FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - VOLUNTARI, 2-1

Budescu e fericit la FCSB: "M-am simţit si eu fotbalist în sfârşit"

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat duminica, 16 iulie 2017 23:07

Constantin Budescu, marcatorul primului gol din victoria FCSB-ului împotriva celor de la Voluntari, scor 2-1, a  vorbit despre principala problemă a formaţiei şi a ţinut să-i laude pe fanii prezenţi pe Naţional Arena. 

"Am avut ocaziile mai mari şi meritam să câştigam. Trebuie să fim mai atenţi data viitoare. Se puteau răzbuna. Ne-a fost foarte frică pe final.

E mai puţin important că am marcat eu. Avem jucători tineri foarte buni, talentaţi. Voluntari este o echipă bună. Îi felicit pentru cum au jucat!

Eu sunt foarte aproape de potenţialul maxim. Am făcut două cantonamente bune, mai avem nevoie doar de omogenitate", a spus Budescu

*despre fani: "Fanii au fost cel mai mare plus, mult mai mulţi decât de obicei. M-am simţit si eu fotbalist în sfârşit. Nu am jucat la echipe cu suporteri", a declarat Constantin cu privire la fanii formaţiei. 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (27)
bakunin
bakunin  •  17 Iulie 2017, 10:36
Postat de satyricon pe 17 Iulie 2017, 01:15

Si tie ti-ar prinde bine sa inveti ce inseamna decenta! Desi nu cred ca mai ai vreo sansa ...

Decenta? la un mosh *** din Campia Turzii care statea non-stop pe gsp injurand Steaua pe orice articol, pana s-a aflat cum il cheama?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

rrolss
rrolss  •  17 Iulie 2017, 09:05

Mai bine taceai!!! Nu te-ai simtit fotbalist pina acum pt ca nu ai fost...si nici acum nu esti stai linistit .. ai fost si esti si acum doar jucator de fotbal... fotbalistii joaca prin germania, prin anglia, prin franta sau in spania... astia din urma o sa iti demonstreze curind diferentele dintre fotbalisti si jucatorii de fotbal.. inca ceva... fotbalistii refuza sa mearga in china pe cind pe jucatorii de fotbal si china ii refuza

visarionpalnie
visarionpalnie  •  17 Iulie 2017, 08:16

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează