Află ce antrenor a ratat Steaua după intervenţia preşedintelui Băsescu!

"Premiul pentru întreaga carieră merge la...". Nu e scriptul vreunei ceremonii, nici o tentativă de articol elogios. Replica se vrea doar un intro isteţ înaintea unui dialog interesant. Mircea Rădulescu este omul cu explicaţiile. Îi scoate pe moderatorii de talk-show-uri din panică atunci cînd le onorează invitaţiile de ultim moment şi le asigură dialogul fluent. Sintagma de preşedinte al Şcolii de Antrenori aproape că i-a devenit prenume şi doseşte o viaţă împărţită cu gazonul.

"Cum intri în Federaţie, la parter, pe partea dreaptă". Dilema locaţiei deja nu mai există. "Vreau întrebări grele, cele mai grele!", sună singura pretenţie pe care omul din faţa ta o emite. Comod.

- Domnule Rădulescu, aţi pregătit 4 echipe naţionale.
- Da, şi m-am simţit bine peste tot. Pot să spun că regret faptul că nu am mai continuat în ţările arabe. Eram respectat, nimeni nu se băga peste munca mea, iar probleme cu jucătorii din punctul de vedere al vieţii extrasportive nu existau. Am găsit acolo fotbalişti foarte talentaţi, dar adaptaţi mediului din ţările lor.

- Cum se traduce "presiune" în arabă?
- Să ştii că acolo totul se gândeşte diferit, iar modul în care lumea se raportează la tine e cu totul altul. Am avut ocazia să lucrez cu nume importante şi în afara ţării, oameni care erau adevăraţi idoli pentru ai lor. Îmi place să cred că am lăsat amprente peste tot pe unde am fost, atît la echipele de club, cît şi la reprezentativele pe care le-am antrenat.

"Măi, Gică, ne-am certat noi vreodată?"

- Aţi pregătit şi naţionala României timp de doi ani. Mircea Sandu dezvăluia recent că a intervenit la dumneavoastră pentru Hagi.
- Oare la ce s-o fi referit? Mă tot întreabă lumea şi habar n-am despre ce-i vorba! Stai puţin, îl sunăm acum şi vedem!

Pune mîna pe telefon şi îl apelează pe preşedintele FRF. Nu răspunde. "Mai bine îl caut direct pe Gică şi-l întreb. Nu-mi amintesc să fi avut vreun conflict cu el, am fost mereu în relaţii excelente!". "Ce faci Gică? Măi, am avut noi vreodată vreo problemă? Am auzit că preşedintele...". Schimbul de replici e colocvial, apelatul se amuză pe seama subiectului şi pune un "nea Mircea" în capătul frazei de final. "Am vorbit cu Gică, nu a fost nimic, chiar glumea, nu-şi aduce nici el aminte să ne fi certat".

Continuă subiectul legat de naţională: "Am avut o generaţie extraordinară, dacă tot e să vorbim de prima reprezentativă. Hagi, Popescu, Sabău, Dan Petrescu, Lupescu şi toţi ceilalţi au însemnat enorm pentru România. Fiindcă tot mă întrebai de ţările arabe, ei au jucători care sînt buni acolo, în campionatele lor. Pentru a reuşi în Europa, e nevoie de o perioadă de adaptare consistentă. Clima e alta, stilul de viaţă, ritmul jocului practicat, toate astea contează şi, dacă eşti mai sensibil, te pot doborî. Băieţii noştri au evoluat la un nivel înalt, au făcut performanţă şi la cluburile la care au jucat, dar şi la naţională".

Blocat de Băsescu în momentul tratativelor cu Steaua

- Revenind la echipele de club...
- Aici să ştii că am un mare regret: am ratat Steaua! La finalul ediţiei 92-93, am reuşit să duc Rapidul în cupele europene, deşi condiţiile nu erau chiar cele mai bune. Grupul era blazat, unii dintre elevii mei aveau şi simpatii pentru adversare, a fost un sezon greu, dar pe care l-am încheiat unde nu s-ar fi aşteptat nimeni. M-a sunat preşedintele Stelei de atunci şi mi-a propus să ne întîlnim într-o noapte pe o alee de la Muzeul Satului.

Mi-a prezentat propunerea lui,  ne-am plimbat cîteva ture şi rămăsese că vom discuta în zilele următoare. Aşa cum mi se părea corect, am luat legătura preşedintele de la Rapid, Mircea Pascu, să-i povestesc. Aveam un acord cu giuleştenii şi era corect să-i transmit şi lui.

Informaţia a ajuns apoi la Traian Băsescu,  Ministrul Transporturilor de atunci, care avea un cuvînt important la club. Cînd a aflat de Steaua, l-a sunat imediat pe Ministrul Apărării şi l-a spus: "Din toţi antrenorii, v-aţi găsit să-l luaţi tocmai pe al nostru?". :) Celor de la Steaua li s-a comunicat ulterior să renunţe la idee.

