FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

EXCLUSIV Astra și CSU Craiova se bat pentru un fost golgeter din Liga 1! Jucătorul costă 350.000 de euro

Articol de - Publicat luni, 19 iunie 2017 12:49

Atacantul Mihai Roman, 25 de ani, nu mai vrea să continue cu NEC Nijmegen în liga secundă olandeză, dar batavii cer 300.000 de euro pe el.

Mihai Roman a fost în trecut pe lista granzilor, FCSB şi Dinamo, iar acum este din nou în atenţia a două cluburi de play-off din Liga 1. Mai întâi CS U Craiova şi apoi Astra s-au arătat interesate de a-l achiziţiona pe atacantul ajuns la 25 de ani.

Fotbalistul ia în calcul să se întoarcă în România, fie şi pentru un sezon, însă olandezii de la NEC Nijmegen cu care vârful mai are doi ani de contract cer 300.000 de euro pe el. Sau o sumă mai mică, între 100.000 şi 150.000 de euro, pentru un împrumut. Olteanul a jucat în ultimul sezon la Maccabi Petah Tikva, dar a revenit din Israel în Olanda.

"Nijmegen vrea să mă ţină să atacăm promovarea în prima divizie, va fi greu să plec. Eu sper să mă lase să merg la o altă echipă, mi-am exprimat această dorinţă. Nu am primit foarte multe şanse de a mă afirma la NEC, aşa că nu ştiu dacă va fi altfel acum. Am tot fost forţat să plec din Olanda, acum sper să găsesc înţelegere", a comentat Roman.

Ar vrea şi înapoi în Craiova natală, i-ar surâde şi Astra, unde ar lucra cu Edi Iordănescu, cu care se cunoaşte. "Îmi pare rău de situaţia celor de la Universitatea Craiova şi de ceea ce i s-a întâmplat lui Adrian Mititelu. Am jucat acolo şi e dureros", a mărturisit fotbalistul. 

750.000 €este cota lui Roman, potrivit transfermarkt.de

De-a lungul carierei, Roman a mai jucat la U Craiova, Petrolul, U Cluj, Turnu-Severin, Săgeata Năvodari și Pandurii.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
326192847795467
Juventin Bianconero  •  19 Iunie 2017, 14:35

Pai daca are pareri de rau pt clona lui mititelu, sa mearga la mititelu. Sau la astra ca tot reduc aia salariile la o coaja de paine. Si aia la 3 luni.

gazistu
gazistu  •  19 Iunie 2017, 14:25

300.000 pe raratul ala? are CFR 3 atacanti pusi pe liber, Juan Carlos Ruiz, Cr. Bud, Dan Roman, toti liberi si fara pretentii exagerate!! cu 300.000 ii platesti contractul pe 5 ani unuia din cei 3 atacanti de la CFR

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close