FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Balint a povestit cum s-a vândut Steaua: "M-a sunat Hagi și mi-a spus că ne fură echipa! Peste noapte, nu mai eram în Consiliu"

Articol de GSP - Publicat marti, 17 ianuarie 2017 20:33

Gabi Balint a rememorat momentele de la sfârșitul anilor '90 când Steaua a fost preluată de la Armată.

"Eu ţin minte că m-a trezit Hagi într-o dimineaţă şi mi-a spus că ne fură Steaua. M-a întrebat ce să facem.

«Băi, ăştia vor să fure Steaua! Hai să mergem să ne batem!». Am început să ne strângem câţiva, am vrut să dăm în judecată, pentru că, în '98, când am fost membru fondator, eu şi încă vreo 100, am fost daţi afară, la o scurtă perioadă. Că nu plătisem cotizaţia. Nici nu se vorbise despre vreo cotizaţie.

Au făcut o cotizaţie, de 100 de dolari pe lună, 1.200 pe an, parcă. Noi nici nu ştiam. Şi ne-am trezit că nu mai suntem membri, pentru că nu am plătit cotizaţia. Oricum, erau foarte mulţi care nu-şi permiteau. Când au văzut că nu s-a plătit cotizaţia, la revedere. Era o sumă destul de mare pentru mulţi. Cred că asta s-a făcut pentru a se micşora numărul celor care să conducă.

S-a făcut un Consiliu de Administraţie, iar Gaţu a pus condiţia ca jumătate +1 din numărul celor care îl formează să fie din cadrul Armatei. S-a făcut un Consiliu de 25, iar 13 erau ofiţeri şi 12 din cealaltă parte. Păunescu, Ilie Năstase, dacă nu mă înşel. Şi ne-am trezit daţi afară, cei care eram membri fondatori", şi-a amintit  Gabi Balint la TV Digi Sport.

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (12)
omidiu
omidiu  •  18 Ianuarie 2017, 07:40

"Cred că asta s-a făcut pentru a se micşora numărul celor care să conducă." Pai ce sa conduceti? Erati actionari? Patroni? Ce erati ca sa conduceti? Erati niste fosti angajati ai CSA. Sa se duca si la Digi sa spuna ca vrea sa conduca, ca e angajat acolo.

mixmax
mixmax  •  18 Ianuarie 2017, 00:37
Postat de Livi Andrei pe 17 Ianuarie 2017, 22:24

Stai ca vine khal_37 sa ne explice cat de corect este ciobanul si ce bine miroase branza lui de *** :)

hehehe...khal ala trebuie sa te invete sa citesti inainte de toate. Vezi ca ceea ce spune balint se refera la perioada DINAINTEA ciobanului. Dar ce sa intelegi tu care halesti o galeata de laturi de la rin pt. fiecare postare.

romioramirez
romioramirez  •  17 Ianuarie 2017, 23:24
Postat de its1134 pe 17 Ianuarie 2017, 21:01

Măi, măi.. cum își amintește lumea după zeci de ani chestii. Da' până acu' un an.. și Balint era cu Steaua-n gură pe la TeVeu.. că mai împușca de acolo vreo sută de euroi dându-și cu părerea. Niște șobolani, toți.. dar nu mi-e milă nici de cioban. Se merită reciproc. Păcat de steliști, că sunt prinși la mijloc - și aici nu mă refer la cocalarii ultras, mânați de unu sau altu' pe Feisbuc.. ci la stelistu' de rând care vede că Becali e un bivol infractor cu probleme la mansardă și că CSA e o cloacă de măgari care bălesc după biștarii ciobenului.

Au fost dati afara inainte de a prelua becali!mai cititi o data!!si au facut un consiliu din 25pers!!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează