LIGA 1   •   

PROBLEME LA STEAUA

Cine i-a rupt pe stelişti? Victor Piţurcă sau Ilie Stan?

 
05 Februarie 2012
 

Steliştii au anulat partida amicală pe care o aveau programată marţi, cu Jablonec, locul 5 în campionatul Cehiei, din cauza problemelor medicale pe care le ...

Chipciu, Bourceanu, Tănase şi Gardoş. Plus Pîrvulescu, dar el nu a fost la lot. Aceştia sînt cei 5 jucători cu probleme medicale la Steaua, iar oficialii din Ghencea, chiar dacă nu făţiş, îl consideră vinovat pe selecţionerul Victor Piţurcă. Ar fi tras de ei prea tare la pregătire şi muşchii le-au cedat. Se omite însă un amănunt, anume că singurii jucători cu astfel de probleme sînt cei ai Stelei. În rest, nici un alt fotbalist chemat de Piţi în Antalya nu se confruntă cu afecţiuni musculare serioase!

Iar cele trei antrenamente pe zi, una dintre acuzele venite din Ghencea, au existat într-adevăr doar în patru dintre cele 13 zile în care selecţionerul i-a avut la dispoziţie pe fotbalişti.

Imediat după reunirea din 10 ianuarie, pregătirea condusă de Ilie Stan la Poiana Braşov a fost considerată perfectă. "Gata, acum o să vă mai «rupeţi» doar dacă nu sînteţi serioşi", le-a spus Stan, aluzie la faptul că atunci cînd a preluat echipa nu putea face antrenamente tari de teamă. Venea după Levy, care lucrase la echipă mai mult tactic decît fizic.

Un amănunt care trebuie avut în vedere este că Steaua e prima echipă de la noi care intră în competiţie, pe 16 februarie, cu Twente. E vorba de o săptămînă înaintea celorlalţi.

Iată mai jos lotul avut de Piţurcă în Antalya şi echipele de la care provin: 6 de la Steaua, 4 de la Dinamo, 2 de la Oţelul, 2 de la U Cluj, 2 de la Astra, 2 de la Poli şi cîte unu de la Rapid, Vaslui, FCM Tg. Mureş, Pandurii, FC Bihor.

Portari: Tătăruşanu (Steaua), S. Lung jr (Astra), Bălgrădean (Dinamo)
Fundaşi: Luchin (Dinamo), Râpă (Oţelul), Dr. Grigore (Dinamo), Găman (Astra), Chiricheş (Steaua), Papp (Vaslui), Sepsi (Poli Timişoara), Grecu (U Cluj)
Mijlocaşi: M. Roman (Rapid), Bumba (FCM Tg. Mureş), Pintilii (Pandurii), I. Neagu (Oţelul), Bourceanu, Gardoş, Cr. Tănase, Chipciu (toţi patru de la Steaua), L. Marinescu (U Cluj)
Atacanţi: Goga (Poli Timişoara), Ad. Mărkuş (FC Bihor), M. Niculae (Dinamo).

Votează în sondajul de mai jos cine crezi că este de vină de accidentări.
Un nou scandal mocneşte între Steaua şi naţională: ”Piţi ne-a rupt jucătorii!”
Cine crezi că este vinovat de problemele musculare ale steliştilor?



Votează
Rezultate
 
Comentarii (88)
salaaurel  (418 comentarii)
Antrenamentele dure si multe duc la :vedeti si voi,cred ca amandoi antrenorii sunt vinovati si Stan siPiti in egala masura. Mai au de invatat antrenorii.
06 Februarie 2012, 09:28   •   Comenteaza
motorhead  (un comentariu)
Pai asta e pregatirea de iarna a lui Stan !!! Nu se face pregatire la munte iarna daca jucatorii nu sunt obisnuiti cu asa ceva, iar ultimii 5 ani nu s-a facut asa ceva , chestia asta o stie orice prepator fizic cu carte ! Obisnuita sezoniera de efort trebuie urmata pentru a nu supune la stres conditia fizica ! Stan ar trebui dat afara azi !
06 Februarie 2012, 08:33   •   Comenteaza
alpin  (11088 comentarii)
Ilie Stan a urmat regulile Barbugiului!!! Deci, ambii sunt la fel de innapoiati!!!
05 Februarie 2012, 22:29   •   Comenteaza
legionarul_64  (772 comentarii)
Doi antrenori mediocri cu metode primitive !!!
05 Februarie 2012, 19:09   •   Comenteaza
stan_1  (167 comentarii)
Postat de robertd7575 pe 05 Februarie 2012, 19:04
Pai chiar nu va este clar?De ce s-au rupt doar jucatorii care au fost la nationala...
Piturca este vinovat ...Trebuia sa stie ca jucatorii au nevoie de o perioada de reacomodare ...dar i-a fortat..
Ai dreptate 100 %
05 Februarie 2012, 19:04   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Geaca Everlast Button Jacket
WWW.ADIDASIDEVANZARE.RO Magazin online de adidasi va ofera toata gama de adidasi originali de barbati si dama, adidasi nike, adidasi adidas, adidasi puma, adidasi reebok, adidasi lacoste, adidasi ...
Bacau/Onesti - pret 200,00 RON
de vinzare apartament 4 camere
apartament 4 camere zona colentina str. mr.bacila vasile nr.29.etj.6/8, 93mp, decomandat, confort 1, vedere mixta, loc de parcare, mutare in 24 h. pret negociabil.
Bucuresti/Bucuresti - pret 80,00 EUR
ACORDAM BANI IMPRUMUT MAX20000E, FARA GARANTII, DOB15%PE AN
PERSOANA FIZICA, Ofer imprumuturi in cadru legal art 1576 din cod civil, cu ncontract notarial, fara garantii, maxim 20.000E dobanda 15% pe an, si celor aflati in biroul de credit, ne deplasam in ...
Arges/Pitesti - pret 60,00 EUR
Depilfin isi mareste echipa! Cautam cosmeticiana!
daca esti cosmeticiana, ai intre 20-40 ani si vrei sa faci parte din echipa noastra, trimite un cv la info@depilfin.ro iar noi te vom contacta pentru un interviu. Te asteptam cu drag!
Brasov/Brasov - pret 400,00 EUR
vand bulldog englez
vand bulldog englez cu varsta de 6 luni cu carnet de sanatate la zi cu cip relatii la te 0742491210
Vaslui/Vaslui - pret 500,00 EUR
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V