LIGA 1   •   

POLI TIMIŞOARA - ASTRA PLOIEŞTI, DUMINICĂ. ORA 21:00, GSPTV

Claudiu Ionescu: "Jucăm cu Astra, Ajax şi apoi Vaslui, dar nu ne e frică de nimeni!"

 
09 Septembrie 2009
 

Mijlocaşul lui FC Timişoara, Claudiu Ionescu, a declarat, miercuri, că speră ca echipa sa să învingă pe Astra în meciul care va avea loc la Buzău, pe stadionul unde el a evoluat în ultimii trei ani

"Mă întorc cu plăcere la Buzău, e oraşul meu natal, acolo am debutat şi la juniori şi apoi la seniori, de acolo am ajuns la Timişoara. Sper să-mi poarte noroc mie Buzăul şi nu lui Vlaicu şi să învingem Astra", a spus Ionescu.

"Ne aşteaptă meciuri infernale, deplasare la Buzău, apoi meci la Amsterdam şi încheiem cu Vasluiul. Suntem profesionişti, avem un contract pe baza căruia prestăm o activitate, suntem plătiţi de club, deci nu avem voie să ne plângem".

Referitor la întâlnirea din Liga Europa de la Amsterdam, Claudiu Ionescu a spus: "Nu avem emoţii pentru meciul cu Ajax, am avut cu Şahtiorul, dupa aceea, gata! Sigur că un punct ar fi bun în întâlnirea cu Ajax, oricât e bine, un punct sau trei, important este să nu pierdem primul meci".

 
Comentarii (5)
skrap  (3052 comentarii)
deja suferi, totusi acolo e Ajax, care are cea mai buna academie de fotbal din lume.. cred ca nu stiti ce jucatorii au promovat anul asta si cum joaca si pe ce loc sunt, in legatura cu anderlecht, astia doar din experienta va bat... nu luati locul 3 100% sunt sigur.
09 Septembrie 2009, 15:11   •   Comenteaza
alin2004bz  (222 comentarii)
E bine ca nu ai uitat de unde ai plecat...intotdeauna ai fost apreciat de buzoieni..bafta in continuare.
09 Septembrie 2009, 15:09   •   Comenteaza
eu  ( comentarii)
Eu zic ca sunteti destul de buni si ca veti face o figura frumoasa si cu Ajax.Succes la cat mai multe goluri pt Poli!
09 Septembrie 2009, 15:03   •   Comenteaza
cris_tm  (170 comentarii)
3 din 3.Victorile vor aduce victorii.Succes.
09 Septembrie 2009, 14:20   •   Comenteaza
nechifor boss  ( comentarii)
pe astra o bateti sigur la ajax ar fibine sa nu pierdeti pt.coeficientul timisoarei si a romaniei,iar la vaslui pierdeti sigur.
09 Septembrie 2009, 14:02   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
INCHIRIERI AUTO, RENTACAR, RENT A CAR, CAR HIRE, AUTOVERMIETUNG
AVEM TOATE MODELELE AUTOTURISME, SUV-URI, MICROBUZE PERSOANE SI MARFA DE LA 19EUR, IN FUNCTIE DE ZILE, CU FACTURA, TVA DEDUCTIBIL
Timis/Timisoara - pret 19,00 EUR
vand Yamaha PSR E333 nou 650Ron
Clapa e noua, am cumparat-o de la un magazin de specialitate din bucuresti din dorinta de a invata sa cant la pian insa din lipsa de timp a trebuit sa renunt. Este folosita de 2 ori, perfecta ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 650,00 RON
Reparatii frigidere si alte aparate frigorifice
Persoana calificata, ofer servicii de reparatii frigidere, combine frigorifice, lazi frigorifice si aere conditionate la domiciliul clientului. Se ofera garantie pentru orice tip de lucrare (minim 6 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 30,00 RON
Apartament 3 cam., Giurgiu, Central, Et1, 75mp
Apartament 3 camere, in centru, confort1, ET.1, 75mp, zona verde, decomandat, recent modernizat: termopane, usa metalica, zugravit, parchet modern, apometre, utilat complet: boiler, masina spalat, ...
Giurgiu/Giurgiu - pret 200,00 EUR
oferta inchiriere vila
vila, p+1, etaj 3 camere, parter 2 camere+baie, bucatarie, toate utilitatile, garaj 2 locuri, magazie, beci, curte 300 m, gradina flori-legume, ne-mobilata, termen lung
Bucuresti/Fundeni-dobroiesti - pret 800,00 EUR
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V