FOTBAL  »  Superliga  »  INSOLVENŢĂ

Dinamo poate ieşi din insolvenţă la finalul lunii! "S-au plătit toate datoriile"

Articol de GSP - Publicat vineri, 06 martie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 06 martie 2015 11:47

Dinamo poate ieşi din insolvenţă la finalul acestei luni, deşi termenul era programat pentru luna mai.

Administratorul judiciar al clubului Dinamo a vorbit despre situaţia planului de reorganizare

"S-au plătit toate datoriile în trei luni, înainte de data primului termen programat după aprobarea planului de reorganizare. Pe 11 martie va avea loc adunarea creditorilor, iar pe 25 martie clubul poate ieşi din insolvenţă, înainte de termenul calendaristic de şase luni dat de judecătorul sindic.

Astfel, clubul poate juca în cupele europene în sezonul 2016-2017, acesta fiind şi motivul pentru care am urgentat plata datoriilor", a declarat Andrei Dascăl, administratorul judiciar al lui Dinamo, potrivit Fanatik.


SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (92)
titiduru22
titiduru22  •  07 Martie 2015, 06:56
Postat de conasu_boeru pe 06 Martie 2015, 19:35

Il vad tot mai rar sau deloc pe....fratele Calinescu, nu o mai avea nemultumiri ?!

Care ma,ala care scria cu majuscule ca analfabetii ???

zecs93
zecs93  •  07 Martie 2015, 00:04
Postat de unico_biancorossi pe 06 Martie 2015, 19:36

stii foarte bine ca ala nu mai scrie de minim 2 ani. cel care posteaza cu nickul lui este o clona. dar il imita groaznic de prost. stiu si cine e clona. dar imi e amic, nu-l divulg.

hai spunene te rog, mai ales ca sunt nu mai eu acilea si poate mai vin cativa dar nu se vor uita la comu tau, hai te rog spunene cine e calinescu asta, clona ???

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  06 Martie 2015, 19:43
Postat de zidane92 pe 06 Martie 2015, 19:10

Trebuie sa fie intelesi si scepticii ,in momentul in care aduci jucatorii pe care i-ai adus acum si aduci un antrenor decent si un manager sportiv care chiar stie meserie,rezultatele vin si se creeaza o emulatie in jurul echipei cand tu vrei sa aduci un sclav ca selymes antrenor ,normal ca toti am fost ingrijorati ca mopul va incepe sa aiba influenta la Dinamo,apoi vii si il trantesti pe Anghelache presedinte,ceea ce poate fi ok economic ,dar NU TREBUIA SA O FACA NICIODATA CA IMAGINE SI PENTRU CA SPORTIV E ZERO,A RETROGRADAT TOT CE A PRINS DUPA 90,cand il pui manager sportiv un lingau ca bobar si colac peste pupaza singurul om competent stoican il transformi intr-un "yes man"

da, dar nu puteam sa ii uit, sunt foarte tolerant, diplomat, calm si intelegator, i-am iertat pentru ca i-am inteles, dar nu i-am si uitat. eu, tu, conasu, samer si alti cativa care am impins mereu la calm si rabdare nu trebuie sa uitam sa le batem un pic obrazul. asta pt ca cei noi stim ca spiritul dinamovist cere sa fii optimist. si nu pot sa nu ii intep ce unii colegi dinamovisti, extrem extrem de critici cand nu era cazul, in mod logic si obiectiv. am suferit cu totii, e momentul reconcilierii, sa ii lasam pe toti dinamovistii adevarati sa se bucure de acesti mici vlastari ai zorilor unor zile mult mai fericite pentru noi si clubul nostru iubit ! DINAMO !

Vezi toate comentariile (92)
Comentează