FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI

Forțat să plece! Motivul halucinant inventat de oficialii lui Poli pentru a-l da afară

Articol de - Publicat marti, 16 ianuarie 2018 15:16

Pe teren, Iosif Rotariu a scris istorie la Timișoara și la Steaua în anii '80 și '90. Dar șefii de astăzi ai bănățenilor au șters totul cu buretele și l-au forțat să părăsească clubul înaintea Crăciunului, din cauza unei scene petrecute în noiembrie, în timpul partidei din Liga 1 susținut de alb-violeți la Ovidiu, contra Viitorului (1-1).

La o fază la care Chițu a trimis balonul spre poartă, iar Straton a respins în bară, Rotariu, invitatul lui Hagi la meci, s-a ridicat din fotoliu. "M-am ridicat fiindcă băiatul din fața mea se ridicase și nu mai vedeam.

Celor din Consiliul de Administrație, care au văzut imaginile la televizor, li s-a părut că eram dezamăgit fiindcă Aurelian n-a marcat. Și mi-au reproșat că aș fi ținut cu Viitorul", a povestit Roti.

Fostul internațional, 55 de ani, bun prieten cu Hagi, s-a arătat deranjat de acuzele aduse și a renunțat imediat la postul de scouter: "Dacă oamenii sunt supărați, încheiem colaborarea. Să-mi dea banii la zi și semnez demisia!".

10 trofee
a cucerit Iosif Rotariu în carieră, cu Steaua (8) și Galatasaray (2). Are 25 de selecții și un gol în națională (1988-1997)

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
368023036732853
Iuga Mircea  •  17 Ianuarie 2018, 08:47

Era platit de POLI si el se agita si era suparat ca POLI nu ia gol .Sa-i fie rusine ?Asa sunt miticii.Ca sa-mi argumentez afirmatia sa luam meciul cu juventus buc. ”Jucatorul de la POLI : Canu a intrat tare la un adversar dar acel jucator a continuat meciul doar cu o julitura pe tibie .ziarele de Buc.si mass media vuiau si condamnau pe Canu pentru o julitura ,dar nu au zis nimic ca la acelasi meci Tiganasu de la POLI a suferit o ruptura de ligamente si va lipsi pina la vara!!!!!presa nu a zis nimic.SA LE FIE RUSINE si gsp-ului!!!!!!!!!!!!!

1391972634181505
Adrian Popescu  •  16 Ianuarie 2018, 15:54

Probabil adevarul este la mijloc! Dovada ca si le a gresit este explicatia lui: ”eram invitatul lui Hagi!”Adica tu esti cu lotul echipei adverse dar te bucuri la bucuria stăpânului|?

884798811636296
Nick Rusu  •  16 Ianuarie 2018, 15:39

Ce oameni fara caracter Traim pe vremea lu nea Nicu?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close