FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Clujenii plîng după punctele pierdute » Președintele lui CFR atacă decizia TAS

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 februarie 2016 09:14

Tribunalul Sportiv de la Lausanne a decis ca CFR Cluj să rămînă fără cele șase puncte pierdute la începutul sezonului, din cauza datoriilor financiare. Vezi detalii AICI.

Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a trimis un comunicat, potrivit Mediafax, în care consideră că echipa sa a fost dezavantajată de TAS și că decizia este nedreaptă.

"În cursul acestei seri a fost comunicată părților decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, ca urmare a apelului formulat în data de 12 iunie 2015 de către clubul nostru.

Decizia Comisiei de Apel pentru acordarea licenței cluburilor din cadrul FRF este menținută, astfel că apelul declarat de către Fotbal Club CFR 1907 Cluj a fost respins.

Fără a comenta soluția pronunțată, considerăm că este o decizie injustă, întrucît prin aceasta este înfrînt principiul meritului sportiv, iar rezultatele obținute pe teren de către jucătorii echipei noastre au trecut în plan secundcomunicatul celor de la CFR Cluj

În acest moment, CFR se află pe locul 10 în Liga 1, la 11 puncte de locul șase, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat. Astfel, clujenii nu mai au șanse să prindă play-off-ul.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (9)
booboolina
booboolina  •  03 Februarie 2016, 17:12

Chiar nu ii este rusine astuia sa bage in fata chestia cu meritul sportiv? Pai voi aduceti fotbalisti buni pe promisiunea unor salarii mari dupa care le dati teapa, pe cand altii aduc niste fotbalisti mai slabi dar pe care ii platesc la zi din putinul pe care il au.

ertyuiop
ertyuiop  •  03 Februarie 2016, 16:34
Postat de tzusti_reloaded pe 03 Februarie 2016, 14:03

CEALALTA FATA A MONEDEI.. DUPA CE AI JAPCANIT LA UMBRA PORTOCALELOR .. PIRAT SI BOC..URMEAZA SA FII JAPCANIT LA RANDUL TAU.. C ASA I IN MOCIRLA DE LA NOI.. PUPAT... ARABIA SAUDITA.. SIKTIR

nu voi aclamati si ajutati aceasta echipa cand se batea cu Steaua la titlu?! :)))))

manutd.steaua
manutd.steaua  •  03 Februarie 2016, 16:03

6 puncte,un pret prea mic,platit pt tepele date atator jucatori!si mai au nesimitirea sa spuna ca nu e corecta decizia..de fapt,da,nu e corecta!trebuia sa zburati din liga 1 si voi si toate insolventele,impreuna cu dinamo,care a tepuit statul asta cu 15 milioane de euro,sau 16!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close