Articol de GSP - Publicat luni, 19 noiembrie 2007 00:00
Adus in vara de la Santos, fundasul brazilianul Lucas Jackson a debutat ca titular la Pandurii pe terenul Stelei. Evolutia buna din meciul din Ghencea a fost remarcata si de presedintele Marin Condescu. Dupa aproape patru luni petrecute la Tirgu-Jiu, fotbalistul se descurca deja in limba romana.
- Lucas, cum a fost primul meci la Pandurii?
- A fost un debut dificil, deoarece am jucat impotriva uneia dintre cele mai bune echipe din campionat. Steaua este o echipa valoroasa, puternica. A fost bine ca lucrurile au iesit in favoarea noastra. Am reusit sa cistigam un punct, iar eu spun ca mi-am facut treaba destul de bine. Sint bucuros ca presedintele este multumit de mine si m-a felicitat.
- A fost greu sa te adaptezi la echipa?
- Da. A contat si faptul ca am venit cu Ednilson Carmo. Apoi, colegii ne-au primit foarte bine, ne-au ajutat sa ne integram. Eu spun ca nu avem probleme, mai ales ca am inceput sa vorbim putin romaneste. Sper sa mai vina si alti jucatori din Brazilia.
"Vreau sa fiu titular!"
- Totusi ai debutat destul de tirziu...
- Mi-a trebuit o perioada pentru a ma obisnui cu antrenamentele de aici. Nu eram familiarizat cu intensitatea sedintelor de pregatire, dar acum m-am invatat. Imi doresc sa fiu titular si de aceea ma pregatesc in fiecare zi. Trag din greu la antrenamente pentru a merita un loc in echipa. In curind cred ca si Edi va juca la Pandurii. El este un jucator valoros si a fost rezerva lui Robinho la Santos. Atunci cind i se va da si lui ocazia isi va arata valoarea, fiindca este foarte tehnic.
- De ce ai ales tocmai Pandurii?
- Eu am venit in Romania sa joc fotbal. Apoi, daca voi avea evolutii bune pot face pasul catre o echipa mai mare de la Pandurii. Imi doresc foarte mult sa evoluez in cupele europene. Important este sa ai ambitie, fiindca daca muncesti pentru ceva ce vrei foarte tare, totul este posibil.
"In Romania se joaca in viteza si in forta, in Brazilia driblezi"
- Ai avut ocazia sa urmaresti mai multe meciuri din campionatul romanesc, ai si jucat. Sint diferente intre Romania si Brazilia?
- Fotbalul romanesc este mai tare, se joaca mai in forta. Este altceva fata de ceea ce am intilnit eu pina acum. In America de Sud e mult mai usor, fiindca acolo se dribleaza mult si se inventeaza. In schimb, in Romania totul e pe viteza, in forta, trebuie sa gindesti rapid fazele. In campionatul Braziliei ai timp sa-ti gindesti actiunile, sa creezi.
- Care sint echipele cele mai puternice din campionatul romanesc?
- Dinamo si CFR Cluj. Ambele formatii au un fotbal legat.
- Ai vreun fotbalist preferat?
- Imi placea foarte mult Zidane. Acum imi place si Cicinho de la AS Roma, care joaca pe acelasi post ca si mine, dar el urca mult in atac. Este un jucator bun la fel ca si Cafu.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP