FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO SE MUTĂ LA GROZNÎI

"Hagi" de Cecenia

Articol de GSP - Publicat joi, 22 ianuarie 2009 00:00

Adrian Cristea ar putea redeveni coleg cu Andrei Mărgăritescu dacă Terek va fi de acord să achite 3,5 milioane de euro

Nici o săptămînă fără negocieri între Dinamo şi Terek. Deja între clubul din Ştefan cel Mare şi cel din Groznîi s-a creat o legătură în privinţa transferurilor. Cum ruşii vor să se întărească pentru sezonul următor şi plănuiesc o calificare într-o cupă europeană, caută fotbalişti valoroşi pentru a-şi îndeplini obiectivul. Vizat este şi Adrian Cristea, care este văzut drept pionul necesar pentru a întări linia mediană.

Mijlocaşului de 25 de ani i-au făcut lobby şi românii din Cecenia, Mărgăritescu, Florentin Petre şi Pancu. ;) Conducerea clubului a fost de acord să înceapă negocierile pentru cel poreclit "Hagi" de colegi, însă acestea s-au întrerupt momentan din cauza preţului de 3,5 milioane de euro cerut de "cîini". Iar roş-albii nu vor să scadă nici măcar un cent din sumă, întrucît la un eventual transfer în străinătate trebuie să vireze în contul lui Poli Iaşi jumătate din banii încasaţi.

4 ani a strîns Adrian Cristea în tricoul lui Dinamo, echipă pentru care a jucat 102 meciuri în Liga I

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român de lux, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român de lux, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (6)
 •  22 Ianuarie 2009, 10:57

Mai da Giovanni o tzeapa la rusnaci cu grasul asta.

 •  22 Ianuarie 2009, 08:39

bai gsp ... pe voi nu va afecteaza criza , sa dati dreq faliment sa scapam de voi si de transferurile voastre inchipuite ... ba da voua nu va e rusine pana acum ati transferat toaTA ECHIPA LUI DINAMO LA GROZNEI... CE FACET? II LUATI PE RAND POATE NIMERITI UNUL ..? PROFESIONISTILOR !

 •  22 Ianuarie 2009, 07:13

bine ar fi sa plece pentru ca nu fuge de loc

Vezi toate comentariile (6)
Comentează