FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cornel Dinu acuză implicarea politicului în cumpărarea lui Dinamo: "Niște mizerii de ultimă speță! Șiretenia păpușarilor pune piedici murdare"

Articol de GSP - Publicat marti, 22 mai 2018 11:00

Cornel Dinu, fost antrenor și jucător la Dinamo, a criticat dur proiectul fanilor din Peluza Cătălin Hîldan, care a fost lansat ieri. (Detalii aici)

Dinu a acuzat că fanii din PCH au primit sprijin politic pentru a bloca proiectul "Dinamoviști pentru Dinamo" și a explicat care crede că sunt diferențele dintre cele două proiecte.

"Am văzut că a apărut acest «Doar Dinamo București», care e o formă exagerată de apreciere. Nu există doar Dinamo București, mai e și Steaua București, și Universitatea Craiova. Am văzut că sunt Vaișcovici și Cristi Hîldan, să le dea Dumnezeu sănătate. E bine că nu mai apar acei păpușari, Elias și Tararache, care au călcat în picioare numele lui Cătălin Hîldan. Cei din acest proiect au atacat «Dinamoviști pentru Dinamo». Este o scindare între cei care au rămas în Peluza Cătălin Hîldan și cei care au plecat.

Noi vom continua proiectul «Dinamoviști pentru Dinamo», chiar dacă s-au făcut niște mizerii de ultima speță. Nu îmi vine să mai zic nimic, dar nu renunțăm. Din păcate, șiretenia păpușarilor, asociați cu PNL după participările pe care le-au făcut la diferite evenimente cu Onțanu și viceprimarul, ne-a făcut să pierdem timpul. Ne-au pus piedici murdare, de ultima speță. Ni s-a amânat recunoașterea oficială a «Asociației Dinamoviști pentru Dinamo» și cei de la Peluza Cătălin Hîldan și-au făcut și ei altă societate. Dar oamenii din justiție au văzut că «Dinamoviști pentru Dinamo» a fost înregistrată în ianuarie și «Doar Dinamo București» a fost înregistrată în ziua când trebuia să primim noi recunoașterea.

Noi vrem să facem un proiect ca în Germania. O societate care să strângă bani și oameni pricepuți, ca Dănciulescu sau Niculae, să conducă. Cei de la «Doar Dinamo București» vor să conducă tot cei care au fost până acum, vor să stea la căldură și să căpușeze clubul. Asta e diferența", a declarat Cornel Dinu la TV Digi Sport.

Citește și: FOTO EXCLUSIV Asociația PCH, acuzată de uz de fals de ONG-ul care vrea să preia Dinamo de la Negoiță: "E lipsit de orice noimă ce au făcut"

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (8)
908431252639885
Lucian Preda  •  22 Mai 2018, 20:28

A, și nu e bine cu PNL, trebuia cu PSD, nu? Ceva gen Năstase...

geo.b.
geo.b.  •  22 Mai 2018, 15:52

In loc sa puneti TOTI umarul,sa urniti caruta asta stricata,sa o faceti sa mearga intr-o singura directie,in sus,voi mai tare ii puneti bete in roate.Cica,interesul poarta fesul.Probabil pentru voi mirosul banului castigat usor si peste noapte,este ca mirosul sangeli pentru hiene,lei si sacali la un loc.Daca nu trageti toti in aceeasi directie ,vor mai trece 10 sau 15 ani fara sa mai veti vreo satisfactie sportiva,poate doar cea a batailor in poarta din partea dna-ului,pentru insusiri ilicite.

112718839608210
Bumbu Dorel  •  22 Mai 2018, 14:02

La Dinamo nu este niciodata liniste.Unde apar imediat iese scandal,indiferent ca sint pe stadioane, pe strada sau in sala de conferinta.Personal cred,ca la Dinamo in primul rand trebuie facut ordine si educatie civica,dupa care se poate tece la reformarea echipei .

Vezi toate comentariile (8)
Comentează