LIGA 1   •   

FANII LUI DINAMO AU PLECAT BUCUROŞI DE LA STADION

"Bine că am pierdut"

 
de Cătălin Gheorghiu   •   31 Martie 2008
 

Suporterii "cîinilor" au aplaudat-o la final pe CFR şi l-au aclamat pe Andone

Fluierul final al lui Cristian Balaj n-a declanşat scandalul în Ştefan cel Mare. Cei aproximativ 10.000 de fani ai lui Dinamo au rămas în tribune şi au început să aplaude, deşi tabela indica scorul de 1-2. Pe cine au aplaudat? În primul rînd, pe propriii jucători. "Bine că le-aţi dat meciul şi n-aţi mai fost proşti ca anul trecut. N-o să mai ia Steaua titlul", s-au auzit voci din tribune.

Apoi, în timp ce jucătorii CFR-ului se îndreptau spre vestiare, tot stadionul i-a aclamat. "Ole, ole, Steaua m..e!", au strigat fanii "cîinilor" alături de jucătorii Clujului. Nici Ioan Andone n-a "scăpat" de simpatia susţinătorilor lui Dinamo, care l-au implorat să revină ca antrenor în Ştefan cel Mare. În schimb, singurul contestat de pe stadion a fost Gigi Mulţescu, căruia i s-a cerut să plece.

"Am cîştigat, sîntem pe primul loc, de ce mă întrebaţi de Steaua? Eu sînt civilizat, nu vreau scandal"
Tony

"E importantă această victorie nu numai prin punctele obţinute, ci şi prin încrederea pe care le-a dat-o jucătorilor pentru acest final de campionat"
Arpad Paszkany

"Victorie istorică"
Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, s-a declarat încîntat de victoria obţinută de echipa sa pe terenul lui Dinamo. "Am obţinut o victorie istorică, prima în Ştefan cel Mare. Eram obligaţi să învingem pentru a rămîne lideri, iar tactic, am jucat perfect. De azi începe un nou campionat, mult mai greu", a spus Mureşan. Acesta a mai zis că meciul l-a ţinut în tensiune pînă la final. "Am avut emoţii pînă la sfîrşit. Chiar dacă noi controlam jocul, la 2-1 se putea întîmpla orice", a precizat şeful liderului.

"Sînt supărat fiindcă am primit gol în perioadele noastre bune, cînd dominam. Am făcut greşeli în apărare şi nu am fost inspiraţi în atac"

"Victoria nu mai este pentru cine domină, deoarece poţi avea doar o ocazie şi să cîştigi un meci"

"Probabil că fanii i-au aplaudat pe clujeni ca o reacţie împotriva Stelei. I-am ajutat indirect pe cei de la CFR"

"Vom analiza dacă îl vom amenda pe Ropotan, însă e normal să fie supărat. Trebuia să înţeleagă că era o schimbare tactică"
Gigi Mulţescu


 "Sînt bucuros că am reuşit să ne menţinem pe primul loc. Dacă am cîştigat aici, înseamnă că putem învinge oriunde. Am dominat jocul, am avut ocazii mai multe şi am reuşit să ne impunem"

"Am simţit puţină presiune după meciul cu Steaua şi d-aia am clacat la Piatra-Neamţ şi la Iaşi, dar campioni putem fi şi cu trei puncte, şi cu 11 puncte avans"

"Dinamoviştii au ţinut cu noi, toată peluza dinamovistă a fost cu CFR în seara asta. Am avut 10 ani de muncă aici şi cu bune, şi cu rele. Mi-a purtat noroc că am stat în tribună alături de suporteri"
Ioan Andone 

 
Comentarii (311)
lismah  ( comentarii)
La Steaua nu o sa vezi niciodata asa sa ne bucuram ca s-a facut blat ca sa nu ia echipa rivala campionatul.
Ati fost pros ti si veti ramine mereu ciinilor!
Chiar aveati sanse la locul 2, cu Steaua in prima pozitie
Si apoi nu se stia, merita incercat, nu tot timpul aveti ghinion cu unii ca LaziO.
Voi nu sinteti suporteri adevarati, voi sinteti boschetari, asta sinteti voi si sefii vostri.
La anul nu veti mai avea nici cei 10000 de suporteri in tribuna.
Amaritilor, era voastra a trecut!
01 Aprilie 2008, 00:54   •   Comenteaza
demysport punct ro  ( comentarii)
SUPER adidasi!!Comanda on line si plateste dupa ce-i incerci!!!
demysport punct ro
demysport punct ro
demysport punct ro
demysport punct ro
01 Aprilie 2008, 00:37   •   Comenteaza
dinu  ( comentarii)
dinamo a ajuns sclava echipelor la putere...anul trecut au fost sclavii Stelei, anul asta sclavii cfr-ului. sunt vai de mama lor daca ajung sa se bucure ca pierzand ii fac un rau Stelei. Campionatul e lung, Clujul va mai pierde cu siguranta iar Steaua poate lua titlul si fara victoria lui dinamo. Oricum, principalul obiectiv al Stelei este sa ajunga in CL si ei o pot face si de pe locul 2 ca sunt cap de serie. echipa de sclavi...asta este dinamo acum
31 Martie 2008, 23:32   •   Comenteaza
Cineva  ( comentarii)
redscorpion muie fraiere!!!! tu si tot neamul tau de labagii!!!
31 Martie 2008, 22:43   •   Comenteaza
allback  ( comentarii)
Meciuri LIVE VIDEO GRATIS - Primera Division , Serie A , Premier League , Bundesliga Si CUPA UEFA - Meciurile tari sunt LIVE la noi !
onlinescore . uv . ro
onlinescore . uv . ro
onlinescore . uv . ro
onlinescore . uv . ro
onlinescore . uv . ro
31 Martie 2008, 21:38   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Pierdut femela Husky
Pierdut femela Husky in data de 6.02.2012 in zona Otopeni, raspunde la numele MAYA. Va rog daca o gasiti sau o vedeti sunati la numarul de mai jos sau contactati-ma pe email. Ofer recompensa ! ...
Bucuresti/Otopeni - pret 0,00 RON
De vanzare proprietate zona montana
De vanzare Proprietate situata in Carpatii Meridionali, sat Alunu, comuna Bosorod, judetul Hunedoara. Suprafaţa: 226500 mp. Preţ: 2, 5 euro/mp(inclusiv constructiile) Pe cuprinsul ei se află ...
Dolj/Craiova - pret 3,00 EUR
Inginer electrician autorizat ANRE
Firma cu sediul Bucuresti angajeaza inginer electrician atestat ANRE, grupa III A, program part - time, relatii le telefon 0725.224.679
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
cumpar firma fara datorii si contabilitate la zi
Cumpar firma fara datorii, contabilitatea la zi, declaratiile depuse la finante la zi, nu conteaza cifra de afaceri sau daca are profit. Pret negociabil in functie de situatia financiara a firmei. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand scoala de soferi
Vand scoala de soferi cat.B, cu masini sau fara, sala de legislatie dotata si functionala.
Sibiu/Medias - pret 100,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V