FOTBAL  »  Superliga  »  

Hai liberare!

Articol de GSP - Publicat vineri, 06 iunie 2008 00:00

Campionii cer scoaterea cantonamentelor dinaintea meciurilor.

Eugen Trică a declarat ieri că va încerca, alături de Tony şi de căpitanul Cadu, să-l convingă pe Ioan Andone să diminueze durata cantonamentelor dinaintea jocu­rilor programate în stagiunea viitoare.

Decarul lui CFR a amintit faptul că pînă şi în Bulgaria regimul e mai permisiv. “Cînd eram în Bulgaria intram în cantonament cu o seară înaintea meciurilor. Nici eu nu sînt de acord cu perioada lungă de cantonamente. Nu mi-a plăcut niciodată să stau în cantonament. Nu avem timp de familie. La reunirea lotului, îm­preu­nă cu Tony şi cu Ricardo Cadu, vom merge să-i propunem lui nea Ando să scoată cantonamentele”, a declarat Trică. Mijlocaşul crede în profesiona­lismul jucătorilor de la CFR. “La acest nivel nu cred că vreun jucător de la CFR îşi permite să iasă prin cluburi sau discoteci. Dacă va merge cineva să ia amendă. Însă vă spun sigur că nimeni nu riscă aşa ceva”, a încheiat Trică.

“Este chiar enervant faptul că stăm la hotel cu două zile înainte de meci. Eu mă încarc mult mai bine acasă. Cînd avem două partide pe săptămînă de abia dacă mai apuc să trec pe acasă”
Mikael DORSIN în presa suedeză

“N-am făcut nici un blat în cariera mea”
Trică n-a dorit să comenteze declaraţiile suedezului Dorsin, care spusese că jucătorii români din echipă vorbesc cu nonşalanţă despre meciurile trucate din Liga I. “Mi-e coleg şi nu pot comenta. Are 26 de ani, e matur şi răspunde pentru ceea ce zice. Fotbalul din România e mult mai curat faţă de cel din Bulgaria. Personal, n-am participat la nici un blat în carieră”, a spus Trică.

15 puncte din 5 meciuri
Mijlocaşul campionilor e convins că “vişiniii” vor repeta şi în startul viitoarei stagiuni evoluţiile exce­lente din turul cam­pio­natului 2007-2008. “Sper să avem un început de sezon în forţă. Avem pri­mele două meciuri mai uşoare, apoi jucăm cu Rapidul. Va fi un meci de care pe care. Îmi doresc maximum de puncte după primele 5 etape. Trebuie să ne respectăm blazonul. Sîntem cam­pioni şi nu ne permitem să ne facem de rîs”, a declarat jucătorul.

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (1)
 •  06 Iunie 2008, 09:48

care blazon trica?? ala ii blazon??? ce onoare poate fi intr-un titlu castigat pe blaturi??tot rusinea clujului ati ramas....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează