LIGA 1   •   

ARBITRAJ

Arbitrii le fac cu ochiul lui Dinamo şi Steaua. Ajutate de "fluieraşi"

 
16 August 2011 10:59
 

Coltescu a eliminat eronat un jucator al Gazului in meciul cu Dinamo

Steaua şi Dinamo ocupă primele poziţii ale podiumului şi au revenit împreună în top după 7 ani ajutate de cifre, dar şi de arbitri.

Granzii au m arcat împreună nu mai puţin de 15 goluri în doar trei etape, avînd o medie de 5 goluri pe meci şi nu numai că n-au avut probleme de arbitraj în debutul sezonului, dar au şi beneficiat de pe urma erorilor acestora.

Dinamo a avut numai meciuri dubioase din acest punct de vedere: în prima etapă, cu Tg. Mureş, a marcat un gol validat de asistent, dar nici măcar reluările TV n-au demonstrat că a fost gol, în a doua etapă, la Mediaş, Colţescu a eliminat eronat un jucător al Gazului încă din prima repriză, iar cu Pandurii, Dinamo a beneficiat de două penalty-uri în mod gratuit. Pro-Steaua s-a greşit în meciul cu U Cluj, cînd li s-a refuzat ardelenilor un penalty la 1-0.

După trei etape disputate în Liga 1, "cîinii" au adunat maximum de puncte disponibile, fiind liderii campionatului, în timp ce Steaua trebuie să se mulţumească cu două victorii şi un egal obţinut pe terenul nou-promovatei Voinţa Sibiu. Podiumul este completat de CFR Cluj, care a adunat 6 puncte.

VEZI CUM "S-a reaprins focul! » Steaua şi Dinamo au strategii diferite, dar obiectiv comun: TITLUL!"

3 a fost numărul penalty-urilor acordate în favoare dinamoviştilor, dar alb-roşii au profitat doar de două dintre acestea (Cătălin Munteanu şi Marius Niculae), unul fiind ratat de acelaşi Cătălin Munteanu, în partida cu Pandurii Tg.Jiu.

 
Comentarii (42)
ciocaneanu  (1501 comentarii)
Nu ma mira ca articolul nu e semnat. Cine si-ar pune numele sub o asemenea gramada de gunoi.
31 Octombrie 2011, 11:38   •   Comenteaza
bazileon  (313 comentarii)
Eu zic s-o lasam mai moale cu criticile, caci am serioase temeiuri sa cred ca acest articol nesemnat nu este un articol al GSP, ci a fost strecurat fraudulos in editia online de vreun hacker martian, ori, cine stie, subuman (vreo oaie, poate?).
Curatiti-va (curatati-va?) randurile, cetateni ziaristi! Fiti vigilenti! Dusmanul nu doarme!
Si este atat de nerecomfortant sa fiti pacaliti de specimene neautorizate! Nu-i usor sa fii atat de echidistant (data fiind marimea incomensurabila a distantei) de fotbal, onestitate si bun simt.
Cat despre deontologie, tacere!
12 Septembrie 2011, 08:05   •   Comenteaza
bazileon  (313 comentarii)
Ce rusine de articol, plin de minciuni si nesemnat!
Bravo dlor Ioanitoaia si Tolontan! Peste cateva saptamani nici penaltyul refuzat de la Vaslui nu a fost nimic (de altfel chiar azi exista un articol candid ce se intreaba daca a fost 11m la M.N.!). A propos, de arbitrajul proGalati al lui Balaj, din Groapa, nu spuneti nimic?
Ex nihilo, Dinamo, care de ani de zile e furata ca in codru de arbitri (chiar si de cei straini - poate va amintiti meciul de la Urziceni) devine marea favorita a oamenilor in negru, in vreme ce ultimele campioane, care nu ar fi facut nici o isprava fara ajutorul consistent al fluierasilor, sunt imaculate! E revoltator!
12 Septembrie 2011, 07:53   •   Comenteaza
ramona_petri  (866 comentarii)
Postat de ironic pe 16 August 2011, 17:26
Dupa mintea Dvs , tovarasu' ziarist , banuiesc ca Steaua si Dinamo vor juca etapa de etapa , se vor aduna punctele intr-un cos , cam asa cum adunai matale barabulele la mamuca-ta acasa, si la final de campionat se imparte la doi , nu ?! Si ca sa fie treaba cat mai oabla , se imparte si golaverajul tot la doi . Intrebare : Contractele jucatorilor se impart tot la doi sau se fac pe din trei ( sa mai ia si albanezii aia din Pipera cate ceva ) .
Pana te lamuresti ce-am vrut sa scriu si cat papi o barabula , ia rezolva problema de matematica pt. cls. -a-II-a : 15( goluri ) : 3 ( etape ): 2 ( echipe) = ?
Daca-ti da tot 5, e clar : N-AI LUAT BACUL ! Inapoi la SCOALA GENERALA !
Prea multa matematica pentru imbecilul asta care a reusit sa tastez aberatiile astea. In veac n'are sa se prinda :))))) Comentariul tău...
12 Septembrie 2011, 00:46   •   Comenteaza
ramona_petri  (866 comentarii)
Arbitrii le fac cu ochiul lui mica'ta si lui tica'tu ca ai iesit matale atat de imbecil!!!!
12 Septembrie 2011, 00:46   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Haine Second Hand La Alegere
Depozit de haine Second Hand cu produse de calitate la cele mai avantajoase preturi. Importam colecta originala direct din Olanda si Anglia. tel: 0723986113-Vodafone ...
Dambovita/Targoviste - pret 9,00 RON
Mobiado Micro Gold dual SIM + CADOU - 460 RON
Telefon Mobiado Micro Gold dual SIM CEL MAI MIC TELEFON DE PE PIATA, CAT JUMATATE DE PACHET DE TIGARI: carcasa metalica, design absolut deosebit, camera 1.3Mpx, nou in cutie cu toate accesoriile. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 460,00 RON
Animatoare/Gogo Dancers Elvetia
Cerinte minime: aspect placut, tanara, cunostinte de dans Constituie avantaj: experienta ca animatoare, dansatoare sau cursuri de dans, cunoasterea limbii engleze sau germane. Program de lucru: 6 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 120,00 EUR
Vand casa la curte
Vand casa, Brazii de Ialomita;distanta de Bucuresti 50 km, pe langa Fierbinti, maxi-taxi din ora-n ora. Suprafata totala: casa+curte-2100 mp; deschidere 40 mp. Casa din caramida, acoperita cu ...
Ialomita/Brazii - pret 22.000,00 EUR
vind iveco daily 50c13 19+1 locuri
Vand microbuze Iveco Daily pentru transport persoane, capacitate 19+1 locuri. an fabricatie 2002-2004 in stare buna de functionare. pentru mai multe informatii sunati la 0722 589 700 sau 0767 280 097
Bihor/Oradea - pret 5.500,00 EUR
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V