FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV Răzvan Lucescu se ia de Budescu și Alibec și explică felul în care ei mai pot fi îndreptați » Numește cel mai bun stranier din istoria României: "Peste Wesley"

Răzvan Lucescu FOTO: Facebook @PAOK Salonic
Răzvan Lucescu FOTO: Facebook @PAOK Salonic

Articol de GSP - Publicat luni, 21 mai 2018 19:46

Răzvan Lucescu (49 de ani), vicecampion și câștigător al Cupei Greciei în acest sezon, a vorbit în exclusivitate pentru cititorii Gazetei într-un interviu apărut astăzi în ediția tipărită a ziarului. 

Iată a doua parte a interviului, în care Lucescu jr. îl nominalizează pe Filipe Teixeira pentru titlul de cel mai bun stranier din istoria Ligii 1 și critică atitudinea lui Denis Alibec și a lui Constantin Budescu

- Alibec de ce nu e supervaloare pentru nivelul Ligii 1?
- M-aș aștepta la mai mult de la Alibec, la mult mai mult. El are talent, dar nu are mentalitate deloc. Steaua a dat un milion sau cât a dat pe el și a plătit talentul, însă Alibec nu e un fotbalist complet, nu-ți garantează câștigarea campionatului. El nu participă la construcția unei echipe, a unui grup unit. Pe Budescu îl știu de ani de zile, e un supertalent. Dar este el dispus să se sacrifice, e capabil să moară pe teren pentru echipă? Nu!

- Nu poate antrenorul să-i schimbe?
- Trebuie să vrea ei. Antrenorul poate contribui mult, dar e obligatoriu să stea ei în fața oglinzii și să stabilească cine vor să fie.

- Astra a câștigat titlul cu Budescu și cu Alibec, așa indisciplinați cum sunt, deci nu există o singură rețetă.
- A fost o excepție, un context. Steaua a terminat pe 2, da? A început campionatul cu Rădoi și cei care fuseseră înainte sabotau pe acolo, s-au creat tensiuni. Pe urmă s-a întors Reghecampf, dar nu putuse să lucreze el de la început. S-a creat o conjunctură favorabilă Astrei. Alibec și Budescu au fost susținuți de un grup fantastic: Săpunaru, Teixeira, cel mai bun străin care a jucat în România, Daniel Niculae, care e incredibil de bun în vestiar, Lovin, Geraldo.

dinamo

- Ce are Teixeira de e cel mai bun?
- E foarte inteligent și de aici pleacă totul. Are și forță, și un control al mingii excelent. Vede jocul, simte când trebuie să-și ajute colegii. Eu zic că e cel mai bun străin pe care l-am avut în România.

- Peste Wesley?
- Peste! E mai bun Teixeira pentru că a fost mai profesionist. Eu sunt antrenor, voi sunteți de partea cealaltă. Eu trebuie să analizez toate caracteristicile. L-am întrebat pe Varela "fiul tău joacă fotbal?". "Da". "Pe care post?". "Cum? Atacant, normal! De acolo vin banii! Eu, în apărare, nu fac nici o afacere!". Asta e situația, lumea care se uită la fotbal apreciază golurile și atacanții, un antrenor vede diferit. 

Citește AICI și prima parte a interviului acordat de Răzvan Lucescu în exclusivitate Gazetei Sporturilor!

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (16)
danieliorga2000
danieliorga2000  •  22 Mai 2018, 09:29

Nu sunt fan CFR dar Alvaro Pereira ramane de departe cel mai bun strain. A fost titular la Inter Milano unde a jucat 4 sezoane. Dupa vine Demolary , Tereaux titular la Udinese, Wesley, Ricardo, Teixeira , Brandan si restul

opensource
opensource  •  22 Mai 2018, 05:08
Postat de Eugen Qy pe 21 Mai 2018, 20:44

Pe vremea aia Romania era a 5a putere MONDIALA economic vorbind ! ACUM, a cata este ???

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

opensource
opensource  •  22 Mai 2018, 04:58

Peste Wesley? Sa fim serios Razvanele! :-))))))))))))

Vezi toate comentariile (16)
Comentează