Articol de GSP - Publicat marti, 30 iunie 2009 00:00
Bogdan Mara îi asigură pe fani că feroviarii vor cîştiga campionatul în noua stagiune. "Va fi un sezon exploziv. Nu mai există echipe mici în Liga I", a spus mijlocaşul
Bogdan Mara şi-a relansat cariera la Cluj. Titularizat de Răzvan Lucescu împotriva Lituaniei, mijlocaşul de 31 de ani vrea să revină în prim-plan şi cu echipa sa de club, după un sezon pe jumătate compromis. "Va fi foarte greu, însă ne dorim totul în acest sezon, campionatul şi Cupa. În plus, vizăm cel puţin grupele Europa League. Avem o revanşă de luat, după ultimul campionat. La titlu se vor bate mai multe echipe. Mi-e foarte greu să mă pronunţ, să dau verdicte, să fac pronosticuri. Cert este că lupta la titlu este mult mai echilibrată. Au intrat în joc echipe precum Urziceni, Craiova, Vaslui, Poli Timişoara, în afara cluburilor cu tradiţie în acest sens. Pentru noi e important să nu repetăm greşelile din trecut şi cred că avem şanse reale să ne batem la titlu", a declarat Mara
Mijlocaşul e convins că gruparea din Gruia va arăta altfel după revenirile lui Trică, Didy şi Cadu. "Sîntem o echipă din ce în ce mai omogenă. S-a întors Trică, mai mulţi jucători importanţi vor reveni după accidentări. Şi eu am reuşit să trec peste perioada de acomodare şi cred că mi-am dat drumul la joc. Voi face totul să cîştig noi trofee cu CFR. Trebuie să profităm de perioada de pregătire, fiindcă ne aşteaptă un sezon încărcat", a încheiat Mara.
Îl aşteaptă pe Brandan
Bogdan Mara regretă faptul că Pablo Brandan, fundaşul Unirii Urziceni, n-a ajuns în această vară la Cluj. "Aş paria fără emoţii pe acest jucător. Am evoluat timp de trei ani împreună. El şi cu Pereira au fost cei mai buni fundaşi stînga din Liga I în ultimul campionat. Pablo e încă tînăr, are doar 26 de ani. Din păcate el este încă la Urziceni, dar nu se ştie ce va fi în viitor", a spus Mara.
Lobby pentru Culio
Mijlocaşul dreapta al "vişiniilor" a mărturisit că n-ar fi surprins de un eventual transfer al lui Culio la FC Porto. "Culio e un jucător foarte valoros. A văzut toată lumea acest lucru. A demonstrat în Liga Campionilor de ce este capabil. Aşadar, nu mă îndoiesc că nu ar putea face faţă la Porto", a declarat Mara.
L-au pierdut pe Bruno Amaro
Mijlocaşul lui Nacional, Bruno Amaro, aflat şi pe lista de achiziţii a clujenilor, are o ofertă din Serie A. "Există posibilitatea ca Bruno Amaro să ajungă în Italia. În aceste zile se va concretiza sau nu interesul unei grupări de acolo pentru jucătorul nostru", a declarat pentru presa din Portugalia preşedintele lui Nacional, Rui Alves. "Amaro e un jucător foarte bun. Ar fi un cîştig pentru CFR", spunea în urmă cu cîteva zile căpitanul "vişiniilor", Cadu.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP