LIGA 1   •   

CEAHLĂUL - PANDURII 1-1

Grigoraş şi-a pus jucătorii la zid: "În prima repriză au părut nişte amatori"

 
24 Iulie 2011 20:31
 

Petre Grigoraş

Petre Grigoraş, antrenorul echipei Pandurii Tg Jiu, şi-a criticat jucătorii la finalul partidei cu Ceahlăul, scor 1-1. Deşi repriza secundă l-a mulţumit pe tehnicianul gorjenilor, Grigoraş nu a putut trece peste erorile din prima parte a meciului şi i-a numit pe fotbaliştii săi "amatori".

Cum ne-a obişnuit, tehnicianul gorjenilor a fost extrem de acid la conferinţa de presă şi a comentat în stilu-i propriu faza în care Batin a şutat peste poartă din numai 6 metri, ratînd cea mai mare ocazie a meciului.

"Am avut o primă repriză foarte slabă, dar repriza a doua ne-a aparţinut. Din păcate, carisma lui Batin s-a văzut la acea fază în care a vrut să le rupă gîtul unor suporteri din tribune. Rezultatul e echitabil, deşi ne puneam mari speranţe în acest joc. 

Am arătat ca o echipă doar în a doua repriză, în prima am părut nişte amatori. Am intrat cu ifose de vedete şi pînă ne-am trezit era deja 1-0. Sper să ne fie învăţătură de minte şi la meciul cu Braşov să jucăm altfel", a spus Grigoraş la conferinţa de presă.

"Un punct e bun, doar nu ne luptăm la titlu!"
Grigoraş a analizat jocul echipei sale, în direct la Radio.GSP.ro, spunînd că un punct îl mulţumeşte într-o oarecare măsură, dar se vede obligat să ia toate cele trei puncte în meciul din etapa viitoare, cu FC Braşov.

"Toţi pronosticau o victorie lejeră, lucru care m-a încrijorat foarte mult. Pentru noi, Ceahlăul a fost o echipă necunoscută, iar jucătorilor le-a rămas în subconştient că va fi o partidă uşoară. Pînă la urmă şi un punct cîştigat e bun, doar nu sîntem candidaţi la titlu. Dacă vom lua cele 3 puncte cu Braşov, atunci putem considera un început de campionat bun. Sper ca evoluţia din prima repriză să-i fi pus pe gînduri pe jucători şi să se trezească.

Dintr-un anumit punct de vedere, e bine că am început acum att de prost. Ne-am dat seama unde sîntem şi ce trebuie să facem ca să nu mai avem emoţii cu retrogradarea. Cred că ne putem îndeplini obiectivul, o clasare între primii 10, dacă nu mai repetăm greşelile de azi", a spus Grigoraş la Radio.GSP.ro.

Ceahlăul şi Pandurii au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida din această seară. Nemţenii au deschis scorul prin Gafiţa, în minutul 25, în timp ce Stromajer a înscris pentru Pandurii, în minutul 50.
 
Comentarii (1)
avg11  (69 comentarii)
Meci interesant, insa intre doua echipe ce si-au aratat limitele. Gafita pare un jucator promitator, Chiacu nu a parut deloc de pe planeta asta, Stomajer a avut un sut foarte bun. Vremea a fost urata si cam a alungat spectatorii.
25 Iulie 2011, 00:27   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vand nisip, balast, pietris, margaritar 0768479469
TEL. 0768.479.469 vand nisip, pietris, nisip amestecat cu pietris (pentru betoane), balast compactabil, pamant vegetal si de umplutura, evacuez beton, moloz, gunoaie asigur transportul cu camioanele ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
MACARA TURN AUTOMONTANTA
VAND MACARA AUTOMONTANTA MARCA BENAZZTO INALTIME DE MONTAJ MAX 32M LUNGIME BRAT 60M RIDICA DE LA 700kg PANA LA 4000kG STARE BUNA ESTE MONTATA
Vrancea/Focsani - pret 26.000,00 EUR
Cumpar;Logan-Matiz-Clio-Aveo
achizitionez dacia logan, daewoo matiz, renault clio, chevrolet aveo-rog oferta seriosa
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand casa mobilata foarte urgent
vand casa mobilata in delta urgent
Tulcea/Colina - pret 12.000,00 EUR
Pierdut catel, Zona Unirii, Buzau
Am pierdut catel, mascul, bichon havanesse, crem cu negru in zona Unirii, Buzau. Pentru cei care au informatii s-au l-au gasit va rog contact pe 07474443336/ 0744555090. Ofer recompensa.
Buzau/Buzau - pret 100,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V