FOTBAL  »  Superliga  »  ANTRENORI

Hagi e cel mai vechi și al doilea cel mai vârstnic! 5 lucruri interesante despre cei 14 tehnicieni care se vor confrunta în Liga 1

foto: Alex Nicodim, GSP
foto: Alex Nicodim, GSP

Articol de , - Publicat marti, 04 iulie 2017 09:00

"Regele" e imaginea experienței printre tehnicienii Ligii 1, de cel mai mult timp la echipă și unul dintre cei doar doi antrenori trecuți de 50 de ani.

5 lucruri interesante despre cei 14 tehnicieni cu care pleacă la drum Liga 1 peste mai puțin de două săptămâni.

1. Hagi, cel mai longeviv în L1

Au trecut vremurile în care Gheorghe Hagi era inclus alături de noua generație a antrenorilor Ligii 1! "Principalul" campioanei Viitorul, ajuns la 52 de ani, este acum cel mai longeviv tehnician la aceeași echipă din primul eșalon. S-a instalat pe banca formației din Ovidiu pe 13 octombrie 2014. Singurul care îl întrece la continuitate este Valentin Suciu, însă tânărul antrenor de la Sepsi n-a debutat încă pe prima scenă, preluând echipa când aceasta juca în ligile inferioare.

4 antrenoriau debutat în Liga 1 cu o victorie: Hagi, Petrescu, Contra și Stoican

2. "Profesorul", cele mai multe meciuri!

Cu toate acestea, nu Hagi are cele mai multe partide la nivelul primei ligi. Cristi Pustai, antrenor la Gaz Metan, are 273, mai mult decât dublu față de "Rege" (118). E urmat de Ionuț Popa, cel mai vârstnic antrenor din Liga 1 și singurul trecut de 60 de ani (născut în 1953), "Popică" având 219 partide la cel mai înalt nivel.

3 victoriiîi mai lipsesc lui Cristi Pustai pentru a ajunge la cota 100 în Liga 1

3. 43 de ani, media de vârstă

Tehnicienii din Liga 1 au o medie de vârstă de 43 de ani. O cifră firească, având în vedere că doar Hagi (52) și Popa au peste 50 de ani, iar 3 dintre tehnicieni (Suciu - Sepsi, Oprița - Juventus și Dică - FCSB) sunt născuți după 1980.

Au dispărut mulți dintre tehnicienii cu experiență din ultimii 3 ani: Mulțescu (65 ani), Florin Marin (64), Țălnar (60), Andone (57).

3 antrenoridau vestul țării și Oltenia, 2 Bucureștiul, doar 1 Moldova și Dobrogea

4. Dinamoviștii și steliștii, la egalitate

Pe băncile Ligii 1 vor sta câte patru foști jucători ai Stelei (Hagi, Petrescu, Dică, Iordănescu) și ai lui Dinamo (Contra, Stoican, Niculescu, Alexa). Al cincilea, Daniel Oprița, a jucat atât la Steaua (107 meciuri, 15 goluri), cât și la Dinamo (5 meciuri, 0 goluri). Pustai, Enache, Suciu, Popa și, bineînțeles, Mangia nu au trecut pe la cele două rivale din București.

 3 înfrângeriare Cosmin Contra în 67 meciuri, o medie excelentă, o înfrângere la 22 partide

5. Mulți mijlocași și atacanți, problemă doar în poartă :)

Dintre cei 14 antrenori, câte 5 au fost atacanți și mijlocași. "Problema" e doar în poartă, unde singurul fost goalkeeper, Devis Mangia, s-a retras din cariera de fotbalist la doar 20 de ani.
Din păcate, e foarte greu să faci un prim "11": toți cei trei foști fundași (Dan Petrescu, Cosmin Contra, Flavius Stoican) erau apărători de bandă dreaptă.

33 de străiniau antrenat până acum în L1: italianul Mangia este al 34-lea

TOP 5 ANTRENORI ALL-TIME ÎN LIGA 1

Tehnician Meciuri în Liga 1
Florin Halagian  927
Ilie Oană  549
Nicolae Dumitru "Nicușor"  546
Viorel Hizo  487
Jackie Ionescu  474

265 de partide
consecutive 
în Liga 1 are Silviu Ploieșteanu pe banca Steagului Roșu, record care n-a fost doborât de 50 de ani

CEI 14 ANTRENORI CARE ÎNCEP NOUL SEZON

Echipă Antrenor Meciuri în L1*
ACS Poli Ionuţ Popa 219
Astra Edward Iordănescu 54
Botoșani Costel Enache 65
CFR Cluj Dan Petrescu 161
Concordia Dan Alexa 56
CSU Craiova Devis Mangia debut
Dinamo Cosmin Contra 67
FCSB Nicolae Dică 1
Gaz Metan Cristian Pustai 273
Juventus Buc. Daniel Opriţa debut
Poli Iași Flavius Stoican 74
Sepsi Sf. Gheorghe Valentin Suciu debut
Viitorul Gheorghe Hagi 118
Voluntari Claudiu Niculescu 28
* ca antrenor    

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close