Articol de GSP - Publicat marti, 19 iunie 2007 00:00
Alin Rus considera ca obiectivul fixat de conducerea gorjenilor poate fi indeplinit daca vor mai fi adusi 2-3 jucatori cu experienta
- Alin, cum este in cantonament?
- E o perioada foarte grea, dar o sa ne prinda bine cind o sa inceapa campionatul si speram sa ducem cu bine la capat aceste doua stagii de pregatire, fara accidentari. Este bine totusi pentru ca acum am reusit sa facem cum trebuie pregatirea de vara, nu ca anul trecut, cind ne-am adunat cu doua zile inainte de inceputul campionatul. Acum deja exista omogenitate si muncim din greu deoarece stim ca ne asteapta cel mai greu campionat de dupa Revolutie. Competitia devine din ce in ce mai dificila, este o mare bataie pentru cupele europene si pentru evitarea retrogradarii. Fiecare echipa s-a intarit pentru a-si atinge obiectivele.
"Anul trecut puteam termina pe 7"
- Este realizabil obiectivul fixat de conducere, locurile 5-8?
- Daca se mai aduc 2-3 jucatori de valoare ne putem indeplini obiectivul, iar la finalul campionatului viitor nu ar fi nici o surpriza sa ne clasam pe locurile 5-8. Ne dorim foarte mult sa reusim o performanta mai buna decit sezonul trecut. Pentru ca pe final de campionat, daca nu pierdeam sase meciuri, din cauza lipsei de concentrare, puteam termina mai sus in clasament cu 3-4 pozitii.
- Care crezi ca sint posturile deficitare?
- In aparare doar eu si Chibulcutean sintem pe postul de fundasi centrali, in dreapta sint Popete si Mindrean, iar fundas stinga il avem doar pe Dragomir. Aici ar putea aparea ceva nou. E nevoie sa fie solutii pe fiecare post. si in atac trebuie concurenta, pentru ca fiecare sa dea un randament cit mai bun. Cu inca 2-3 jucatori de valoare am face o treaba buna.
"Cirstea e criminal!"
- Cum sint antrenamentele lui Eugen Neagoe?
- Doua antrenamente bune, grele, dar frumoase. Dimineata pe forta, seara tactic. Facem fata, pentru ca am facut cantonamente si mai grele, iar Constantin Cirstea de departe e cel mai sever tehnician cu care am lucrat. Ne-a omorit rau de tot! Alergam cite 24 de km, dar consider ca nu contau deloc. Mi se pare o prostie sa alergi fotbalistii prin paduri sau mai stiu eu pe unde.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America