FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Becali aruncă "bomba"! Un fotbalist de la Viitorul se autopropune la FCSB » Finanțatorul vicecampioanei vrea să-l ia

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 iulie 2017 09:27

Becali anunță investiții după tragerea la sorți din Liga Campionilor. Susține că fundașul Kevin Boli, de la Viitorul, a transmis prin intermediul tatălui său că e interesat de transferul la FCSB!

"De ce să-l pierzi gratis?"

Finanțatorul Stelei s-a convins, când a picat cu Plzen, că are șanse mari de calificare în grupele europene și continuă investițiile în achiziții. "Neapărat va veni un fundaș central. Nu știu cine va fi, dar în trei, patru zile se va rezolva", a anunțat Becali la DigiSport.

El pretinde că sunt șanse foarte mari ca achiziția să fie Kevin Boli, de la Viitorul! "Tatăl lui Boli îl tot sună pe MM, dar eu i-am zis lui MM să nu negociem așa, să nu vorbim direct cu niciun jucător de la Hagi. Trebuie discutat doar cu Gică!", susține Gigi. Kevin câștigă 6.000 de euro lunar la Ovidiu. Transferul la FCSB i-ar aduce un venit cel puțin dublu.

Chiar dacă tatăl apărătorului ar vrea ca fiul său să ajungă la București, dorința părintelui nu ar fi suficientă, întrucât francezul mai are contract cu campioana încă un sezon. Becali crede că și asta îl avantajează: "Eu fac asta ca să-l ajut și pe Gică. Decât să-l piardă pe Boli gratis în vara viitoare, mai bine îi dau eu acum niște bani pe el".

Patronul FCSB anunțase că oferă 500.000 de euro pentru fundașul central aflat de doi ani în Dobrogea. Hagi l-a adus de la Mouscron, din Belgia, și jucătorul a progresat vizibil de când a ajuns în România. Mai ales în sezonul trecut a fost unul dintre remarcații din formula albaștrilor.

Vin 10 milioane!

Boli are 26 de ani și e un stoper rapid și tehnic, chiar dacă nu foarte înalt, la 1,84 metri. Asta înseamnă că se încadrează în profilul pe care îl caută steliștii.

O piedică în calea afacerii ar exista: Becali și Hagi nu-și mai vorbesc de când Gigi a contestat la TAS titlul câștigat de Viitorul, profitând de o formulare neclară din regulamentele FRF și LPF.

FCSB a știut că se iau în calcul doar rezultatele directe din play-off, pentru departajare, însă a observat că regulamentul nu precizează clar și a căutat să speculeze neclaritatea. Gigi a pierdut și procesul la TAS, a stricat și prietenia, și relația de afaceri cu Hagi.

FCSB se poate reorienta, dacă nu primește acces la Boli. Are de ales de pe o listă lungă cu fundași centrali propuși de diverși impresari. Gigi calculează că are bani destui: "Eu mai am de încasat 10 milioane de euro din transferuri trecute, de la Stanciu, de la Chipciu, de la Hamroun.

D-aia îmi permit să investesc acum în transferuri! Nu mă întind niciodată mai mult decât ține plapuma, că-mi îngheață picioarele. De data asta, plapuma e suficient de lungă ca să ne permitem un fundaș central".

"Transferul sârbului Planici, de la Vojvodina, s-a complicat, pentru că a cerut clubul 500.000 de euro în loc de 300.000 de euro, cum voia inițial. Le-am zis să fie sănătoși!"
Gigi Becali, la DigiSport

"Mi-ar trebui patru fundași centrali în lot, iar în momentul de față am doar doi, pe Bălașa și pe Larie. Sigur, mai sunt variante dacă vrem să improvizăm, dar fundași centrali de meserie sunt numai doi" Nicolae Dică, antrenor FCSB

61 de meciuri 
și 4 goluri are Boli în Liga 1, în cele două sezoane de când evoluează la Viitorul. Fundaș central la bază, el mai poate evolua și în dreapta, și în stânga apărării

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (60)
10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  16 Iulie 2017, 07:07
Postat de geo.b. pe 15 Iulie 2017, 10:21

"Tatăl lui Boli îl tot sună pe MM, dar eu i-am zis lui MM să nu negociem așa, să nu vorbim direct cu niciun jucător de la Hagi...." Pai acum ce faci ma,nu vorbesti desore un jucator "de la Hagi" ??? Tu chiar ne crezi fraieri pe toti.Dai in "saua" sa priceapa ...... oaia de se aude si ecoul,dar nu recunosti ca faci asa ceva.Sti ceva,mai taie.Aceiasi regie ai avuto si cu "bizonul",dar cat crezi ca iti va mai merge.Vine vremea cand jucatorii VOR REFUZA sa mai semneze cu tine,in lumea asta nu doar banii conteaza,mai conteaza si CARACTERUL.

sincer, nu e prima data cand iese si vorbeste de transferuri inainte sa vorbeasca cu jucatorul sau clubul! ati uitat cum iesea anu` trecut inaintea meciurilor importante cu CFR, Astra si zicea : "l-am luat pe Deac!" "l-am luat pe morais,budescu si Teixeira!" asta e politica lui de a destabiliza echipele adverse! si vine dupa aia si zice "sapunaru a facut, Craiova a facut"....da` tu mai nene Jijele, ce mama dracu cauti ma tu pe sticla cu declaratiile astea, cinstitule,corectule,onestule? cumva "maaantttuuuiiireee"??

mioriticul
mioriticul  •  15 Iulie 2017, 17:55
Postat de romeverest pe 15 Iulie 2017, 14:39

Nebunul asta de Becali arunca pe piata tot felul de "bombe" pana cand o sa-i explodeze una in fata !! Chiar acum apare pe toate posturile de televiziune , bucurandu-se ca echipa sa a cazut cu Victoria Plzen, vazandu-se deja prin grupele Ligii Caampionilor !!Mai avem putin si poate o sa-l auzim cum si critica jucatorii care nu au fot capabili sa-i invinga pe cehi !!

Pai tot "bomba" i-a zis si cind incerca sa fure titlul. Si-a carat bomba la TAS si inapoi sa se faca de ris.

896192067117678
Nello Milano  •  15 Iulie 2017, 17:41

ADEVARATA BOMBA ERA DACA VA JURATI CA NU MAI *** IN FIECARE ZI DESPRE *** NATIONALA DIN PIPERA !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (60)
Comentează