FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

"Faci ordine în vestiar!"

Andrea Mandorlini
Andrea Mandorlini

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 noiembrie 2009 00:00

Mandorlini are misiunea de a-i disciplina pe Cadu şi compania, care "şi-au luat-o în cap", apoi să facă eventul

"Era Conceicao" s-a încheiat oficial ieri, cînd la Cluj a ajuns Andrea Mandorlini (49 de ani), ultima dată antrenor al divizionarei secunde Sassuolo. Deşi se anticipa că fostul fundaş de fier al Interului va avea un contract pe doi ani, negocierile concretizate ieri dimineaţă au scurtat durata: Mandorlini va sta pînă în vară, abia după aceea urmînd să i se propună, eventual, un angajament pe alte două sezoane.

Pe termen scurt, noul tehnician are misiunea să facă ordine în vestiar, iar pînă la vară, să ia campionatul şi Cupa. "Conceicao a fost prea elegant, iar jucătorii şi-au luat-o în cap, nu mai pun osul aşa cum trebuie. Le ajung cele patru trofee cîştigate, dar eu vreau cîte două în fiecare an!", a declarat Arpad Paszkany. Patronul a adăugat că lotul va fi "scuturat" serios, atît în pauza de iarnă, cît şi la finalul sezonului 2009-2010.

"Aş fi preferat un antrenor român, dar nu e nici unul disponibil, la pretenţiile noastre. A venit Mandorlini pentru că e latin, iar noi avem mulţi jucători latini"
Arpad Paszkany, patron CFR

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Laurențiu Reghecampf i-a înfuriat și l-au pus în genunchi pe prima pagină: „Antrenor ieftin”
Stranieri

Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Superliga

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (4)
 •  15 Noiembrie 2009, 09:35

Toata lumea vorbeste de Steaua si il tot acuza pe Becali ca demite antrenorii... dar mai uitati-va si in curtea CFR-ului cum incurca patronul sosetele cu antrenorii... Tragic ce se intampla in romania...!!!

 •  15 Noiembrie 2009, 04:21
Postat de pe 15 Noiembrie 2009, 02:20

Uitativa la asta !!! ....hahahaha dati ma ochelarii jos k te vede lumea! ...asta din avion coboara cu ochelari de soare ...dar e imbracat bine k doar e iarna la cluj :)))cred k la vara va purta caciula de iarna pe cap pe plaja ....

sa ma scuze "inteligenta" voastra dar ce treaba are toamna/iarna cu ochelarii de soare? sau dupa parerea ta ochelarii de soare pot fii purtati doar vara si eventual pe plaja la mare?

adrian81
adrian81  •  15 Noiembrie 2009, 03:34

dupa meciul cu stiinta pleaca si asta ( il dau aia afara pe om)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează