FOTBAL  »  Superliga  »  SUPERCUPA ROMÂNIEI » UNIREA URZICENI - CFR CLUJ AZI, ORA 21:00, ANTENA 1

Tony spune că CFR este pregătită să cîştige "dubla" cu Urziceniul: "Luăm totul"

Articol de GSP - Publicat duminica, 26 iulie 2009 00:00

Tony spune că CFR este pregătită să cîştige "dubla" cu Urziceniul, Supercupa şi meciul din campionat

- Tony, urmează o "dublă" de foc cu Urziceniul, în Supercupă şi campionat. Sînteţi în stare să aduceţi trofeul în Gruia?
- Absolut! Am discutat cu băieţii şi fiecare are ambiţia să cîştige trofeul care lipseşte din vitrina clubului. Mai mult, ar fi primul trofeu cîştigat în carieră pentru unii dintre jucători.

- Dacă ar fi să alegi o victorie, ce ai prefera: Supercupa sau meciul din campionat?
- Evident că îmi doresc să cîştigăm ambele jocuri. N-aş putea să recurg la astfel de compromisuri, pentru că orice jucător care a semnat un contract cu CFR Cluj trebuie să lupte pentru victorie în orice meci. Personal, îmi doresc Supercupa, titlul şi Cupa României în acest an! ;)

- MM Stoica, managerul Unirii Urziceni, a declarat că CFR e principala favorită la tiltu..
- (Rîde). MM Stoica e un conducător de club foarte inteligent, se vede că e un cunoscător fin al fotbalului românesc. Eu cred că a vrut să mai ia din presiunea echipei sale pentru jocul din Supercupă şi să o transfere CFR-ului;). Aşa a spus şi anul trecut că Urziceniul nu se bate la titlu, dar iată că sînt campioni! Îi vom trata foarte serios.

- Este CFR mai puternică în noul sezon?
- Părerea mea este că am crescut în joc. În plus, au revenit Didy, Cadu, Trică care ne-au lipsit anul trecut. Mai este şi Dică, un jucător care ne poate ajuta mult. Da, cred că sîntem mai puternici. De aproape doi ani, în proporţie de 90%, jucăm împreună acceaşi jucători, echipa este mai omogenă şi cred că aceast lucru se va vedea.

- Cum vezi lupta la titlu în noul sezon?
- Cred că va se anunţă un campionat extrem de atractiv. Vor fi emoţii şi calcule pînă la ultima etapă, exact cum s-a întîmplat şi anul trecut. Este foarte bine aşa, pentru că spectatorii se vor putea bucura de spectacol. Echipele din Bucureşti se vor bate mereu la titlu, Urziceniul şi Timişoara vor fi foarte periculoase, iar Vasluiul va încurca mult socotelile;)

- Avînd în vedere rezultatele directe din ultimii doi ani, este CFR favorită în faţa Unirii?
- Sper să se confirme şi mîine seară (azi - n.n.) acest aşa-zis complex de inferioritate. Pînă la urmă, se întîlnesc două echipe valoroase, iar şansele sînt de 50-50!

- Sîteţi pregătiţi pentru un meci cu prelungiri sau chiar penalty-uri?
- Nu cred că se va ajunge pînă acolo, cîştigătoarea se va decide pînă la finalul celor 90 de minute.

5.000 de euro este prima promisă de conducătorii clujeni dacă CFR va cîştiga Supercupa

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (3)
nightwishh
nightwishh  •  26 Iulie 2009, 18:15

Bafta CFR Cluj!!!

 •  26 Iulie 2009, 10:45

Incepe un nou campionat si majoritatea romanilor nu vom vedea iarasi fotbalul din Liga 1. In schimg GSP tv sunt campioni la rating iar Antena 1 ne delecteaza cu tzigani, tziganii si candaluri. Un concern demn de marele bulibasa securist Voiculescu. Sper sa vina si vremea cand unii vor fi pedepsiti.

 •  26 Iulie 2009, 10:31

Abia astept meciul! Forza CFR!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează