FOTBAL  »  Superliga  »  DEMITERE

EXCLUSIV Antrenorul unei echipe din Liga 1 cu obiectiv clasarea în primele 3, în pericol să fie demis! Șefii îi caută deja înlocuitor

Articol de GSP - Publicat joi, 15 octombrie 2015 11:56

La aproape un an de cînd a fost numit la CFR Cluj, Francisc Dican e amenințat cu demiterea, fiind în pericol să nu mai prindă nici măcar meciul cu Viitorul, programat, luni, 19 octombrie, de la 20:30, în Gruia. 

Echipa are deja 4 meciuri consecutive fără victorie, inclusiv cel din Cupa Ligii cu Dinamo (0-2), și va intra într-o perioadă cu jocuri foarte grele, iar șefii clubului ardelean nu mai par dispuși să-i mai acorde vreun răgaz antrenorului de 47 de ani. CFR Cluj e pe locul 8 după 13 etape, cu 14 puncte. 

Sursele GSP susțin că principalul candidat pe care conducerea CFR-ului îl are în vederi este Tibor Selymes, ultima oară la Petrolul. Printre numele care sînt luate în calcul este și Flavius Stoican, liber de contract după aventura la Voluntari. 

Nu e prima oară în acest sezon cînd Dican e în pericol, doar că anterior a reușit să se salveze cu o serie de rezultate bune. Obiectivul lui CFR e să termine în primele 3 în acest sezon.  

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (36)
zecs93
zecs93  •  15 Octombrie 2015, 19:53

si cu selymes sau stoican sigur vor prinde podiumu hahahaahahahaha, pai astea din statisticile ligii 1 astea 2 sunt cei mai slabi antrenori din istoria fotbalului romanesc, cum sa-i pui pe astea si sa-l schimbi pe Dican care totusi cand a fost chemat a facut treaba !!!

zidane92
zidane92  •  15 Octombrie 2015, 19:01
Postat de kossu pe 15 Octombrie 2015, 16:52

Să-l dai afară pe Dican ca să-l aduci pe Selymes e ca și cum l-ai scoate de pe teren pe Cristiano Ronaldo ca să-l poți băga pe Cristi Tănase.

Perfect adevarat , deci cine face asa ceva ***, cu stoican mai e cum mai e ala a trecut pe la dinamo, unde mai avea ceva jucatori foarte buni ca si la cfr mai misca ceva , mai primea un bip de la nea costica acuma ar primi de la nea iuliu , merge treaba cat de cat dar sa-l dai pe dican pentru selymes zob la toate echipele unde a fost ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1610711385807044
Misu Mihai  •  15 Octombrie 2015, 19:01
Postat de dinamo_fan pe 15 Octombrie 2015, 15:24

daca adversarii CFRului ar juca mereu in 8 oameni ar castiga fiecare meci Dican.

Nu zau, v-a venit graiul ?

Vezi toate comentariile (36)
Comentează