectivului pe terenurile CFR-ului (2-0) si al lui Dinamo (2-1). Bilantul sau: 11 victorii, 7 remize si 13 infringeri.

 
Comentarii (5)
fagaras  ( comentarii)
nu pot, sa nu remarc lipsa de profesionalism a d-vostra, a celor de la gsp, in ceea ce priveste prima pagina a ziarului de azi.
de ieri cunoastem campioana tarii, la fotbal, iar pe prima pagina, a ziarului amintit, apar domnul mirel radoi,iar putin mai jos domnul george becali.
omeni buni, in primul rand, de ce nu au aparut campionii pe prima pagina??? de ce nu va ocupati, mai mult, de sport decat de scandaluri (aici, vreau sa va acuz si de instigare)? de ce nu l-ati pus pe domnul becali
08 Mai 2008, 16:00   •   Comenteaza
Mike  ( comentarii)
Penibil rau de tot!!!! Cum poti sa crezi ca esti jurnalist cand o dai in bara atat de serios la profesionalism??????????? Toti cei care au scris inaintea mea au subliniat corect proasta adunare a meciurilor jucate cu acei antrenori, si singura explicatie e ca echipa nu a avut pe nimeni pe banca tehnica la diferenta de meciuri, ceea ce este ridicol!!!! EX 9+13+10=32, NU 34 ASA CUM AR FI TREBUIT SA FIE NORMAL!!!!! PENIBIL JURNALIST!
08 Mai 2008, 15:53   •   Comenteaza
Andrei Stroiescu  ( comentarii)
Halal articol...
Ar fi fost interesant daca cel care l-a scris si-ar fi dat osteneala sa faca o treaba serioasa nu sa-si bata joc de cititori. Daca la fiecare echipa se aduna numarul meciurilor juctate conform datelor puse la dispozitie in articol (bilanturile fiecarui antrenor), rezulta ca unele echipe au jucat 27 de etape, in timp ce o alta a jucat 35! In doar doua cazuri (Gloria si Dacia) numarul meciurilor este cel corect, 34. Rusine! (vezi comentariu anterior)
08 Mai 2008, 14:35   •   Comenteaza
Andrei Stroiescu  ( comentarii)
Calcul meciuri jucate, conform datelor:
UNIVERSITATEA CLUJ : 10 + 9 + 13 = 32
GLORIA BUZAU: 2 + 1 + 31 = 34
UNIVERSITATEA CRAIOVA: 6 + 2 + 3 + 9 + 7+ 8 = 35 !
FC VASLUI: 26 + 2 = 28
STEAUA BUCURESTI: 6 + 4 + 17 = 27
DINAMO BUCURESTI: 9 + 10 + 5 + 5 + 3 = 32
RAPID BUCURESTI: 9 + 15 + 9 = 33
UTA ARAD: 9 + 2 + 16 + 1 + 3 = 31
DACIA MIOVENI: 10 + 6 + 7 + 11 = 34
PANDURII TIRGU JIU: 2 + 11 + 7 + 13 = 33
08 Mai 2008, 14:34   •   Comenteaza
marte  ( comentarii)
ba dar prosti mai suntetzi nu inteleg d c l-ati bagat pe rednic de 2 ori...c dak un antrenor mergea la 5 echipe il treceatzi de 5 ori?...si lacatus din cate stiu a fost la uta si l-ati trecut doar o data...si mai sunt multzi k el ...suntetzi pe din-afara sa veniti la mine sa va dau lectii
08 Mai 2008, 12:59   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
300x250mi.gif

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
CAMIN BATRANI ALZHEIMER
Camin batrani situat la Mogosoaia asigura asistenta medicala si ingrijire pentru batrani si pentru pacientii cu boala Alzheimer. Pentru detalii sunati la: 0745 766 173 sau vizitati ...
Ilfov/Mogosoaia - pret 1.800,00 RON
Vand Afacere Pizzerie Cafenea
Suprafata: 200 m2 Material folosit: Caramida+Beton Etaj: P+1 De vanzare pizzerie la cheie, complet mobilata si utilata. Vad comercial format, fiind situata langa facultatile Nicolae ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 30.000,00 EUR
Descopera sistemul care iti poate dubla vanzarile online
Descopera sistemul care iti poate dubla vanzarile online, transforma vizitatorii in clienti multumiti si reduce numarul clientilor nemultumiti. Ai un magazin online si vrei sa iti maresti ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Vand Blackberry 9900 Bold
Telefonul este nou nout. Cutie, husa de piele, cablu date, garantie, incarcator.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.100,00 RON
vand firma
Vand firma, SRL, fara datorii, contabilitatea la zi.
Bucuresti/Bucuresti - pret 200,00 EUR
Loading from
Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

E tanara, e frumoasa si e apreciata. Dar e si sotie, si mama si stie foarte bine sa impace cariera cu viata de familie. Andra canta foarte bine, dar uraste aspiratorul.Cu atatea proiecte, muzicale si de televiziune, mai ai timp si pentru a fi sotie [...]
AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V