FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI TIMIȘOARA

ACS Poli, lipsită de numărul 10 și contra Iașiului » Permutări în lista indisponibililor pentru Ionuț Popa

Articol de - Publicat vineri, 17 februarie 2017 17:17

Timișorenii nu au renunțat la gândul că se pot salva de la retrogradare. Luni, echipa pregătită de Ionuț Popa înfruntă pe teren propriu CSM Poli Iași, dar bănățenii nu vor putea miza pe singurul lor marcator din 2017, Cătălin Doman.

ACS Poli speră să o depășească în play-out pe Pandurii pentru a atinge măcar barajul. După două remize în jocurile oficiale din 2017, elevii lui Ionuț Popa speră la prima victorie, misiune grea fără Doman. Ex-argeșeanul s-a accidentat la antrenamente, după ce a fost suspendat pentru jocul fad cu ASA din runda trecută, 0-0.

”Deși nu va fi ușor, ne gândim la victorie pentru că jucăm acasă, în primul rând, și avem nevoie de puncte, în al doilea rând. Sper să nu mai avem ghinionul din meciul cu Mediaș și să ratăm cu poarta goală sau să cădem în fund și să luăm gol… Sper ca jucătorii să se concentreze. Avem absențe, Mailat, Bocșan - încă nu s-a antrenat săptămâna asta, fiind bolnav, Doman a suferit o accidentare la antrenamentul de miercuri. El e cea mai mare pierdere. El reușea să scoată oamenii din joc în ultimii 30 de metri.

Dar, așa cum am spus, ne gândim la victorie. Cunosc bine echipa din Iași, cu jucători buni în atac și la mijloc, cu fundași centrali cu experiență. Sperăm să prindem o zi bună și să avem șansă. Face mai mult decât știința”, a declarat Ionuț Popa.

Cătălin Doman a suferit o întindere și ar putea reveni în runda următoare, contra Viitorului.

Singurele vești bune pentru Popa și compania sunt revenirile lui Scutaru și Poparadu, ambii fiind în primele runde din noul an. În tur, timișorenii s-au impus cu 1-0 în Moldova, golul lui Drăghici salvând practic scaunul tehnicianului bănățean.

Partida ACS Poli Timișoara - CSM Poli Iași se dispută luni, de la ora 18.00 (Digi Sport, Dolce, Look), pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”, în etapa a 24-a a Ligii I.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
983732924972315
Soos Vilmos  •  17 Februarie 2017, 21:14

Omule cu nume incilcit, ce te face sa comentezi lucruri la care nu te pricepi ?

whiteredarad
whiteredarad  •  17 Februarie 2017, 19:12

Amicul Ionut Popa isi doreste noroc. Seriosi si corecti sa fim, pina acuma Timisoara a avut , acasa, noroc "cu carul". Foarte des, nejucand mai nimic, aparandu-se, mai mult, a obtinul penalty-uri...izbavitoare, sau a dat goluri pe contra atac sau faze fixe. Obiectiv vorbind Iasul are o echipa mai legata, dar este chiar uimitor cite puncte au castigat Popa si ai lui, cu echipa asta defensiva, speculativa.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează