FOTBAL  »  Superliga  »  CS OTOPENI - RAPID, LUNI 27 OCTOMBRIE, GSPTV, ORA 17:00

"Jucători de vînzare!"

Articol de - Publicat joi, 23 octombrie 2008 00:00

Copos şi Taher speră să cedeze în iarnă cîţiva jucători, ca să evite falimentul

Din pretendentă la titlu, Rapidul a ajuns o tarabă cu 30 de jucători. :O Tot lotul e de vînzare! Şefii din Grant au luat deja legătura cu agenţii fotbaliştilor şi cu alţi impresari cu care au mai colaborat. "Vindeţi tot ce puteţi!", cer George Copos şi Fathi Taher.

Au ajuns la această soluţie ca ultimă variantă de supravieţuire a clubului, în condiţiile în care ambii acţionari au anunţat că nu vor mai investi nici un leu. "Dacă nu dau pe nimeni în perioada imediat următoare, clubul va intra în colaps! N-or să mai aibă bani nici măcar pentru cheltuielile minime!", :S a povestit una dintre persoanele aflate în contact cu oficialii giuleşteni.

Vînd şi jucătorii altora! :)
Cele mai mari şanse să plece în intersezon le au Costin Lazăr, Cesinha, Marius Constantin, Boya şi Bozovici, jucători care au fost ofertaţi şi în vară. Atunci conducerea a refuzat să-i cedeze.

Rapid s-ar alege cu bani şi de pe urma lui Pitbull şi a lui Joao Paulo Andrade, jucători împrumutaţi un an de la Porto! Cum? Campioana Portugaliei are deja variante pentru transferul definitiv al celor doi. Întreruperea contractului de împrumut în iarnă, deci cu şase luni înaintea scandenţei, i-ar ajuta pe alb-vişinii. "Şansele ca Pitbull şi Andrade să fie transferaţi definitiv de Rapid sînt egale cu zero, deci ar fi în avantajul clubului să accepte să-i dea mai devreme, pentru că s-ar alege cu nişte bani", a explicat o sursă apropiată fotbaliştilor.

360.000 de euro e suma salariilor lunare ale fotbaliştilor de la prima echipă a Rapidului

7 milioane de euro au costat cei 11 jucători transferaţi vara asta de Rapid. Clubul datorează încă cea mai mare parte a sumei, care trebuie plătită pînă la 31 decembrie

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”

Comentarii (7)
 •  23 Octombrie 2008, 12:32

Cine e sursa voastra? Visele pe care le aveti noaptea? Nu vedeti k tot ce faceti e sa destabilizati echipa...Asta v-ati si propus de fapt...*****....Ziaristi de 2 lei

 •  23 Octombrie 2008, 12:12

george copos asta esti tradatoru' din giulesti tu si cu familia ta ne-ai patat istoria... AFARA CU MIZERIA ASTA DE OM NUMIT george copos!

 •  23 Octombrie 2008, 11:04

asha se intampla and clubul e condus de un comunist zgarcit shi de un sirian mafiot :( pacat... ne`atzi distrus echipa. HUoooooooo

Vezi toate comentariile (7)
Comentează