Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 iunie 2016 15:51
Dinamo a pus ochii pe italianul Davide Petrucci, 24 de ani, decarul celor de la CFR Cluj.
Transferul mijlocașului la Dinamo ar putea fi facilitat de ultima mutare făcută de clujeni. Ardelenii au reușit să îl aducă la echipă pe Filipe Gonçalves, 31 de ani. Acesta este un mijlocaș portughez care a bifat 28 de partide în sezonul trecut din prima ligă portugheză, pentru Moreirense.
Goncalvez ar putea fi înlocuitorul perfect pentru Davide Petrucci. Italianul a avut un sezon excelent și a atras atenția mai multor formații, printre care și Dinamo. Fotbalistul trecut pe la Manchester United ar putea să o părăsească pe CFR în această vară în cazul unei oferte tentante.
Singura problemă este faptul că "feroviarii" cer 500.000 de euro pentru a-l elibera acum! Totuși vor fi tratative, întrucât CFR vrea să vândă cât mai mulţi jucători în această vară.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”