LIGA 1   •   

BUZĂU - CRAIOVA, VINERI, ORA 17.00, GSPTV

Jaber: "Va fi mai greu cu Craiova decât cu Rapid, pentru că Universitatea joacă mai bine "

 
04 Noiembrie 2008
 

Atacantul Gloriei Buzău, Salih Jaber, a declarat, marţi, că se aşteaptă la un meci mai greu cu Universitatea Craiova, decât a fost cel cu Rapid, pentru că formaţia condusă de Nicolo Napoli joacă mai bine decât echipa giuleşteană.

Cu toate acestea, Jaber este convins că Gloria Buzău va învinge formaţia Universitatea Craiova. "Ne aşteaptă un meci foarte important şi poate cel mai greu pentru noi de la început. Va fi o partidă mult mai grea decât cu Rapid, pentru că Universitatea joacă mai bine ca Rapid. Doresc din tot sufletul să câştigăm vineri cu Universitatea pentru a mai spera la salvarea de la retrogradare. I

upă meciul cu noi, Craiova să câştige tot până la finalul campionatului, să se claseze în primele patru locuri şi să meargă în UEFA. Dacă va fi să dau gol în poarta lui Bornescu, va fi o bucurie mai reţinută. Voi merge la galerie dacă mă va chemă, pentru că eu i-am iubit, deoarece sunt cei mai tari din ţară", a spus Jaber.

Formaţia Gloria Buzău întâlneşte, vineri, de la ora 17.00, pe propriul teren, echipa Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I.

sursa: Mediafax

Totul despre:
 
Comentarii (3)
guarino  ( comentarii)
Vise erotice tata...!!!Sperati sa bateti Craiova...dar intrebarea mea:aveti cu ce?
05 Noiembrie 2008, 16:01   •   Comenteaza
guly  ( comentarii)
Cred ca iarasi o sa se chinuie Costea sa rateze din 5 metri. Ca buzoian sper sa se repete scenariul de anul trecut.Vad ca si Bucur si Jaber ii periaza pe olteni.
04 Noiembrie 2008, 16:31   •   Comenteaza
nu ctz  ( comentarii)
jaber da un gol craiovei! te rugaaaaaam poate asa mai speram
04 Noiembrie 2008, 16:18   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Animatoare/Gogo Dancers Elvetia
Cerinte minime: aspect placut, tanara, cunostinte de dans Constituie avantaj: experienta ca animatoare, dansatoare sau cursuri de dans, cunoasterea limbii engleze sau germane. Program de lucru: 6 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 120,00 EUR
Pierdut femela Husky
Pierdut femela Husky in data de 6.02.2012 in zona Otopeni, raspunde la numele MAYA. Va rog daca o gasiti sau o vedeti sunati la numarul de mai jos sau contactati-ma pe email. Ofer recompensa ! ...
Bucuresti/Otopeni - pret 0,00 RON
Vand motostivuitor Balkancar
Model: GV 3632.33.017S pe gaz (GPL) An fabricatie: 2007 Capacitate ridicare: 1500kg Motor: G2500K, 31kW, 3 cilindri Dimensiuni anvelope fata: 23 x 9 - 10
Arad/Arad - pret 6.000,00 EUR
Vand Motor DEUTZ F4L914 - motopompa 69.9cp / 2000rpm
Vindem, din stoc - motoare noi pentru motopompa - DEUTZ F4L914 ( racire pe aer ) 51.1kW / 69.5 CP 2000rpm. Motoarele sunt noi si beneficiaza de garantie ( exclusiv pentru instalarea pe motopompe). ...
Galati/Galati - pret 5.500,00 EUR
Vindem ATV-uri Noi Pentru Adulti si Copii
Vindem ATV -uri Noi - IMPORT GERMANIA - ATV Ieftin pentru ADULTI SI COPII! PRETURI FARA CONCURENTA - DE LA 300€ MODELE NOI - 2011! PROMOTII ZILNICE! RELATII SI COMENZI LA: ...
Buzau/Buzau-livram Oriunde In Ro! - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V