LIGA 1   •   

FC BRAŞOV

Braşovenii, la primul antrenament în Antalya! Şumudică: "Am adus jucători de calitate"

 
23 Ianuarie 2012 15:14
 

FC Braşov, la primul antrenament în Antalya

Jucătorii echipei FC Braşov au efectuat, în această dimineaţă, primul antrenament din cadrul cantonamentului din Antalya

Pe o vreme excelentă, termometrul indicînd 15 grade, braşovenii s-au pregătit alături de Dinamo şi Universitatea Cluj, celelalte două formaţii din Liga I antrenîndu-se pe terenurile adiacente.

Singurii care s-au pregătit separat au fost fundaşul Ricardo Machado, care a suferit o entorsă la ultimul antrenament din ţară, dar şi David Distefano, incomplet refăcut după o accidentare mai veche. În această seară, vor sosi în Turcia Udoji şi Ilijoski, care se vor antrena abia mîine cu echipa.

''Dupa 10 zile de pregătire la Braşov, am început acest cantonament din Antalya şi pot spune că sunt mulţumit de condiţiile de aici. Avem terenuri bune de pregătire astfel că am toate motivele să fiu mulţumit. Nu va fi uşor în această perioadă pentru că va fi un cantonament lung, însă aveam nevoie de terenuri de iarbă ca să lucrăm cu mingea.

Cel mai important lucru este să ajungem în vârf de formă în prima etapă. Au venit cinci jucători noi la echipă şi trebuie să lucrăm la omogenizarea lotului. Eu cred că am luat calitate, şi din punctul ăsta de vedere sunt bucuros”, a declarat Marius Şumudică pentru site-ul oficial al braşovenilor.

 
Comentarii (1)
oooooooooohhh  (165 comentarii)
success
23 Ianuarie 2012, 17:20   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Aviatorilor Apartament in Aviatorilor
1.200 EU/luna
Aviatorilor , SC: 120 mp, 3 cam.
Suprafata utila: 100 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Reparatii laptopuri, reparatii monitoare, reparatii placi video
Service specializat pentru componente hardware, accesorii si periferice in domeniu: - reparatii laptop-uri - reparatii monitoare - reparatii placi de baza - reparatii echipamente multimedia ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand casa batraneasca cartier 23 August
Vand casa batraneasca cartier 23 August, 207 mp, 3 camere, dependinte, gaze, canalizare, lumina. Acte complete. Pretul este negociabil.
Bucuresti/Bucuresti - pret 45.000,00 EUR
Job modern si simplu
Job modern si simplu care se face de acasa daca ai internet.Nu am crezut nici eu la inceput dar nu costa nimic sa te informezi si nimic sa pornesti.E o afacere la cheie si poti sa iti cresti ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 USD
100% PUR COLLAGEN Capsule din stern de pui de 6-8 saptamini
Spuneti adio durerilor de: POLIARTRITA, OSTEOARTRITA, ARTRITA REUMATOIDA, ARTROZA, GONARTROZA, COXARTROZA, SPONDILOZA LOMBARA SI CERVICALA, DISCOPATII, DURERI DE COLOANA, OASE SI ARTICULATI dupa ...
Iasi/Iasi - pret 605,00 RON
vanzare presa hidraulica 160 tone
Presa hidraulica 160 tone productie romaneasca, in stare buna de functionare, amplasata in pozitie de lucru. Pret negociabil.Se poate viziona in incinta SCM Tehnometalica Bucuresti, B-dul Timisoara ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 5.000,00 EUR
Loading from
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune - avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

E tanara, e frumoasa si e apreciata. Dar e si sotie, si mama si stie foarte bine sa impace cariera cu viata de familie. Andra canta foarte bine, dar uraste aspiratorul.Cu atatea proiecte, muzicale si de televiziune, mai ai timp si pentru a fi sotie [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V