FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV

Dinu Gheorghe e tentat de Steaua

Dinu Gheorghe
Dinu Gheorghe

Articol de GSP - Publicat luni, 11 mai 2009 00:00

Dinu Gheorghe spune că se simte flatat de interesul Stelei, însă nu se grăbeşte să ia o decizie acum: "Vorbim la finalul campionatului"

Ofertat de Gigi Becali, Dinu "Vamă" amînă răspunsul. Promisese că-i va spune azi stelistului dacă e de acord să fie noul manager al Stelei, dar încă n-a luat o decizie fermă.

Ieri, la GSP TV, actualul preşedinte al lui FC Braşov a spus: "Vom vedea din vară ce se va întîmpla. Am auzit că fanii Stelei mă vor în Ghencea, însă eu sînt acum la Braşov, iar ca şef trebuie să fii dedicat sută la sută clubului pentru care lucrezi. La nivel de jucători şi de antrenori cluburile mari nu se refuză, dar la nivel de conducere nu e acelaşi lucru, sînt mai multe condiţii de îndeplinit pentru un astfel de transfer".

Dinu Gheorghe le-a spus apropiaţilor că e foarte tentat de oferta Stelei, mai ales în condiţiile în care Lucescu jr. pleacă de la Braşov la "naţională", iar situaţia financiară a "stegarilor" nu e una strălucită.

Ce vrea Gigi Becali? "Argăseală se va ocupa de tot ce înseamnă regulamente, Ligă şi organizare, în timp ce Dinu va fi pe partea de transferuri, de găsire a celor mai buni jucători", a explicat patronul celor din Ghencea.
"Dinu Gheorghe ştie mult fotbal. Îl admir pentru că este un om foarte bine pregătit"
Gigi Becali, patron Steaua

67 la sută din cei aproape 3.000 de fani care au votat pe stelisti.ro îl vor pe Dinu Gheorghe în conducerea roş-albaştrilor

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român de lux, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român de lux, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (3)
 •  11 Mai 2009, 10:41

Eu nu stiu la ce emisiune la GSP TV a declarat Dinu Gheorghe ca il intereseaza Steaua, chiar si cu citeva conditii, cind la Recursul etapei, intrebat acelasi lucru de Ioanitoaia, a spus ferm ca nu merge la Steaua. Daca a face presa ptr voi inseamna a inventa - metoda preferata si patentata de directorul GSP, C.T. -, atunci nu ma mir ca cealalta fitzuica de sport se vinde mai bine decit voi.

 •  11 Mai 2009, 08:38

bai dar de unde tot stie Gazeta ce vorbesc oamenii din fotbal cu apropiatii lor??? halal profesionisti sunteti, rusine Gazeta!!!

 •  11 Mai 2009, 07:18

lasa sa ramana la brasov este singurul de la brasov care poate vorbi cu nicolae forza steagu

Vezi toate comentariile (3)
Comentează