LIGA 1 | UNIREA URZICENI - STEAUA, MIERCURI, ORA 20:00, ANTENA 1 ŞI GSP.RODumitru Dumitriu ştie secretul Unirii: "Comportamentul patronului aproape invizibil Bucşaru a avut un rol esenţial"10.06.2009 |
|
Fostul antrenor al Stelei, Dumitru Dumitriu, spune că Unirea Urziceni se află pe locul I datorită managementului excelent existent la club şi subliniază meritul foarte important al lui Dan Petrescu în atingerea acestei performanţe. Dumitriu consideră că secretul ascensiunii ialomiţenilor îl reprezintă autoritatea pe care tehnicianul o are în vestiarul echipei şi laudă progresul pe care l-a făcut Unirea în numai 3 ani.
"Nu ştiu dacă a fost un sezon mai bun, dar cu siguranţă a fost mai disputat. Echipele care au demonstrat per ansamblu dibăcie în a conduce, au avut linişte şi s-au concentrat exclusiv pe ceea ce au de făcut în teren, se bucură acum.
Poziţia în care se află astăzi Unirea Urziceni e una meritată, au un antrenor foarte talentat care a reuşit să ducă în 3 ani o echipă de liga a 3-a în Liga Campionilor. Să nu-i uităm pe Mihai Stoica, un manager foarte bun, şi pe patronul aproape invizibil Dumitru Bucşaru. Modul în care proprietarul echipei s-a comportat ar trebui să fie un exemplu pentru toţi conducătorii.
Cu imixtiuni la echipă, cu tulburări, nu se poate face performanţă. Liderul în vestiar e numai antrenorul, nimeni altcineva. Cînd tehnicianul e subjugat şi nu poate să facă ceea ce îşi doreşte, echipa simte. În cazul în care e scandal, şi nu toată lumea trage în aceeaşi direcţie, echipa are de suferit", a spus Dumitriu pentru gsp.ro.
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Programul dinamoviştilor a fost dat peste cap chiar şi în Turcia. Fugiţi din ţară din cauza vremii proaste, "cîinii" au jucat luni seară meciul cu Zimbru Chişinău (4-0) pe un teren excelent şi o temperatură bună. Peste noapte însă s-a dezlănţuit furtuna, astfel că antrenorul a fost nevoit să ...
|





Loading from
|
|