Face o pauză, după care intervine. "Dacă te uiţi atent, eu nu am cîştigat nici un trofeu, nu m-ai întrebat de ce!"


- Vă rog!
- Era foarte greu să te impui în faţa echipelor militare. N-aveai cum să faci mai nimic! Am lucrat în multe locuri, însă cel mai ataşat e normal să fiu de Sportul Studenţesc. Acolo am jucat peste 300 de meciuri, după aceea am antrenat. În primul meu mandat i-am luat locul lui Angelo Niculescu, deci îţi dai seama cît de dificil trebuie să fie să vii ca debutant după un asemenea nume.

- Apropo de Angelo Niculescu, v-a convins de avantajele temporizării?
- Nouă, românilor, ne trebuie sisteme de joc în care să fie favorizată posesia. Avem nevoie de o linie de mijloc densă, care să poată susţine jocul în ambele lui faze. 4-4-2 sau 4-2-3-1 sînt formule apropiate de particularităţile pe care stilul nostru le impune.

Telefonul sună ascuţit. "E Mircea Sandu", vine rapid explicaţia. "Mă tot întreabă presa de ceea ce ai spus legat de Hagi. Despre ce era vorba?". Ascultă, apoi "Aaa, da... Oricum, nimic serios. Acum ştiu, da". Mai discută cîteva clipe despre instruirea tehnicienilor, apoi încheie scurt: "Bine, sănătate!". Preferă să uite din nou subiectul, alegînd să-l ascundă între anii de care îl desparte momentul.

Inabordabilul Mutu
Recunoscut drept o persoană apropiată de anturajul echipei naţionale, preşedintele Şcolii Federale de Antrenori mărturiseşte că nu a discutat niciodată faţă în faţă cu decarul reprezentativei, Adrian Mutu: "Nu am vorbit cu el, nu s-a întîmplat să existe cadrul pentru o discuţie între noi. Adi are calităţi reale pentru un jucător de top, dar acestea au fost mereu umbrite de întîmplări al căror substrat nu e suficient de bine cunoscut. E păcat că asupra carierei lui planează un suspans permanent!".

A ratat naţionala Israelului din cauza corespondentului Gazetei în Israel
Dacă ar împrumuta atitudinea lui Piţurcă faţă de presă, Mircea Rădulescu nu ar putea fi condamnat de nimeni. De ce? Povesteşte chiar el: "Avusesem un contact cu Federaţia din Israel, care m-a chemat la negocieri pentru a prelua echipa naţională. Singura condiţie pe care mi-au pus-o a fost să nu spun nimic presei pentru că oamenii îşi făcuseră nişte planuri, nu intenţionau să facă nimic public pînă nu s-ar fi ştiut ceva sigur.

Am ajuns la Tel Aviv, m-am cazat la hotel şi, după cîteva ore, primesc un telefon de la Beno David. M-a întrebat ce fac, dacă mă simt bine şi cît timp stau.

Încercam să-l evit, l-am minţit că motivul vizitei mele este cu totul altul, dar după dineul pe care l-am avut cu oficialii israelieni, la ieşirea din restaurant am fost întîmpinaţi de cîteva zeci de ziarişti. Mi s-a transmis că vom rămîne în contact, dar pînă la urmă Biroul Federal a ales alt selecţioner. Cine m-o fi pus să ridic receptorul?". Apoi, continuă rîzînd: "Nu sînt supărat pe Beno, nu am resentimente faţă de nimeni, din fericire pentru el".

"Faraonul" Hossam Hassan
Imediat după ce a reuşit calificarea cu Rapid în Cupa UEFA, tehnicianul a primit o propunere de a pregăti selecţionata Egiptului. "Un impresar m-a contactat şi mi-a înaintat o ofertă interesantă, pe care am acceptat-o.

Era vorba de un proiect de reformă a fotbalului de acolo, am plecat împreună cu mai mulţi antrenori din România care urmau să se ocupe de loturile de tineret şi juniori. Ne-a fost destul de greu pentru că nu cunoşteam limba, aveam noroc pentru că sediul Confederaţiei Africane era aproape şi ne puteam documenta. L-am antrenat pe Hossam Hassan, care era un zeu acolo. În ciuda faptului că lumea îl diviniza, nu avea aerul unei vedete în vestiar. Mă ajuta foarte mult, îi motiva extraordinar pe colegi şi ştia să le ofere un exemplu pe care toţi încercau să-l copieze", rememorează Mircea Rădulescu.

Un cuvânt pentru:
Mircea Sandu - competent
Gheorghe Hagi - strălucitor
Adrian Mutu - controversat
Victor Piţurcă - încăpăţînat (în sensul bun al termenului)
Anghel Iordănescu - autoritar
Emeric Ienei - diplomat
Ladislau Boloni - trufaş
Cornel Dinu - înţelept
Mircea Lucescu - profesionist
Mircea Rădulescu - abil