FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

EXCLUSIV Ultimul meci i-a convins pe ardeleni » Dan Petrescu a ochit un fundaș central din Liga 1

Articol de - Publicat luni, 05 iunie 2017 14:16

CFR Cluj e hotărâtă să se lupte la titlu în viitorul sezon, când cel mai probabil antrenor va fi Dan Petrescu, și pentru asta are nevoie de transferuri.

Antrenorul român le-a transmis deja șefilor câteva nume pe care vrea să le aducă la echipă, iar printre acestea se numără și al lui Alexandru Albu (23 de ani) de la Concordia Chiajna.

Surse din anturajul ardelenilor susțin că Dan Petrescu ar fi cerut șefilor de la CFR să-l aducă pe Albu, după ce a văzut meciul Concordiei de aseară, dar și după ce a primit mai multe informații de la oameni din fotbal despre fundașul ilfovenilor.

CFR Cluj l-a pierdut în această vară pe Ionuț Larie (30 de ani, fundaș central), care a semnat cu FCSB.

Albu a fost unul dintre cei mai activi jucători de la Concordia Chiajna în acest sezon și a jucat în 37 de partide în toate competițiile. În meciul de aseară câștigat în fața Voluntariului, scor 1-0, fundașul a ieșit accidentat în minutul 62.

350.000 €e cota de transfer a lui Albu, conform transfermarkt.de

3 goluri
a marcat Albu pentru Concordia Chiajna în acest sezon în toate competițiile

Citește și: Iuliu Mureșan anunță că CFR s-a înțeles cu Dan Petrescu! Săptămâna asta vine la echipă + A anunțat primele patru transferuri

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează