FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Bourceanu, un căpitan contestat » Gladiator numai cu Helmuth!

Bourceanu nu a sărit în ajutorul colegilor săi nici la Ploieşti, cînd un suporter l-a lovit pe Galamaz
Bourceanu nu a sărit în ajutorul colegilor săi nici la Ploieşti, cînd un suporter l-a lovit pe Galamaz

Articol de - Publicat luni, 20 februarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 19 februarie 2012 21:01

Căpitanul i-a transmis preşedintelui prin Narcis Răducan că vrea o discuţie lămuritoare, din cauza unor declaraţii făcute de fosta mare glorie. Alex a primit banderola de la Becali, dar statutul lui e pus la îndoială din interiorul şi din afara clubului.

Bourceanu s-a implicat ca să-i reproşeze lui Duckadam nişte declaraţii în care acesta îl critica pe Tătăruşanu. E, practic, prima iniţiativă importantă pe care o are ex-jucătorul Politehnicii Timişoara de cînd a ajuns la Steaua şi a fost numit căpitan printr-o decizie a lui Gigi Becali. Au existat însă mai multe situaţii în care statutul lui a fost contestat, uneori chiar de către oameni din echipă.
Ironii de la Dodel

Ilie Stan i-a lăsat banderola lui Bourceanu după ce a preluat echipa, dar şi-a propus "să-l fac mai rău un pic". N-a reuşit. În timpul stagiului din Poiana Braşov, Cristi Tănase a rîs de căpitanul lui. "Fă-i o poză lui Bourceanu, că uite, el e mereu primul la alergări", le-a strigat Dodel fotografilor. "Decarul" era supărat că Alex ţinuse neapărat să-l depăşească la un test fizic de rezistenţă dat cu o zi înainte. N-a existat nici o replică a lui Alex, un lider lipsit de influenţă într-o echipă în care vestiarul e dominat de străinii Geraldo, Brandan şi Iliev.

L-a şocat pe Ion Marin
Steaua s-a intersectat recent în aeroport cu Ion Marin. Majoritatea jucătorilor nu l-au recunoscut pe fostul antrenor al lui Dinamo, aşa că el a putut să asiste fără să vrea la unele discuţii dintre ei. Uimit de ce a auzit, a mers la Ilie Stan: "Mă Ilie, nici noi nu eram genii la 20 şi ceva de ani, da' parcă ăştia de azi sînt de pe altă lume! După ce l-am auzit pe Bourceanu vorbind, chiar nu mă mai mir că joacă aşa cum joacă! Nu-mi vine să cred ce minte are!". "E un tip ciudat. Au fost momente în care l-am surprins înjurîndu-se singur! Adică merge şi vorbeşte cu el: «Boule! Tîmpitule!». Se ceartă singur!", povestesc colegi ai lui Alex.

Gladiator spectator
Alte secvenţe pentru care Bourceanu a primit critici au fost cele în care colegi ai lui erau implicaţi în altercaţii pe teren şi el n-a intervenit. Ultima oară în amicalul cu Kuban, în care Tatu a fost lovit de cîţiva ruşi nervoşi cînd jocul era oprit. "Calm! Calm!", a strigat Bourceanu, aflat lîngă brazilianul agresat de adversari. Unul dintre steliştii din "generaţia Rădoi" a comentat momentul: "Mirel ar fi sărit între ei fără să mai apuce să strige vreun cuvînt! Odată, la un amical cu Steaua Roşie, şi-a luat cîteva de la Zigici, fiindcă intervenise într-o altercaţie. Sîrbul era uriaş şi ar fi bătut jumătate de echipă dacă şi-ar fi pus mintea, dar lui Rădoi nu i-a fost frică. Sigur că-l priveam altfel văzîndu-l dispus să rişte să mai ia şi şuturi în fund pentru noi!".

Duckadam dă înapoi
Preşedintele dezvăluise că Tătăruşanu a refuzat să rămînă în cantonament la Mogoşoaia înaintea jocului cu Twente, motivînd că patul din camera lui e prea mic. Asta i-a enervat pe Bourceanu şi pe alţi jucători. "Eu am făcut declaraţia pînă să se joace meciul. Dar fiindcă Tătăruşanu a fost acuzat pentru golul luat, ea a fost folosită în urma înfrîngerii. În locul lui Ciprian, şi eu m-aş fi supărat", a comentat Duckadam ieri la GSP TV.

"Narcis Răducan mi-a transmis înaintea amicalului cu Juventus, de sîmbătă, că Bourceanu vrea o discuţie cu mine. Îi înţeleg că sînt supăraţi, dar eu n-am criticat după meciul cu Twente pe nimeni!" ( Helmuth Duckadam, preşedinte Steaua)

"D-aia nu mai poate Duckadam, că s-au supărat Bourceanu şi Tătăruşanu! Lasă că-i zic eu lui Tătăruşanu, atunci: "Nu mai dormi, că apără Stanca în locul tău!"" (Gigi Becali, patron Steaua)

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (24)
steaua.libera
steaua.libera  •  20 Februarie 2012, 18:52
Postat de danielo pe 20 Februarie 2012, 12:17

Nu uita ca toate transferurile facute de Steaua de la Timisoara au fost tepe, Bourceanu e in aceiasi categorie.

Pe Lato il consideri teapa?

kanye
kanye  •  20 Februarie 2012, 12:32
Postat de danielo pe 20 Februarie 2012, 12:26

A zis Duckadam acum vreo saptamana la tv ca el nu detine nici o functie oficiala la club si ca e pus doar pt imagine, pe probleme de fotbal a ramas Narcis Raducan dupa plecarea lui MM, iar Paunescu e Presedinte de onoare.

A,e ok atunci..Oricum ar fi,daca e presedinte de onoare trebuie sa apere interesele clubului,nu sa le atace pe ale altora,dar ce e mai grav ca a inceput sa vorbeasca urat de proprii jucatori.Si nu de oricare,ci de cei de care se lega si Becali in prealabil.Daca nu ar fi zis Becali nimic de Tatarusanu(care in priviinta mea nu a gresit),is convins ca nici Helmuth cap de mamut nu zicea nimic!

danielo
danielo  •  20 Februarie 2012, 12:26
Postat de kanye pe 20 Februarie 2012, 12:20

Presedintele de imagine al stelei e Viorel Paunescu!Duckadam e presedintele stelei,nu presedintele de imagine al stelei.Un fel de ce-a fost Dinu Vama la Rapid!

A zis Duckadam acum vreo saptamana la tv ca el nu detine nici o functie oficiala la club si ca e pus doar pt imagine, pe probleme de fotbal a ramas Narcis Raducan dupa plecarea lui MM, iar Paunescu e Presedinte de onoare.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează