FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - POLI IAŞI 2-1

În sfîrşit!

Articol de GSP - Publicat joi, 20 martie 2008 00:00

Dinamo a bifat prima victorie cu Mulţescu pe banca tehnică

Gigi Mulţescu a decis să facă schimbări esenţiale. În primul rînd, a renunţat la parpalacul a la Colombo, un pic demodat pentru ştaiful lui Dinamo. Apoi l-a titularizat în premieră pe Vranjkovici, mutare reuşită dacă ţinem cont că pletosul care aduce uneori cu Ionuţ Lupescu s-a implicat decisiv la ambele goluri dinamoviste. Totul mergea ca la carte, însă eliminarea lui Stoican, petrecută cu cîteva minute înainte de pauză, a animat jocul.

Ieşenii s-au trezit din somn la acea fază şi imediat au redus diferenţa pe tabelă. Pînă în acel moment, nu contaseră pe atac decît la şutul excelent al lui Buta (35). Era şi greu să ameninţe poarta lui Lobonţ atacînd cu un singur vîrf, şi acela fără gabarit, Andrei Cristea. Superioritatea numerică l-a adus însă pe ex-stelist în faţa golului doi, dar şutul său (54) a fost scos miraculos de Lobonţ.

Dinamo a replicat prin Dănciulescu (56), voleu puţin pe lîngă. În minutul 59 a fost rîndul lui Buta să rateze, Lobby salvîndu-şi din nou echipa. Ionuţ Popa a forţat cu Bîlbă în atac, însă, paradoxal, oaspeţii aflaţi cu un om în plus au fost mai puţin periculoşi decît Dinamo, care a ratat desprinderea prin Dănciulescu (69), voleu aproape de vinclu. Soarta moldovenilor a pecetluit-o Bîlbă, care a crezut că îi poate da gol lui Lobonţ cu călcîiul de la 16 metri! Pentru Mulţescu, greul abia acum începe: a bifat prima victorie, dar nu trrebuie să uite că Ţălnar a fost schimbat după două succese consecutive în campionat.

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Superliga

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (44)
 •  21 Martie 2008, 13:11

vand samsung c 260, nou noutz l kutie ,kutie sigilata ku inkarkator, handsfree 1 milion juma negociabil , kate modele vretzi voi k am peste 200 , ,,,pt detalii 0723 315 633....doar in buzau si bucuresti

 •  20 Martie 2008, 15:46

BA POTAILOR...STITI SA CASTIGATI DOAR CU ARBITRII.SI MAI SPUN ALTII CA DINAMO E CEA MAI CORECTA ECHIPA!HA HA!CAINI SPURCATI DE **** SA NE LUATI!ANTI DINAMO PE VIATA! FORTZA POLI SI VOM TRECE SI PESTE HOTIA DIN GROAPA CA DE AM JUCAT CU DINAMO SI STITI CUM E CAINII TRE SA CASTIGE! ALB-ALBASTRU OLE!!!!!!!!!!!!!!!

 •  20 Martie 2008, 15:00

Dinamo nu a jucat nimic=))) si Moti merita roshu acolo..plus penalty pt Iasi...da,se stie,Dinamo are ,,oamenii ei''

Vezi toate comentariile (44)
Comentează