LIGA 1   •   

FC BRAŞOV - GAZ METAN 3-2

Braşovul şi-a revenit după umilinţa din Cupă şi a învins pe Gaz Metan cu 3-2

 
19 Aprilie 2010
 

La 3 zile de la eliminarea usturătoare din Cupă, Braşovul lui Moldovan s-a înviorat şi a reuşit o victorie estetică în faţa Mediaşului

Să fii fotbalist şi să intri pe teren în faţa propriilor fani poate fi o corvoadă. Elevii lui Moldovan au simţit din plin reculul eşecului umilitor din Cupă de la Vaslui. Braşovenii au fost "alintaţi" de tribune în debut de meci cu scandări de genul "Luaţi-o uşor, băieţi, ca să vă menajaţi pentru finală!" şi "UEFA, UEFA!".

Ironiile fanilor au scos însă din "stegari" atitudini războinice, care au prefăcut rapid matematica lui Pustai într-o ştiinţă inexactă. Şarjele lui Mihai Roman, care i-a luat pe piept pe medieşeni, au produs două goluri într-o repriză. Mijlocaşul l-a forţat mai întîi pe Munteanu să-l faulteze şi a scos penalty-ul din care Grigore a deschis scorul (11). Şi tot o acţiune personală a lui Roman i-a oferit pe tavă lui Sburlea golul de 2-0 (39).

Braşovenii au mai lovit o dată pe axa Roman - Rui Duarte - Hadnagy în debutul actului secund (49) şi şi-au astîmpărat pofta de goluri. A fost timp şi pentru Gaz Metan să atace şi să stea mai mult de cîteva secunde în terenul de ţintă advers. Cînd faci asta, lucruri imposibile pot deveni la îndemînă. Oaspeţii au lovit de două ori în 20 de minute prin Munteanu (57) şi Liţu (77) şi au energizat finalul de meci. Au trebuit să se mulţumească însă cu doar atît, pentru că răsturnarea miraculoasă de scor n-a mai apărut.

"Am controlat meciul aproape în totalitate, dar apoi a intervenit relaxarea şi oboseala meciului de Cupă de la Vaslui. Oricum, nu s-a pus problema învingătoarei în nici un minut"

Viorel Moldovan, antrenor FC Braşov

"Din păcate, băieţii mei au dormit timp de 60 de minute. Unii se cred deja în vacanţă, dar mai sînt şase etape şi nu sîntem sută la sută salvaţi"
Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

>> Ezequias a revenit pe gazon după o pauză de aproape o lună cauzată de probleme medicale la genunchi. Fundaşul stînga brazilian evoluase ultima oară în meciul cu Ceahlăul.
>> Atacantul Doru Dudiţă a fost suspendat trei etape, după ce în partida cu Pandurii a încasat mai întîi un cartonaş galben, al patrulea din stagiune, iar apoi a văzut un "roşu" direct.
>> La finalul meciului, suporterii gazdelor l-au contestat pe Dinu Gheorghe. "Pleacă în Ghencea!", i-au strigat fanii preşedintelui braşovean.

 
Comentarii (4)
gazistu  (2415 comentarii)
orikum hai gazuuu
20 Aprilie 2010, 12:41   •   Comenteaza
dasnny  (135 comentarii)
Postat de zodrak pe 19 Aprilie 2010, 06:45
Cum poti sa-i dai lui Roman numai 7? Ori nu ai fost la meci , ori esti rau intentionat ori esti prost si nu ai treaba cu acest sport.A facut ce a vrut cu fundasii laterali ai gazului, a contribuit la toate fazele pe care le-a a vut brasovul.
daca nu stiai echipele steaua,rapid,dinamo,cfr si timisoara incep cu un pct pt imaginea echipei...restul de la -1 in jos;)...deci roman trebuia sa ia 9 cel putin...10 din burtica noastra:))...jiaristi cu tot cu facultati si alte cursuri culinare nu sunt educati modest,finutz...otv e casa lor;)
19 Aprilie 2010, 14:54   •   Comenteaza
dasnny  (135 comentarii)
Postat de zodrak pe 19 Aprilie 2010, 06:45
Cum poti sa-i dai lui Roman numai 7? Ori nu ai fost la meci , ori esti rau intentionat ori esti prost si nu ai treaba cu acest sport.A facut ce a vrut cu fundasii laterali ai gazului, a contribuit la toate fazele pe care le-a a vut brasovul.
si a si zambit publicului.....:)
19 Aprilie 2010, 14:51   •   Comenteaza
zodrak  ( comentarii)
Cum poti sa-i dai lui Roman numai 7? Ori nu ai fost la meci , ori esti rau intentionat ori esti prost si nu ai treaba cu acest sport.A facut ce a vrut cu fundasii laterali ai gazului, a contribuit la toate fazele pe care le-a a vut brasovul.
19 Aprilie 2010, 06:45   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Spatiu comercial in Sighisoara
De vinzare spatiu comercial 100 mp toate utilitatile , zona centrala la E60. rel tel 0762284357
Mures/Sighisoara - pret 80.000,00 EUR
TAMADUITOARE CRAIOVA
Celebra tamadutoare Madalina Ioana rezolva cazuri aparent imposibile, dezleaga famecele, blestemele, aduce pers iubita inapoi, scoate argintu viu, vindeca depresia, frica, orice necaz aveti incercati ...
Dolj/Craiova - pret 1,00 RON
inchirieri spatii comerciale
Complex agro comercial(piata) inchiriaza 20 spatii comerciale, 6mp, 50 tarabe piata.Complex nou deschis strada Luica nr.124-126 sec.4
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Land for salle on the Mount, close to ZARNESTI, Brasov, Romania
30000mp land on the mountain, St. Joan Peak (area near the center), plot 2000mp min with documents, land, 180m from the road opening, utilities on site, current limit road, water sources ...
Brasov/Zarnesti - pret 6,00 EUR
vand dj kit pioneer cdj1000 mk3, djm 700.
scule dj profesionale, 2 pioneer cdj 1000 mk3 +djm 700 profesional + casti technics + flight case + keyboard stand + 2 boxe active av 40., sunt ca si noi folosite doar pt hobby acasa.
Brasov/Brasov - pret 2.400,00 EUR
Loading from
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune - avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

E tanara, e frumoasa si e apreciata. Dar e si sotie, si mama si stie foarte bine sa impace cariera cu viata de familie. Andra canta foarte bine, dar uraste aspiratorul.Cu atatea proiecte, muzicale si de televiziune, mai ai timp si pentru a fi sotie [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V