FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

CSA vrea o nouă rundă de negocieri pentru baza din Ghencea, dar oficialii Stelei au oferit un răspuns surprinzător!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iulie 2015 18:43

Conducerea Stelei nu pare impresionată de declarațiile lui George Boroi, care îi cheamă pe oficialii campioanei la negocieri pentru baza de pregătire. Valeriu Argăseală susține că nu prea mai sînt șanse ca cele două părți să ajungă la un acord. 

"Am avut discuții preliminare, am fost foarte înțelegători, cred că am fost niște parteneri loiali, am avut înțelegerea să așteptăm pînă acum, dar am primit această veste că nu mai putem continua în Ghencea. Refuză să ne facă un nou contract cu stadionul. Ca atare, căutăm o altă soluție, cu consecințele de rigoare.

Nu o să mai fim în zona în care pînă acum eram "acasă". O să găsim o variantă pentru baza de antrenament. Dar trebuie să ne dăm seama că, pe de-o parte, clubul pierde o mare sumă de bani, pe de altă parte, o echipă emblematică nu poate fi tratată așa. Nu cred că ăsta e modul în care trebuie tratat cineva care aduce trofee în România", a zis Argăseală la Dolce.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (49)
valahdinamovist
valahdinamovist  •  02 Iulie 2015, 16:17

ba de ce nu va desfiintati *** ..nu vedeti ca nici ai vostrii nu va vor ..?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ticbis
ticbis  •  02 Iulie 2015, 08:33

Revin cu cateva precizari: CSA Steaua isi poate infiinta o sectie de fotbal, dar, conform regulamentelor FIFA si UEFA nu va putea niciodata sa primeasca licenta de club profesionist afiliat la FRF. Va putea insa sa activeze si sa fie afiliata sectiunii fotbalului de amatori ce functioneaza in cadrul FRF. Daca ar proceda altfel, FRF risca dezafilierea de la FIFA si UEFA. Desigur, exista varianta ca nou infiintata sectie de fotbal sa fie privatizata de catre CSA si cedata unei societati private, exact cum a procedat in trecut si in cazul Becali. Numai ca pe generalii MApN ii intereseaza banii si nu fotbalul si e greu de presupus ca un investitor privat ce va porni cu o echipa noua din liga a IVa va putea plati armatei 1 mil de euro chirie pentru stadion si baza sportiva, plus alte 2 milioane pentru folosirea siglei si a marcii. Deci, pentru toti *** care cred ca Armata o sa le ofere o noua Steaua, fara ***, le dau o veste proasta: NICIODATA! Exista o singura si unica echipa si aceasta este Fotbal Club Steaua Bucuresti, continuatoarea clubului infiintat in 1947 cu denumirile succesive ASA Bucuresti, CSCA Bucuresti, CCA Bucuresti, CSA Steaua Bucuresti si in prezent FC Steaua Bucuresti si detinatoarea palmaresului de la infiintare si pana in prezent, inclusiv Cupa Campionilor Europeni si Supercupa Europei!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ticbis
ticbis  •  02 Iulie 2015, 07:51

In urma procesului, MApN-ul si-a recuperat doar marca Steaua, ceea ce inseamna de fapt doar sigla. Denumirea Fotbal Club Steaua Bucuresti, n-are cum s-o schimbe, in primul rand ca este o societate complet independenta de CSA inregistrata la Registrul Comertului si, in al doilea rand pentru ca CSA si-a desfiintat sectia de fotbal o data cu cedarea activitatii fotbalistice acestei noi societati private. In acelasi moment a fost transferat si palmaresul Stelei catre noua societate. Armata a incercat un santaj, in speranta ca pe langa milionul de euro pe care-l primea drept chirie pentru stadion si baza sportiva il mai storcea de inca doua pe Becali. Acum sunt disperati: pentru sigla aia nu plateste nimeni nimic, au pierdut milionul pentru stadion si risca ca Becali sa-si ia inapoi tot ceea ce-i apartine acolo, nocturna, lifturi, lojele, turnichetii, instalatia video de supraveghere a stadionului, tabela de marcaj, instalatia de incalzire a gazonului, generatoarele de curent, etc. PS: o eventuala plangere la TAS su la UEFA are sanse ZERO! Cea mai drastica regula impusa de UEFA este toleranta zero fata de amestecul politicului in fotbal. Ori daca plangerea vine din partea unui minister al unui guvern politic, care, mai mult, nu are nicio treaba cu activitatea fotbalistica, neafiliat unei federatii nationale, nu e greu de anticipat ca va fi respinsa in secunda doi! Asta ca sa explic unora de ce acest caz nu seamana deloc cu cel in care a fost disputata denumirea Poli Timisoara!

Vezi toate comentariile (49)
Comentează
Close