FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - ASTRA, 20:00, DIGI, DOLCE, LOOK, GSP.RO

Dinamoviștii vor un stadion plin cu Astra: "Vom încheia oricum cu fruntea sus" » Câte bilete s-au vândut până acum

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor +2   FOTO
Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat vineri, 12 mai 2017 12:21

Dinamoviștii vor să aibă un stadion plin la meciul de sâmbătă cu Astra, iar până acum s-au vândut 5.000 de bilete.

În urma unui joc favorabil al rezultatelor, în cazul în care FCSB și Viitorul se încurcă în meciurile din ultima etapă, Dinamo ar putea deveni chiar campioană. 

Este primul sezon în care Dinamo se califică în preliminariile cupelor europene, după o pauză de 5 ani.

"Așteptăm ca suporterii minunați ai lui Dinamo să umple arena la ultima reprezentație de acasă. Vom încheia campionatul cu fruntea sus, indiferent de ceea ce se va întâmpla în ultima etapă. Cred că băieții merită să aibă cât mai mulți suporteri la stadion, pentru a împărtăși bucuria unui sezon bun", a spus Ionel Dănciulescu pentru GSP.RO.

Oficialii clubului au luat o decizie contestată de fani înaintea ultimului meci al sezonului, când au anunțat prețuri inițiale de 40 de lei la tribuna a doua, în timp ce prețul unui bilet la tribuna "zero" era de 100 de lei.

Suporterii au protestat pe Facebook, iar șefii clubului au revenit asupra deciziei inițiale și au mai scăzut prețurile. Până la urmă, acestea vor fi:

15 lei la peluze
25 de lei la tribuna a II-a
40 de lei la tribuna I
60 de lei la tribuna 0

Comparativ, pe 2 februarie, cu Viitorul, biletele au costat 10 lei la peluze, 20 de lei la tribuna a II-a și 30 de lei la "zero".

  • Dinamo - Astra, meci contând pentru ultima etapă din play-off, se joacă sâmbătă, de la ora 20:00, pe arena din "Ștefan cel Mare".

Citește și:

EXCLUSIV FOTO Imagini din această dimineață de la stadionul Dinamo » Decizie bizară luată în premieră de club, înaintea meciului care poate aduce titlul

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează