FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Cu atacul gol » Steaua a rămas fără cei mai buni marcatori. Ce opţiuni mai are Reghecampf

Tatu şi Costea se află printre puţinele opţiuni ale lui Reghecampf în acest moment
Tatu şi Costea se află printre puţinele opţiuni ale lui Reghecampf în acest moment

Articol de - Publicat vineri, 14 iunie 2013 00:00 / Actualizat joi, 13 iunie 2013 21:42

Steaua a rămas fără cei mai buni atacanţi din sezonul trecut şi mai are în lot trei vîrfuri care au înscris împreună cît Rocha, adică 9 goluri.

Roş-albaştrii s-au despărţit ieri de Rusescu, cel mai prolific atacant din lot, asta după ce la finele sezonului îşi luaseră la revedere şi de la cel de-al doilea om de gol în campionatul precedent, Adi Rocha. Cei doi au strîns împreună, în Liga 1, 30 de goluri şi 13 asisturi. Raul a bifat 21 de reuşite şi 9 pase decisive, iar brazilianul a strîns 9 goluri şi 4 asisturi.

Acum, variantele lui Reghecampf pentru ofensivă sînt limitate, mai ales că Alex Chipciu e indisponibil pînă la finalul anului. Antrenorul Stelei mai are la îndemînă doar variantele Nikolici, Mihai Costea şi Leandro Tatu. Mai mult, ultimul a suferit în urmă cu trei săptămîni o operaţie la menisc şi va reveni la o formă fizică optimă abia la începutul lunii august.

Raul a contribuit la aproape jumătate din goluri
În acest sezon, unul la finalul căruia roş-albaştrii au cucerit titlul după o pauză de 7 ani, Raul Rusescu a fost omul decisiv pentru formaţia din Ghencea. Pe lîngă cele 21 de goluri pe care le-a strîns în campionat şi care i-au adus titlul de golgeter, Raul a mai reuşit şi 9 pase decisive, ceea ce înseamnă că a fost implicat în 30 din cele 74 de goluri ale Stelei, adică în 40,5% dintre ele!

17,7% din punctele acumulate de Steaua în Liga 1, adică 14, au fost obţinute graţie reuşitelor lui Rusescu. Atacantul a marcat 9 goluri decisive

"Nu plecarea lui Rusescu e cea mai mare pierdere pentru Steaua, ci faptul că Gigi Becali nu e în libertate. Dacă ar fi fost, sînt sigur că deja ar fi transferat alţi doi atacanţi" (Anghel Iordănescu)

575122-cifre-rusescu-atacanti.jpg

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

"Rămîn şi dacă ne exclud din UEFA!"
Laurenţiu Reghecampf a precizat la sport.ro că indiferent de decizia UEFA în privinţa excluderii Stelei va rămîne la echipă: "Am auzit tot felul de scenarii privind viitorul meu. Eu rămîn la Steaua şi dacă ne exclud din UEFA. Vreau să-mi duc contractul pînă la capăt şi să ajungem în grupele Ligii, dacă vom fi lăsaţi de UEFA! Chiar dacă nu duc lipsă de oferte, nu se pune problema să plec".

Look TV dă toate amicalele
Postul de televiziune aparţinînd lui Arpad Paszkany, Look TV, s-a înţeles cu oficialii stelişti pentru a televiza şi primele meciuri amicale ale turneului din Austria. Roş-albaştrii vor juca pe 22 iunie cu Rubin Kazan, de la ora 21:00, iar pe 25 iunie cu Videoton, de la ora 22:00. În cel de-al doilea cantonament steliştii şi-au stabilit doar un meci din trei: pe 2 iulie, de la ora 21:00, îi vor întîlni pe englezii de la Notts County.

Se tem de cantonament
Florin Gardoş a revenit în România după vacanţa pe care a petrecut-o în Ibiza, iar mîine va pleca în primul cantonament alături de colegii săi: "Am înţeles că sînt condiţii extraordinare. Mi-e frică totuşi, nu are cum să nu îmi fie frică, e cea mai grea perioadă pentru noi, dar nu cred că poate să fie mai rău ca în vară".

Probleme pentru steliştii
Jucătorii Stelei au avut mari probleme înainte de revenirea în ţară, după ce şi-au petrecut vacanţele în străinătate. Avionul care-i aducea pe Cristi Tănase şi Paul Pîrvulescu din Grecia a avut 12 ore întîrziere, în timp ce Tătăruşanu, Latovlevici, Pintii şi Mihai Costea au stat prin aeroportul din Spania mai bine de trei ore.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (10)
spectatorul
spectatorul  •  14 Iunie 2013, 10:58

Cu Tatu si Costea in atac ne-ar fi greu si in divizia B.

fulk_nerra
fulk_nerra  •  14 Iunie 2013, 10:34
Postat de mariusik84 pe 14 Iunie 2013, 02:40

Pe Alibec nu-l mai aduc?Cred ca Reghecampf il poate aduce la forma maxim,oricum e peste tot ce are Steaua in atac acum.

peste tot ce are Steaua in prezent chiar u e greu de gasit. si la Sageata navodari sunt atacanti mai buni

prototype2587
prototype2587  •  14 Iunie 2013, 09:41
Postat de mariusik84 pe 14 Iunie 2013, 02:40

Pe Alibec nu-l mai aduc?Cred ca Reghecampf il poate aduce la forma maxim,oricum e peste tot ce are Steaua in atac acum.

Zicea ceva de genul ca daca nu se califica in Europa nu ar fi tentat sa ajunga.. sau or fi zvonuri doar. Oricum, Tatu, mi se pare ca se transforma intr-un Emeghara, iar Costea.... e Costea...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează