LIGA 1   •   

STEAUA

Mihai Stoichiţă îl critică pe Becali: "Înfrîngerea de ieri păleşte pe lîngă decizia plecării din Ghencea"

 
18 Iulie 2011 18:21
 

Steaua a pierdut aseară primul trofeu din noul sezon, Supercupa, în faţa campionilor de la Oţelul

Meciul de aseară, dintre Steaua şi Oţelul, a dovedit încă o dată că roş-albaştrii nu mai sperie pe nimeni. A spus-o chiar un fost antrenor al echipei din Ghencea, Mihai Stoichiţă, la Fanatik Show, pe DigiSport.

Principalul punct slab al roş-albaştrilor este la mijlocul terenului, unde Steaua caută soluţii încă de la plecarea lui Ovidiu Petre şi Mihăiţă Pleşan. De asemenea, fostul tehnician al Stelei a declarat că şi apărarea a început să dea rateuri.

"Steaua suferă enorm în zona mijlocaşilor centrali. De la plecarea lui Ovidiu Petre şi a lui Mihăiţă Pleşan, s-au încercat zeci de combinaţii, dar fără vreun succes. Nici în mijlocul apărării nu a fost într-o zi prea bună, Gardoş şi Galamaz au fost depăşiţi foarte uşor de Ibeh şi Pena. Steaua a părut foarte obosită, mai ales pentru o echipă aflată la începutul campionatului", a spus Mihai Stoichiţă la Fanatik Show.

Tehnicianul s-a referit şi la plecarea echipei din Ghencea, spunînd că acesta ar putea fi cel mai mare rău făcut echipei în ultimii ani. "Steaua îşi pierde identitatea, mi se pare extrem de trist să părăseşti Ghencea fără pic de remuşcări. Parcă şi înfrîngerea de ieri păleşte pe lîngă decizia plecării din Ghencea".

Steaua a pierdut aseară Supercupa României, scor 0-1, în faţa campioanei Ligii 1, Oţelul Galaţi. Singurul gol al partidei a fost marcat de Laurenţiu Buş.
 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Sofer De Lux Cu Auto Propriu
Efectuez transporturi urgente cu auto de LUX (MERCEDEZ) in tara sau strainatate. Accept colaborari, Transferuri Aeroport, Excursi Tara etc.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
taboo beauty center angajeaza urgent
angajam urgent coafeza cosmeticiana si tehnician unghii false (contract de munca). pentru detalii 0767545846
Bucuresti/Bucuresto - pret 1,00 RON
Vand betoniera cifa Iveco E340
Pret: 20 000 de Euro Data de fabricatie: 2004 Formula rotilor: 8x4 Motor: 340 CP (250kW) Euro: 3 Volum: 10 m3 Kilometraj: 251 500km Stare foarte buna Pentru mai multe detalii sau ...
Cluj/Turda - pret 20.000,00 EUR
4 camere Piata Muncii an 1996 decomandat
vad 4 camere Piata Muncii an 1996 et 3din10 decomandat SU 98 MP bloc monolit proiectat pe bile seismice peste 9 gr metrou ratb tramvai 3 minute..USOR NEGOCIABIL
Bucuresti/Bucuresti - pret 132.000,00 EUR
VAND AFACERE LIPSCANI
VAND AFACERE LIPSCANI RESTAURANT/PUB TOTAL UTILAT SI CU TOATE APROBARILE DE FUNCTIONARE. SPATIUL ARE 133 MP. PRET 85.000 EURO
Bucuresti/Bucuresti - pret 85.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V