FOTBAL  »  Superliga  »  CFTR CLUJ - U CLUJ 3-1

CFR Cluj l-a găsit pe noul Sougou: "Am spus din iarnă că e cel puţin la fel de bun"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 mai 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 29 mai 2013 22:45

CFR a cîştigat derby-ul Clujului cu "U", scor 3-1, prin hattrick-ul reuşit de Robert Maah. Arpad Paszkany e impresionat de atacantul adus în iarnă din Serie B.

"Reamintesc că în iarnă, atunci cînd lumea spunea că Sougou este de neînlocuit, eu am zis că Maah e cel puţin la fel de bun. Azi şi-a demonstrat clasa. El e un jucător care depinde mult şi de conceptul de joc, de felul în care îi sînt scoase în valoare calităţile.

El nu e vîrf împins. Golurile doi şi trei pe care le-a marcat azi îi sunt caracteristice. Îmi pare rău doar pentru el că se termină campionatul chiar acum, când s-a adaptat şi e în mare formă”, a declarat Paszkany pentru citynews.ro.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (18)
makedon
makedon  •  30 Mai 2013, 20:36

Niciodata nu va fii ca Sougou, e un impiedicat mai mereu cade, se vede ca forteaza foarte mult, dar pentru rezerva e ok, sau cu echipele mai slabe cu fundasi mai lenti poate fii o solutie.

exorientelux
exorientelux  •  30 Mai 2013, 13:40
Postat de stadionmircealuca pe 30 Mai 2013, 00:14

Aurolacii nespalati din cocina in actiune......://www.stiridecluj.ro/sport/si-cfr-cluj-are-huligani-suporter-steaua-lovit-cu-bestialitate-cu-piciorul-in-cap-si-aruncat-langa-rotile-unui-tir-in-miscare-video Un film, în care un suporter al echipei Steaua este bătut cu bestialitate de un grup de tineri care poartă fulare și tricouri cu însemnele CFR Cluj, a apărut pe internet. "În imagini se vede un tânăr care își exprimă susținerea pentru Steaua București, în timpul unei dispute verbale cu fanii CFR Cluj. La un moment dat, un tânăr cu un tricou negru pe care scrie CFR Cluj 1907 îl trîntește la pământ pe fanul echipei bucureștene, aproape de roțile unui TIR care trecea prin zonă.

[29.05.2013 Ca tot se lauda franarii cat de civilizati sunt ei, spre deosebire de altii] Radu Răcăşan, reprezentant al departamentului de vânzări al FC Universitatea Cluj a fost bătut de câţiva suporteri ai CFR-ului în timp ce se îndrepta către stadion. Acesta urma să asiste la meci împreună cu prietena sa, însă ambii au fost luaţi la pumni de câţiva suporteri "feroviari" înainte de începerea partidei Cei doi se îndreptau către stadion purtând fulare cu însemnele Universităţii şi s-au intersectat cu un grup de suporteri "feroviari". Ceferiştii le-au cerut să-şi dea jos fularele cu Universitatea, iar după câteva ameninţări au trecut direct la "fapte" şi i

elsopotyi
elsopotyi  •  30 Mai 2013, 10:22

BRAVO SCUNPA MEA DE ECHIPA CFR .

Vezi toate comentariile (18)
Comentează