LIGA 1   |   

STEAUA-GAZ METAN 2-0

Becali: "Parpas are ceva din Mirel Rădoi, vă spun eu!"

 
21.03.2010   |    9 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

Finanţatorul trupei din Ghencea laudă evoluţia stoperului cipriot Stelios Parpas şi îl aseamănă pe acesta cu fostul căpitan Mirel Rădoi.

"Mi-a plăcut cum a jucat Steaua în această seară. Cel mai mult de Kapetanos. Apoi şi de Bogdan Stancu. Dar cel mai fericit sînt că a revenit Emeghara. Şi Parpas a jucat bine, are ceva din Mirel Rădoi, vă spun eu.

Nu mai am nici o emoţie de acum încolo. Vom domina orice adversar. Nu mi-e frică de Dinamo. Staţi să vedeţi ce o să facă Dinamo etapa viitoare. Nu are cum să cîştige la Urziceni", a declarat Gigi Becali la televiziunea sportro.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Echipa lui Cosmin Olăroiu şi a lui Mirel Rădoi a cîştigat derby-ul din Emirate, 1-0, cu Al Wahda. Al Ain a învins după golul marcat de sauditul Yasser Al Qahtani, atacant împrumutat de la Al Hilal, fosta echipa a lui Olăroiu şi Rădoi. Fostul căpitan al Stelei a fost integralist, iar Al Ain se ...
steaua_koln
Comentarii: 73
22 Martie 2010, 01:10  |  CITEAZA
NICI EU NU SANT FAN BECALI DAR ARE DREPTATE DACA LA-TI VAZUT BINE O SA VEDETI CA ARE CEVA DIM MIREL RADOI(CEI DREPT RESPECTAND PROPORTIILE)ARE FIZICUL LUI;RAUTATEA LUI;NEBUNIA LUI;VITEZA LUI DOAR CA RADOI AVEA UN PLUS...NUMAI ACUZATI TIPIC ROMANESC AVETI RABDARE SI LASATI OMU SA JOACE CA E TANAR SI DREPT VORBIND NU CRED EU CA E CEL MAI SLAB JUCATOR DE LA STEAUA.EU CRED TOTUSI CA JOACA MULTUMITOR:NU TREBUIE ACUM DIN URA PTR BECALI SA URATI ORICE JUCATOR LA CARE FACE REFERIRE BECALI. GANDITI
steaua_koln
Comentarii: 73
22 Martie 2010, 01:05  |  CITEAZA
Postat de www pe 21 Martie 2010, 22:34
Meciul asta miroase rau de tot...pana si Dragomir si-a dat seama. Dar asa e Seua se mai bucura la un blat cu o echipa slaba , sa vedem cand intalneste una care joaca cum a fost cu Dinamo, mai ajunge la poarta, sau Rapid, Timisoara, Vaslui, Brasov, Bistrita cu Sumudica, acolo sa vedem.
PAI SA-TI REAMINTESC BÄI FATALAULE PE TIMISOARA I-A BATUT;PE VASLUI I-A BATUT;CU CELALALTE A FACUT EGAL.....nu a pierdut cu niciuna din echipele enumerate de tine ,altceva interesant mai ai sa ne spui???daca nu te pricepi stai in banca ta....
qq
Comentarii:
22 Martie 2010, 00:59  |  CITEAZA
INTRU-UN TOT DE ACORD CU TINE WWW...GARANTEZ CA JIJI A FACUT MAI MULTE MANARII DE CAND EESTE LA STEAUA DECAT TATA JEAN...a distrus complet fotbalu asta aflat de 10ani in cadere liberea ...MULTA MUE FAIMILEI FEECALI..pardon BEEEEEECALI..Becali:O in special celor 3 olighahi: jiji,giovani si victor(desi asta pare mai cizelat un pic dar tot o zdreanta este!);dddddddd BECALI PREACA DIN GHENCHEA....DESI SUNT DINAMOVIST va doresc sa scapati de tardu asta(sa nu mai revina niciodata in fotbalu romanesc!
Cretaru
Comentarii:
21 Martie 2010, 22:57  |  CITEAZA
SPUNETI MAKEDOULUI SA NU IL MAI ASIMILEZE PE PARPAS CU RADOI .. CA DOAR LA UNGHII SI LA KKT SEAMANA
andy
Comentarii:
21 Martie 2010, 22:49  |  CITEAZA
.... sa fie vorba de lentoare?
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Liga 1
Dinamoviştii au demarat o strîngere de fonduri în club pentru a-i ajuta rapid pe oamenii afectaţi de ninsorile abundente Elevii lui Liviu Ciobotariu au urmărit cu atenţie imaginile, online şi la TV, "plus veştile terifiante ce ni s-au transmis de acasă, despre situaţia României sub zăpadă". ...
 
Fundaşul dreapta Bandalovski şi atacantul Junior Moraes ar putea fi ultimele transferuri ale roş-albaştrilor Roş-albaştrii i-au adus în această iarnă pe Dănănae, Pîrvulescu, Chiricheş, Chipciu şi Machado, dar ar mai vrea doi jucători. Ultimii intraţi în atenţia Stelei sînt din Bulgaria, de la ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
vind pensiune
Vind pensiune in Delta Dunarii, loc. Crisan.18 camere din care 14 camere functionale (baie tv internet, clima), bucatarie 40mp semiprofesionala, 3 saloane pentru servit masa, curte, gradina, balta, ...
Tulcea/Crisan - pret 360.000,00 EUR
TRANSPORT MARFA, MOBILA CAMIOANE 7, 5T CU LIFT HIDRAULIC SI TRANS
Transport marfa inter si international, camioane Avia 7, 5to 3, 5to s. u., 6, 2mp, 36mc, oblon hidraulic ( lift hidraulic )+transpaleta, transport ADR, servici mutari, manipulare, depozitare, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 EUR
Tractor LANDINI 9500 dt
tractorul se afla in stare foarte buna de functionare, nu mai necesita nici o reparatie, detalii la tel.
Arges/Topoloveni - pret 7.200,00 EUR
Menajera + Bona
Caut menajera cu experienta, onesta , gospodina, curata, sa stie sa gateasca si in acelasi timp sa ma ajute la cresterea celor 2 copii ( un baietel de 1an si 8 luni, celalalt copil se va naste in ...
Arges/Pitesti - pret 800,00 RON
servetele craciun 1 strat
Vindem din stoc si la comanda servetele decorate craciun 1 strat, 20 servetele - 1, 15 lei 3 strat, 15 servetele - 1, 85 lei Preturile nu contin TVA.
Constanta/Constanta - pret 1,15 RON
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V